Punctul nevralgic din Coaliția PSD-PNL-UDMR a fost și rămâne adoptarea unei soluții adecvate pentru atenuarea prețurilor la energie. Într-o aroganță care cu fiecare decizie luată atinge noi culmi, partidele din coaliția de guvernare par obtuze în a consulta specialiști, în a asculta puncte de vedere, dar mai ales în a face o foaie de parcurs cu ceea ce se va întâmpla în țară în urma deciziilor luate... în a preconiza impactul.
România este țara din Uniunea Europeană cel mai puțin dependentă energetic de Rusia, impactul contextului internațional trebuind să fie aici mai mic decât în alte țări. PSD și PNL se străduiesc să ne spună într-un cor al cărui cântec nu mai este ascultat decât de ei că totul ține de cauze externe - de parcă intern, în România, nu ar fi nimic de făcut pentru ca efectele contextului internațional să fie diluate. Ba, mai mult, se pare că și președintele Iohannis ține uneori bagheta acestui cor răgușit.
Au început cu OUG 118/2022, pe care au vulcanizat-o cu OUG 27/2022, ambele băgând România în datorii istorice. Au recunoscut cu jumătate de gură eșecul acestei scheme, dar n-au sacrificat încă vinovatul. Schema asta concepută de către Guvern a generat parnică și mai ales incertitudine. A îndatorat companii critice pentru economia românească, a vulnerabilizat locuri de muncă și a slăbit securitatea energetică a României. România va simți mult datoria generată de această schemă care doar pentru prima parte a anului înseamnă 50 de miliarde de lei. 50 de miliarde cheltuite, fără ca Sistemul Energetic Național să rămână cu ceva. 50 de miliarde pe care Guvernul României le are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică. Însă acest OUG 27 fuse și se duse. După radiografia eșecului și îndatorarea românilor pentru schema Guvernului, toată lumea aștepta ca Guvernul să vina la 1 septembrie cu o nouă variantă articulată, cu impact financiar calculat, cu efecte suportabile agreate cu pilonii din economie. În așteptarea asta toridă, ba de la Olimp, ba de la Snagov, unde PSD și PNL au fost campate la discuții – pare că mai mult pentru funcții decât pentru soluții – au scos din joben noua gogoriță care în prima fază va crește prețurile, va crește inflația, iar în a doua fază unele companii mari vor da faliment, șubrezind economia și așa abia respirândă.
Dacă filosofia OUG 27 era o plafonare în trepte pentru consumatorii casnici și considera o singură categorie de non-casnici în care erau incluse toate firmele, noua scamatorie adoptată joia trecută a împărțit consumatorii non-casnici în mai multe categorii: instituții publice, industria alimentară, IMM-uri și restul.
Acest „restul" este omisiunea din noua scamatorie care va duce la creșterea prețurilor, iar în unele cazuri chiar la faliment. Pentru că acest „restul" nu mai primește absolut nicio protectie de la stat, în lupta inegală pe piața europeană cu alte companii ajutate în țările lor. Acest „restul" înseamnă toate companiile mari din România și se pare chiar și IMM-uri care, făcând parte din grupuri mai mari, intră din această perspectivă la categoria non-IMM. Noua OUG nu spune nimic despre aceste mari companii, însă le afectează tocmai prin modul în care este construit textul: plafonează o listă enumerată și îi lasă în plata Domnului pe restul.
Prin OUG 27, Guvernul plafona în aprilie 2022 pentru companiile din România prețul energiei electrice la 1 leu/KWh. Toate erau considerate o singură categorie. După cinci luni, scoate plafonarea pentru o serie de companii care contribuie semnificativ la PIB-ul țării și nu pune nimic în schimb. Lăsate brusc sub cerul liber, aceste companii părăsite de statul român vor adopta decizii cu impact negativ pentru români. Probabil că va urma o campanie din partea reprezentanților Guvernului cum că ciocoii au bani, că fac bani mulți de pe spinarea românilor și că pot suporta singuri aceste prețuri de trei ori mai mari. În realitate, în fața pierderilor provocate brusc, marile companii vor face restructurări, vor face reduceri de cheltuieli, vor crește prețurile. Unele vor intra probabil în faliment, mediul privat mare de care România are nevoie fiind împins spre prăpastie.
În timp ce rădăcina problemei este o cerere de energie mai mare decât capacitatea de producție, în timp ce în același context cu grija față de mediu alte țări se uită pragmatic cu grijă și față de mediul economic și pornesc noi capacități pe cărbune, România este campionul Europei la închiderea capacităților de producție a energiei fără a pune ceva în loc, cheltuiește într-o jumătate de an echivalentul a 8-9 GW putere instalată în panouri solare în toate gospodăriile din România fără a subvenționa instalarea de panouri fotovoltaice pentru gospodării, dar rămâne ca în povestea lui Dănilă Prepeleac cu mai puțin, după fiecare decizie luată.
