Soft power-ul Rusiei, fisurat de aroganţa propriului ambasador

Ambasada Federaţiei Ruse din România arată uneori ca o scenă pe care regizorul cel mai titrat pune în operă piese ieftine, dar cu costuri uriaşe. Întrebare de un milion de puncte: cât la sută ţine de politica şi strategia conducerii teatrului şi cât de aroganţa şi autosuficienţa titratului regizor?

*"România, în mare măsură, a delegat suveranitatea sa națională acelor asociații interstatale, asociații din care face parte, Uniunea Europeană și NATO, și, prin urmare, este uneori lipsită de independență în deciziile sale…"

*"sunt convins că problema tezaurului românesc, care are deja peste 100 de ani, aparține istoriei". 

*"ca răspuns la cuvintele des repetate aici, precum că România a devenit un furnizor de securitate se poate obiecta: ea a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu".

*"Sper că societatea românească va fi suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie. În ţara noastră au fost două momente când preşedintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale cu caracter minor" (interesantă aici empatia manifestată de ambasadorul Kuzmin faţă de coaliţia PSD-ALDE tocmai în zilele fierbinţi ale OUG 13). 

Mai sus sunt înşirate doar câteva dintre ieşirile la rampă cele mai recente ale ambasadorului Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, un personaj care de când a preluat postul a dovedit că aroganţa este prima sa natură.

Un diplomat al cărui CV sugerează o oarecare doză de abilitate în meseria pe care o practică, având în vedere posturile peste hotare şi din centrala MAE moscovit pe care le-a ocupat, dl. Kuzmin a dat mandatului său de ambasador la Bucureşti un penaj pestriţ.

Accentele puse în comentariile sale au însă ţinte precise: negarea dreptului României de a-şi exercita suveranitatea în materie de parteneriate strategice, relativizarea capacităţii Bucureştiului de a fi consecvent şi profesionist în implementarea deciziilor asumate, ori proiectarea unui aer de zeflemea pe subiectele istorice, pe care cele două ţări sunt încă în dezacord.

"Interesant, prin gestul ostentativ, pe care acum probabil îl consideră total necugetat, ambasadorul Valeri Kuzmin a reuşit să pună de departe în umbră două episoade neinspirate ai căror protagonişti fuseseră, destul de recent, ambasadorii SUA la Bucureşti şi Chişinău", scriam, în octombrie 2016, într-un text dedicat la vremea respectivă unei "bijuterii" cinematografice. 

O "bijuterie" pe producţia căreia ambasadorul Kuzmin îşi pusese neîndoielnic amprenta, pentru ca ulterior să şi-o retragă strategic, probabil pe motiv că valul de "simpatie" stârnit în rândul opiniei publice româneşti devenise cu totul indigest.

În esenţă, pentru cine nu îşi mai aminteşte, filmuleţul de propagandă difuzat în 2016 de ambasada condusă de Valeri Kuzmin arăta următoarele: Armata sovietică a dat în brânci pentru independenţa României (Primul Război Mondial), a făcut un maraton umanitar pentru a-i oferi Europei întregi acelaşi lucru (Al Doilea Războ Mondial), iar pacea care s-a instalat pentru deceniile următoare a fost folosită de Moscova în beneficiul nostru, pentru a ne transforma din ţărani încolonaţi la coada vacii în muncitori şi ingineri cu ştaif. URSS a introdus civilizaţia în România şi a aşternut covor roşu bunăstării pe restul continentului, de unde suntem invitaţi să înţelegem şi că fără intervenţia Uniunii Sovietice soarele - vai, soarele! - n-ar mai fi răsărit veac. (detalii - AICI) 

Şi, foarte important de reţinut în context: filmuleţul cu pricina, prin care istoria era falsificată în termenii unui primitivism greu de înţeles la acest nivel, a fost lovitura arogantă de deschidere a mandatului de ambasador al lui Valeri Kuzmin.

Un lucru foarte ciudat, în condiţiile în care, chiar dacă nici predecesorii săi, Alexandr Ciurilin şi Oleg Malginov, nu au fost scutiţi de poziţionări controversate, dar până la urmă în linia discursului oficial al Federaţiei Ruse, totuşi gestul lui Kuzmin a arătat ca un elefant rătăcit în magazinul de porţelanuri. 

Un lucru cu atât mai ciudat cu cât, măcar de ochii lumii, oficialii de la Moscova continuă să propage idealul unei reîncălziri a relaţiilor româno-ruse, finanţează instrumente de soft power menite să refacă imaginea Rusiei în ochii românilor şi caută să cultive persoane relevante din mediul politic, al societăţii civile, ori din zona media, pentru a livra la cheie "şi cealaltă perspectivă" despre Rusia.

Eforturile făcute de Moscova în acest sens nu sunt cu siguranţă nici ieftine, nici lipsite de bătăi de cap, iar activitatea tot mai intensă a Centrului rus de Cultură şi Ştiinţă de la Bucureşti, coordonat de Natalia Muzhennikova, e o dovadă vie în acest sens. Şi câte altele, mai puţin accesibile ochiului publicului larg, n-or mai fi!

Aşadar, e greu de zis cum se vede de la Moscova, dar de la Bucureşti devine tot mai limpede că în timp ce o aripă a Ministerului de Externe investeşte resurse pentru a reduce "decalajul de încredere" între cele două părţi, o alta îşi pune creativitatea la bătaie pentru a-l spori. 

În aşteptarea unui nou episod marca "Valeri Kuzmin", din categoria celor care reuşesc magistral să pună într-o lumină fadă ambasada rusă din România, vă invit la recitirea câtorva dintre isprăvile făcute de arogantul ambasador Valeri Kuzmin la Chişinău... de unde a fost adus la Bucureşti - AICI, AICI, AICI sau AICI.