Mai sunt doar două luni din Anul European al Tineretului, o inițiativă a Uniunii Europene prin care și-a propus să investească în tineri și să pornească o dezbatere despre locul lor în viitorului Europei. Dacă la nivelul UE tinerii au fost în centrul atenției în acest an, în România politicile pentru tineret au avut unul dintre cei mai grei ani. Astfel, Anul European al Tineretului în România este aproape să se încheie fără o Strategie Națională pentru Tineret, cu cea mai mică alocare bugetară pentru programe de tineret din ultimii ani și cu a doua cea mai mare rată de tineri din UE, aproximativ 20%, care fac parte din categoria NEET (Not in Education, Employment, or Training). Mai mult, Anul European al Tineretului a primit puțină atenție din parte autorităților, atât la nivel central, cât și la nivel local acolo unde au lipsit planurile de acțiune pentru acest an.
Cum se situează România?
Înainte de a vorbi despre planuri, strategii și politici este bine să ne uităm la contextul în care ne aflăm – unul nu foarte încurajator. Toate statisticile arată că România se află pe primele locuri în clasmenetele rușinii la aproape toți indicatorii relevanți pentru domeniul tineret.
Spre exemplu, 1 din 3 tineri între 20 și 29 de ani se află în risc de sărăcie sau excluziune socială în România conform Comisiei Europene. Acest procent pune România pe locul 3 în topul țărilor din UE. Astfel, dacă media europeană este de 24,8%, în România tinerii aflați în risc de excluziune sunt în procent de 31%. Mai mult, salariul median pe oră al tinerilor sub 30 de ani este, în România, de trei ori sub media de UE. În același timp, România se afla, în 2021, pe locul 3 în topul statelor membre cu cel mai mare procent de tineri între 25 și 34 de ani NEET (Not in Education, Employment, or Training), fiind depășită doar de către Italia și Grecia. Dacă ne uităm doar la șomaj, Eurostat ne spune că România era în iunie 2022 pe locul 4, la categoria tineret, cu 22.8% dintre tineri neavând un loc de muncă.
La fel de îngrijorătoare este și situația participării politice a tinerilor. Doar 25,39% dintre tinerii cu drept de vot au ieșit la vot în 2020, la alegerile parlamentare, procent care se află cu sub prezența totală de 31,84%. Nu este de mirat dacă luăm în considerare faptul că Guvernul și Parlamentul sunt pe ultimele locuri când vine vorba de gradul de încredere al tinerilor în statul român, așa cum reiese din Barometrul Tinerilor din 2022, în timp ce 2 din 3 tineri cu vârsta între 15 și 29 de ani cred că România merge într-o direcție greșită.
Ce ne spun toate aceste cifre? Că actualii guvernanți nu au un plan pentru tineri. Statul român nu le oferă nicio garanție că dacă aleg să rămână în țară, aceștia vor avea oportunități, stabilitate, un loc de muncă, un salariu decent sau un cuvânt de spus în direcția în care se îndreaptă România. Rezultatul? Apatie civică și politică, un sentiment de abandon care se traduce într-un vot cu picioarele – emigrarea masivă a tinerilor. Acest lucru în sine este o deja o problemă, dar mai îngrijorător este că liderii politici nu fac aproape nimic să schimbe direcția actuală. Am putea fi tentați să credem că este o problemă care afectează doar tinerii, dar efectele ignorării politicilor de tineret ne privesc pe toți. De la migrația masivă a celor tineri care pune presiune pe sistemele de pensii, dar și pe piața muncii, la viitori adulți dezangajați civic și politic, care privesc cu scepticism nu numai către instituțiile statului, ci către întregul concept de democrație, toate reprezintă ingrediente perfecte pentru instabilitate, probleme economice și derapaje democratice în viitor.
Mulți politicieni, puține politici
Când spun că nu facem aproape nimic, iar guvernanții nu au o viziune nu exagerez deloc. Dovada? De doi ani de zile România nu are o strategie pentru tineret. Ultima strategie a expirat în 2020, iar de atunci România nu are o viziune pentru acest sector, în ciuda apelurilor repetate ale organizațiilor de tineret pentru elaborarea unei noi strategii. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, promite de câteva luni că va lansa o nouă strategie, dar până acum nimic nu a fost publicat, în afară de câteva comunicate care anunță același lucru - “urmează să”, “o să”, “în curând” etc. Chiar dacă vom avea o strategie până la finalul anului, Ministerul nu a făcut publică evaluarea ultimei strategii. Pe scurt - nu știm cum a decurs implementarea ultimei strategii - 2015-2020: ce a funcționat, ce nu a funcționat, cine și-a făcut treaba și cine nu. Astfel, în contextul lipsei unei minime analize a strategiei precedente, lansarea unei noi strategii va trebui privită cu o doză de scepticism. Ce garanții avem că nu repetăm posibilele erorile din ultima strategie?
Mai mult, anul acesta am înregistrat un record negativ al ultimilor cinci ani în ceea ce privește alocarea bugetară pentru programe de tineret. Politicile de tineret sunt ultimele pe lista de priorități ale decidenților, chiar dacă pandemia și actuala situație economică au afectat disproporționat tinerii, atât în ceea ce privește nivelul de trai, cât și la nivelul sănătății mintale. Spre exemplu, un sondaj recent realizat de Starea Națiunii studențești arată că doar pentru 21,6% din studenți sănătatea mintală nu a avut de suferit în timpul pandemiei.
Nici la nivel local lucrurile nu stau mai bine. Consiliile locale și consiliile județene nu se înghesuie să aloce fonduri pentru tineri, deși, articolul 28 din Legea 350/2006 le obligă să finanțeze un ,,Fond destinat activităților de tineret”. Majoritatea autorităților locale nu respectă această prevedere nici măcar în Anul European al Tineretului. De strategii locale nici nu are sens să vorbim căci acestea ar trebui să vină în completarea celei naționale care, așa cum am arătat, nu există de doi ani.
Despre cum (nu) a fost Anul European al Tineretului în România
Și totuși, guvernanții ar fi avut o șansă să își spele păcatele. Despre ce este vorba? Comisia Europeană și-a propus în acest an să lucreze cu Parlamentul și restul instituțiilor UE pentru a redirecționa fonduri pentru dezvoltarea aptitudinilor și angajamentului civic al tinerilor, în special al celor din medii defavorizate. Mai mult, Comisia dorește să promoveze oportunitățile pe care le oferă prin diferitele sale programe și linii de finanțare. Aceste inițiative sunt desfășurate sub umbrela Anului European al Tineretului.
Practic, Anul Tineretului implică o serie de activități pe care statele membre trebuie să le desfășoare cu sprijinul autorităților naționale de la toate nivelurile. La Bruxelles și în alte orașe europene discuțiile despre rolul tinerilor în societate, recomandările de politici publice, rezoluții și activități pentru tineri au inundat spațiul public. Chiar dacă mai durează puțin până vom putea vedea rezultatele finale ale acestei inițiative, contrastul cu România este evident.
În țara noastră discuțiile cu și despre tineri au fost la marginea agendei publice, ca să fim delicați. Pagina oficială a Anului European al Tineretului în România, care ar trebui să răspândească informații despre activitățile organizate și cu care tinerii ar trebui interacționeze are doar 327 de urmăritori pe Facebook. Foarte puțini tineri știu despre Anul European al Tineretului, iar Guvernul a făcut prea puține eforturi să promoveze activitățile desfășurate sub egida Anului European.
Totodată, planurile de acțiune la nivel local nu există, iar implicarea autorităților a fost limitată. Peste tot ONG-urile au dus greul și au încercat să promoveze cât mai bine această oportunitate. În loc să purtăm o discuție națională despre cum putem să ajutăm viitoarele generații sau despre cum putem să implicăm tinerii în procesul de luare a deciziilor, ne-am rezumat “business as usual”, ratând din nou o oportunitate pentru a realiza un proiect de țară.
Totuși niște vești bune
Cu toate acestea, nu pot să nu notez faptul că ceva s-a mișcat pe frontul de tineret anul acesta - poate singurul lucru major care s-a întâmplat în România în această zonă. Anul acesta, Legea tineretului a fost adoptată de Parlamentul României, iar tinerii deputați și-au adus contribuția la această lege. Spre exemplu, deputata Simina Tulbure a depus o serie de amendamente la Legea tineretului, cu sprijinul consilierului său pe teme de tineret, Răzvan Foncea. Printre acestea se numără primele măsuri legislative dedicate tinerilor români din afara granițelor țării, menite să creeze servicii și oportunități pentru aceștia pe două paliere: sprijin pentru reîntoarcerea în țară (asistență în procesul birocratic, granturi pentru tinerii antreprenori, sprijin pentru formarea continuă și integrarea pe piața muncii, burse speciale pentru continuarea parcursului academic, precum și alte servicii punctuale), respectiv asistență în gestionarea problemelor întâmpinate în statele-gazdă (de la elaborarea actelor necesare la consultanță pentru a accesa oportunități și servicii locale).
Totodată, în același context, Simina Tulbure a depus amendamente vizând stabilirea de facilități pentru tinerii care apelează la servicii și terapie pentru sănătatea mintală, dar și măsuri referitoare la participarea tinerilor, sau în cadrul Strategiei naționale pentru românii de pretutindeni.
La nivel european, atât eu, cât și colegii eurodeputați și parlamentari din țară am lucrat pentru a nu irosi această oportunitate. Dragoș Pîslaru a fost raportor al Rezoluției pentru Tineri în Comisia de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European și a reușit adoptarea ei. Astfel, Parlamentul a indentificat problemele pe care tinerii le au astăzi și a propus o serie de soluții: investiții și sprijin pentru generația „lockdown”, integrare pe piața muncii, mobilitatea forței de muncă, competențe pentru viitor și combaterea excluziunii sociale.
Cu toate că această rezoluție nu are forța unei legi, Dragoș Pîslaru a reușit să pună pe agenda publică europeană o serie de măsuri care ar putea fi adoptate, dacă ar fi voință politică, și în România. În același timp, eu am susținut în cadrul Conferinței pentru Viitorul Europei o implicare mai mare a cetățenilor în procesele democratice de la nivel european, inclusiv a tinerilor, iar pe tot parcursul anului am promovat oportunitățile pe care UE le oferă celor generațiilor care vin din urmă.
De asemenea, am susținut introducerea așa numitului “youth test” prin care inițiativele europene trebuie să integreze și preocupările tinerilor, iar în rapoartele din Comisia pentru afaceri constituționale am introdus posibilitatea ca, în școli, copiii să poată participa la ore de educație civică europeană și olimpiade pe teme europene. Totuși, nu este de ajuns. Nu fără măsuri concrete la nivel european și național.
Ce trebuie să se întâmple mai departe?
Liderii politici din România trebuie să înțeleagă că prioritățile și nevoile tinerilor trebuie să fie integrate în toate politicile publice și programele de guvernare pe care le elaborează. Trebuie să pregătim strategii la nivel național și să împingem autoritățile locale să vină în sprijinul acestor strategii cu planuri de acțiune la nivel local. Domeniul de tineret nu trebuie să fie în curtea unui singur minister, ci toate ministerele trebuie să fie atente la modul în care politicile pe care le promovează afectează tinerii.
Până vom ajunge la acest nivel totuși, soluțiile de bun simț sunt destul de evidente: evaluare strategiilor precedente, elaborarea unei Strategii Naționale pentru Tineret 2022-2027 în acord cu Strategia Europeana pentru Tineret 2019-2027, asigurarea unei finanțări adecvate pentru programele de tineret, în baza strategiei elaborate anterior, consultarea periodica a organizațiilor de tineret și introducerea bugetelor participative pentru tineret, pe modelul altor state și orașe europene.
Pe termen scurt, aceste măsuri ne vor ajuta să intrăm în limitele normale în ceea ce privește domeniul pentru tineret, dar nu vor rezolva problemele descrise la începutul acestui articol. Pentru acest lucru, avem nevoie de strategii integrate și planuri concrete, realizate la timp, evaluate onest și implementate atât la nivel național, dar, foarte important, și la nivel local. Până atunci, noroc cu Uniunea Europeană care încearcă să ne ofere o mână salvatoare la fiecare ocazie.
