Unul este condamnat penal la doi ani de închisoare cu suspendare, iar pe rolul instanței are un nou dosar de corupție. Celălalt a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă și bate drumul la DNA pentru a explica anchetatorilor cum a stat treaba cu cele 2 milioane de dolari pe care Sorin Ovidiu Vântu le-ar fi plătit pentru instalarea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei. În jurul lor, chibițează cu speranța unei reveniri în forță Victor Ponta, judecat în dosarul „Turceni-Rovinari” și urmărit penal într-un alt dosar de corupție.
Iar la nivelele inferioare ale PSD și ALDE găsim alte zeci și sute de personaje cu dosare penale în diferite faze. Unele dintre ele, deținătoare ale unui mandat de senator, au arătat luni seara, încă o dată, că „nu putem să punem egalitate între un demnitar și un cetățean normal, fie el muncitor, inginer sau medic”, așa cum explica, acum ceva timp, deputatul Marius Manolache, finul lui Victor Ponta.
De atâtea ori am văzut cum parlamentarii s-au erijat în judecători, apărându-și colegii în fața Justiției, încât aproape că nu mai avem reacție. Am ajuns să tratăm situațiile de acest gen ca pe un fapt divers, ca pe o știre banală. Da, a mai scăpat un ministru/deputat/senator de urmărire penală, și ce? E prima dată? Nu. E ultima dată? Din păcate, iarăși nu.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat luni în plenul Senatului, când PSD și ALDE și-au dat mâna pentru a-l scăpa pe Gabriel Oprea de acuzația de ucidere din culpă, întrece chiar și cele mai sumbre scenarii. Nu, nu mai este vorba de acuzații de abuz în serviciu, trafic de influență sau primire de foloase necuvenite, acuzații pe care politicienii s-au obișnuit să le desființeze ușor, spunând că adversarii politici sau oamenii „sistemului” le-au fabricat dosare. Acum, este vorba de moartea unui om. Iar dacă de vină pentru moartea lui Bogdan Gigină a fost doar groapa, iar Gabriel Oprea este atât de nevinovat pe cât susține, Justiția trebuia să decidă. Nu Călin Popescu Tăriceanu, nu Șerban Nicolae, nu Ioan Chelaru sau alți membri ai PSD, ALDE, PRU, etc.
Toți aceștia nu au fost trimiși în Parlament de români pentru a-l scăpa pe Gabriel Oprea de explicații în fața magistraților. Cum nu au fost trimiși nici pentru a-și aroga atribuții de judecător, nici pentru a lua în zeflemea DNA, cum că procurorii ar fi ajuns „să facă dosare pentru o bară îndoită și un far spart” (senatorul PSD Șerban Nicolae). Totuși, actualii parlamentari - mulți dintre ei aspiranți la un nou mandat - nu dau nici doi bani pe ce vor alegătorii. Deși, frecvent, susțin că „Parlamentul este expresia dorinței poporului”.
Un timp, au mai ținut cont de „sperietoarea” numită Mecanism de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene, nepicându-le prea bine ca aleșii să fie criticați public pentru că au făcut scut în jurul celor acuzați de corupție sau pentru că nu au respectat hotărârile judecătorești definitive (vezi cazurile de parlamentari ale căror mandate au fost revocate cu întârziere, chiar și după un an, deși instanța se pronunțase pe situațiile acestora de incompatibilitate). Între timp, și acest instrument pare să-și fi pierdut eficacitatea, pe măsură ce s-au înmulțit semnalele că România nu va fi primită prea curând în Schengen. Culmea e că același Călin Popescu Tăriceanu - pe care îl vedem criticând vehement DNA atunci când nu sare vreo coadă sau nu merge la vreun termen la Înalta Curte de Casație și Justiție - susținea că eșecul Schengen s-ar datora politicienilor care vorbesc prea mult „în afară” de corupția din România.
Am fi putut crede că, fiind pe ultima sută de metri înaintea alegerilor parlamentare, și Tăriceanu, și Dragnea, și alți social-democrați s-ar gândi de două ori înainte să aducă o asemenea insultă celor care i-au trimis în Parlament, precum cea de la votul în cazul Oprea. Nu a fost să fie așa. Pe de o parte, pentru că politicienii știu și ei foarte bine că alegătorii au memorie destul de scurtă și că s-au obișnuit cu ideea că în Parlament se fac tot felul de înțelegeri oculte, întru binele personal sau de clică. Apoi, presupunând că oamenii nu ar uita, mai există trusturile de presă apropiate sus-menționatelor personaje, care au grijă ca la urechile alegătorilor să ajungă informații trunchiate, unele subiecte sunt total ocolite, în timp ce altele sunt umflate și răsucite pe toate părțile până la saturație. Pe de altă parte, pe 11 decembrie se vor vota liste de partid și nu candidați, iar sondajele făcute până acum îi fac optimiști pe Dragnea, Tăriceanu, Constantin și ceilalți. Atât de optimiști încât au început deja să-și împartă funcțiile în viitorul Executiv („Vom avea cel puțin cinci miniștri, un vicepremier și vom avea reprezentare în fiecare județ”, declara zilele trecute Eugen Durbacă, vicepreședinte al ALDE și printre cei care au votat luni în apărarea lui Oprea).
Prin urmare, nici un motiv pentru a se teme că lumea ar putea să nu privească cu ochi buni această avansare de la „apărători ai suspecților de corupție” la „apărători ai suspecților de ucidere”.
Culmea ipocriziei este că, după votul dat de social-democrați, Liviu Dragnea iese să ne vorbească despre presiunea „inimaginabilă” la care ar fi supuși parlamentarii, despre cum ar trebui eliminată orice formă de imunitate și despre cum ar fi votat el în favoarea începerii urmăririi penale, dacă ar fi fost senator. „Eu aș fi votat pentru cererea venită de la DNA, nu am căderea să judec, eu nu-mi permit să judec, îmi înfrânez dorința de a critica sau de a judeca pentru că acei oameni au totuși în spate un vot”, explica ieri Dragnea, el însuși cu o condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul” și judecat într-un alt dosar.
Ca și cum senatorii care l-au scăpat pe Oprea ar fi votat așa pentru că le-au spus oamenii „din spate”. Sau ca și cum el, Liviu Dragnea, nu ar fi avut un cuvânt de spus, dacă ar fi vrut, că tot este recunoscut PSD pentru disciplina la vot. Și, dacă tot sunt copleșiți de presiune, de ce aleșii nu au făcut, nu fac și nici nu vor face ceva în sensul eliminării scutului parlamentar? Iar dacă această prevedere nedreaptă și chinuitoare îi supără pe cât spune Liviu Dragnea, de ce nu fac altceva: pur și simplu să nu-și mai bată capul cu detaliile din dosare, să aprobe automat orice cerere de ridicare a imunității, oferindu-le celor acuzați de procurori ocazia să ajungă în instanță și să-și dovedească eventual nevinovăția?
Evident, întrebările sunt retorice. De bună voie, politicienii nu vor renunța niciodată la acest mecanism de apărare. Iar după 11 decembrie, dacă planurile lui Tăriceanu, Dragnea & co se împlinesc, iar toate aceste personaje vor ieși întărite din bătălia electorală, să vezi atunci asalt asupra instituțiilor incomode.
