Societatea civilă trebuie să acționeze împotriva terorismului

Foto: Guliver/Getty Images

PARIS - După atentatele teroriste petrecute la Paris anul trecut, în noiembrie (seria de atacuri atent coordonate și puse în scenă de mai mulți indivizi ce au lăsat în urmă 130 de victime) societatea a fost copleșită de durere, frică, dar și dorința de a deveni mai unită pentru a merge mai departe.

Însă, după masacrul din Nisa, situația s-a schimbat — de Ziua Căderii Bastiliei, un atacator ajutat de cinci indivizi (pe care-i putem descrie mai degrabă ca fiind niște criminali decât niște islamiști radicali) a intrat cu camionul în mulțimea de oameni și a omorât 84 de persoane, printre care și mulți copii.

Sentimentele dominante au devenit cele de furie și de neputință.

Apoi a urmat luarea de ostatici din biserică (n.r.)

Francezii erau obișnuiți cu un relativ sentiment de siguranță în orașul lor, bastion al cunoașterii și artelor, nu loc al terorii permanente.

Ei nu vor altceva decât să se simtă în siguranță din nou — cu orice preț. Sentimentele acestea sunt de înțeles, însă ele nu vor contribui neapărat și la luarea unor decizii corecte și eficiente.

Sentimentul de ”cu orice preț” reprezintă problema.

Dacă oamenii simt că autoritățile nu mai sunt capabile să-i protejeze, s-ar putea să se îndrepte către alternative radicale; personajele și partidele populiste și rasiste câștigă teren în Franța, dar și în alte părți ale Europei. Sub îndemnul unor asemenea forțe politice, oamenii pot decide chiar să-și ia soarta în propriile mâini, ignorând complet legile statului.

Autoritățile deja se confruntă cu foarte multe probleme. Să încerci să-ți protejezi cetățeniii de atacurile teroriste și să menții în același timp statul de drept este o sarcină dificilă.

Indivizii, în special cei ce suferă de tulburări psihice sau care sunt predispuși la acțiuni violente, se pot radicaliza destul de ușor, așa cum s-a întâmplat și în cazul atacatorului din Nisa. Nu a fost neapărat nevoie ca aceștia să comită anterior infracțiuni sau să ia legătura cu grupări teroriste înainte de comiterea atacurilor.

În această situație, autoritățile franceze nu pot garanta protecția împotriva unor viitoare atacuri.

Nu spun că autoritățile franceze n-ar trebui să insiste pe îmbunătățirea capacităților de prevenție și tacticilor de răspuns în asemenea situații. Sunt o mulțime de lucruri ce trebuie puse la punct în privința siguranței publice, atât în Franța, cât și în alte zone de pe glob. Însă ultimatimul pe care unii francezi îl propun acum — garantarea siguranței absolute cu prețul ignorării principiilor statului de drept sau a principiilor de egalitate și deschidere — este mai degrabă dăunător decât benefic.

Francezii, la fel ca toți oamenii, merită să se simtă în siguranță când se plimbă pe stradă, când merg la restaurant sau la concert, când își serbează ziua națională și, în general, când își duc viața de zi cu zi.

Întrebarea este cum oferi sentimentul de siguranță în momentul în care riscul producerii atentatelor teroriste nu poate fi eliminat.

Răspunsul poate fi oferit de societatea civilă. Cetățenii obișnuiți ar trebui să fie atenți la semnele de radicalizare și mai bine instruiți în privința reacțiilor.

Oamenii ar trebui încurajați să identifice potențialele amenințări de radicalizare din jurul lor și să le comunice autorităților competente (fie că vorbim de instituții psihiatrice sau organele de poliție).

Scopul urmărit aici nu este cel de reînviere a McCarthyism-ului (prin care cetățenii lansează acuzații nefondate la adresa vecinilor și prietenilor). Mai degrabă, țelul este acela de a crea canale specifice prin care cetățenii să transmită către autorități când sesizează comportamente radicale sau violente ale unor persoane. 

Pe lângă mărirea șanselor de prevenție a unor atacuri serioase, contribuțiile din partea societății civile vor reafirma competența autorităților în acțiunile anti-teroriste.

Acest model a funcționat foarte bine în cazul Israelului. În ciuda atacurilor teroriste recurente, israelienii au sentimentul de siguranță, datorat în mare parte capacității societății civile de a contribui la garantarea propriei securități.

Ca rezultat, cetățenii vor respecta ceea ce Weber numea ”monopolul violenței legitime” al statului.

Franța încă nu se află în pericolul căderii în haos, cu bande de cartier ”justițiare” care își propun să vâneze teroriști.

Însă acțiunile populiștilor, ce se hrănesc din teama generalizată și cărora li se adaugă experiențele terifiante și tragice, subminează judecata indivizilor, lăsându-i pradă unei retorici alarmiste.

Și pe măsură ce alegerile prezidențiale din primăvara se apropie, politicienii tind tot mai mult să se folosească de tragediile victimelor pentru elaborarea campaniilor electorale.

Nu trebuie să le permitem acest lucru.

Dacă Franța va ceda în fața fricii generalizate și va vota pentru populiști bigoți, ISIS va înregistra o victorie majoră.

Contrar mesajului transmis de populiști, ISIS este în pierdere acum. Granițele sale se răstrâng tot mai mult, îngropând ideea constituirii unui mare califat ce va cuprinde lumea arabă.

ISIS are, totuși, o strategie de urgență care îi permite să supraviețuiască: recrutarea rapidă. Iar acest avantaj al ISIS ar fi amplificat semnificativ de o retorică anti-musulmană sau, chiar mai mult, de transformarea retoricii în acțiuni politice.

Chiar dacă ISIS începe să piardă din controlul pe zone din Siria și Irak, are în continuare succes în ceea ce privește recrutările de noi adepți. Din Orlando în Istanbul sau Dhaka, ISIS și-a găsit numeroși susținători, indivizi dornici să ucidă și să moară pentru cauza sa. Recent, doi sinucigași afiliați ISIS s-au aruncat în aer în mijlocul unei demostrații pașnice din Kabul, omorând 80 de persoane și rănind peste 200.

Cât timp ”dușmanul” occidental rămâne unit și susține principii corecte, gruparea ISIS nu va obține victoria.

Cheia succesului, pentru Franța și restul, constă în acțiuni colective pe teritoriu propriu și în afara granițelor, ceea ce presupune îmbunătățirea colaborării dintre agențiile de securitate naționale și externe, dar și sporirea implicării societății civile, pe model israelian.

Dacă plusăm cu atacuri continue asupra locațiilor cheie aflate sub controlul ISIS, visul constituirii califatului va dispărea curând.

Este suficient de grav că teroriștii vor să ne ia viețile; ultimul lucru de care avem nevoie este ca populiștii să ne ia sufletele.

Preluarea controlului asupra destinului nostru este posibilă doar dacă devenim realiști: în loc să vrem revenirea la perioada dinaintea terorismului, ar trebui să ne concentrăm asupra riscurilor pe care le aduce — nu doar față de siguranța noastră, ci și față de încrederea în valorile statului de drept. Apoi trebuie să ne asumăm un rol în diminuarea acestor pericole.