Deși lungimea rețelelor de gaze naturale a crescut de la 10.000 km în 1990 la aproximativ 50.000 km în 2022 (conform INS), mai mult de jumătate din gospodăriile din România încă folosesc lemne de foc pentru a-și încălzi locuința. Corupția, incompetența și dezinteresul celor care au avut în mâini, în ultimii 30 de ani, frâiele sistemului național energetic, în special segmentul gazelor naturale, au generat o situație unică în Europa, cea în care comunități de zeci de mii de persoane, în special din zona rurală și mic urbană, sunt condamnate să se descurce pe cont propriu în asigurarea combustibilului pentru încălzirea locuinței.
Desigur, povestea mătușii Leana care, la vârsta de 90 de ani, nu mai poate transporta lemnele de foc din magazie până la gura sobei, sau drama lui moș Grigore, dintr-un sat pe lângă care trece o magistrală de gaze, fără a avea posibilitatea de racordare, și care anul acesta nu a mai primit lemne de foc prin intermediul primăriei, pentru că nu au existat cantități disponibile, nu sunt în atenția publică precum activarea câtorva mii de prosumatori, dar aceste victime ale sărăciei energetice sunt de ordinul milioanelor! Discursurile experților care ne explicau cum extinderea în teritoriu a rețelelor de gaze nu e rentabilă sau viabilă economic au fost elaborate în birouri fancy, încălzite pe bază de gaze naturale. Deunăzi, am ascultat un fost ministru care ne explica, cu cuvinte alese, cum acești săraci energetici nu își vor permite financiar branșamentul la gaze și echipamentele aferente. Repet, e bine și trebuie să găsim în continuare bani pentru energie verde și izolare termică a blocurilor, dar ne interesează oare și scoaterea din primitivismul termic a acestor semeni, pentru care fiecare iarnă reprezintă un coșmar?
Magistralele interne ale Transgaz și, implicit, rețelele locale de distribuție sunt capitole la care România este la coada statisticilor europene. Toate țările din Europa Centrală au folosit eficient fondurile europene sau naționale pentru a conecta la rețelele de gaze majoritatea gospodăriilor de pe teritoriul național. În situația ideală, având la dispoziție mai multe opțiuni, consumatorul final decide care sistem de încălzire este mai rentabil pentru el sau le folosește pe toate, în regim de complementaritate.
Motivul ascuns al precarității infrastructurii pare a fi capacitatea redusă de stocare și transport a gazelor naturale. Deși auzim zilnic cum că depozitele României sunt pline, specialiștii ne spun că nu avem garanția că iarna următoare va fi trecută cu bine. De ce? Pentru că, în ultimii 30 de ani, au fost preferate importurile în timp real, în detrimentul investițiilor în infrastructura de depozitare și comprimare. Alte țări din vecinătatea României au dezvoltat spectaculos hub-urile de stocare și tranzit, generând venituri și poziții geostrategice importante, deși nu dețin resurse proprii destinate exploatării.
În funcție de frigul de afară, există riscul semnificativ ca sistemul să sufere dezechilibre profunde dacă intrările în Sistemul Național de Transport (importurile în timp real) vor fi diminuate chiar în perioada de vârf de consum, chiar dacă vom avea rezerve în depozite. Și nu prea sunt soluții pe termen scurt. Gazoductul Grecia-Bulgaria e încă departe de Giurgiu, BRUA pare un muzeu în câmp, legătura acestei magistrale paneuropene cu Marea Neagră (segmentul Tuzla - Podișor/Giurgiu) e încă la nivel de promisiuni de primă lopată, iar exploatarea Caragele e doar un vis.
În concluzie, România, al doilea mare producător de gaze din UE, are probleme majore în a asigura necesarul intern pentru consumatorii deja conectați și nu mai vrea clienți noi. Ce facem cu aceștia din urmă?
Obligația primăriilor și a ocoalelor silvice de stat de a asigura periodic aprovizionarea cu lemne de foc este stabilită legislativ dar rar pusă în practică și greu controlabilă, datorită sumedeniilor de motive care pot întrerupe lanțul de exploatare și transport. Pentru această Românie vulnerabilă, montarea panourilor fotovoltaice, împreună cu o pompă de căldură monofazică, reprezintă doar o soluție complementară unei surse primare de energie termică.
Construirea și utilizarea de mini sisteme centralizate de termoficare, utilizând biomasa (tocătură, rumeguș etc.) ca și combustibil pentru cazane de mare putere, care să deservească simultan zeci sau chiar sute de locuințe, finanțate din fonduri naționale sau europene, ar putea fi șansa civilizării energetice a sute de mii de gospodării. Iar România are această resursă disponibilă. Până ca acest pas să devină realitate, însă, suntem datori ca prin măsuri legislative complementare la cadrul deja existent să facem posibil ca acelor consumatori vulnerabili să le fie asigurate nevoile energetice de bază, prin intermediul primăriilor. Transportul, debitarea, depozitarea combustibilului destinat încălzirii sunt activități pe care unii dintre semenii noștri nu le mai pot asigura în regie proprie și, la fel cum serviciile de curățenie sunt asigurate de către personalul aflat la dispoziția autorităților locale, și acestea pot fi efectuate, obligatoriu, prin lege.
Și, astfel, atât mătușa Leana, cât și moș Grigore, vor avea o iarnă caldă şi o bătrânețe decentă, aşa cum merită fiecare dintre aceşti oameni în parte.
