De trei ani de zile învăț ce înseamnă să fiu deputată independentă în Parlament. Este o libertate pe care trebuie, de fiecare dată să ți-o asumi, pe care nu ai voie să o negi sau să o trădezi. Pentru că atunci când ești independent, ești cel mai expus.
Ești, de fapt, doar tu cu tine – cu gândurile tale, cu dorințele tale, cu deciziile tale și cu obiectivele pe care ți le propui. Mulți se pot aduna în jurul tău să culeagă laudele și roadele muncii tale și puțini sunt cei care îți sunt alături când nu reușești. Nu e doar povestea mea, e un tipar care se aplică în multe domenii, iar cel politic nu face excepție.
Să răzbați atunci când ești independent este o muncă cu totul aparte. Ai de trecut milioane de piedici, de depășit frici și neliniști, dar când inima și mintea ta știu pentru ce lupți, satisfacția pe care o ai la final compensează orice efort depus.
Iar ce este cel mai important, cele mai mari reușite și dovada supremă pe care o poți primi în sprijinul faptului că îți faci treaba bine, este când „ceilalți”, toți ceilalți, vin și te susțin pe tine, independentul, pentru a putea realiza ceea ce ți-ai propus.
E o poveste care nu ne e străină zilele acestea. Este și povestea mea, ca deputată în Parlamentul României, aproape de sfârșitul acestui mandat și la trei ani de când sunt independentă.
Începuturile mele ca deputată independentă
Acum patru ani am hotărât să candidez pentru un loc în Parlamentul României. Aveam o carieră mai mult decât satisfăcătoare în mediul de business, dar am simțit că e timpul să ofer ceva înapoi comunității.
Am pornit pe acest drum cu gândul la domeniul economic și la cel al antreprenoriatului. Am înțeles rapid că România avea nevoie, în primul rând, să asigure un nivel minim de demnitatate tuturor cetățenilor.
Cineva trebuia să înțeleagă cu adevărat care ne sunt punctele nevralgice, ce ne doare cel mai tare și unde trebuie să lucrăm pentru a ne asigura că putem să avansăm spre un trai decent.
Mi-am asumat lupta pentru egalitate de șanse – un drum lung pe care l-am ales fără să ezit, în ciuda planului pe care mi-l făcusem inițial.
Pentru că am înțeles că toate planurile de dezvoltare economică și de investiții ar fi avut rezultate mult mai bune dacă ar fi fost implementate într-un context în care problemele sociale curente – violență domestică, abuzuri asupra minorilor, analfabetism, sărăcie – ar fi fost atenuate sau rezolvate complet. Am realizat rapid că nu este vorba despre un sprint, ci despre un maraton.
Am reușit să intru în Parlament fără experiență politică anterioară. Am fost un singur an membră a Uniunii Salvați România, apoi am renunțat la orice afiliere politică și am activat ca deputată independentă.
Și cred cu tărie că am reușit în tot acest timp multe lucruri – 13 legi în 3 ani. Toate voturile pe inițiativele și modificările legislative pe care le-am inițiat au fost obținute ca independentă. Pentru că am reușit să găsesc căi de dialog cu fiecare dintre colegele și colegii mei, indiferent de culoarea politică, pentru că am luptat pentru cauzele în care cred și am ales să obțin susținere transpartinică pentru fiecare dintre ele.
Cauzele pentru care lupt sunt apolitice, cu toate că de multe ori am fost pusă în poziția de a le apăra de cei care doreau să le folosească în lupta politică.
N-a fost întotdeauna ușor. Au fost și încă sunt momente în care îmi dau seama că nu mai am soluții. Și-mi vine să urlu pentru suferința fiecărei supraviețuitoare a violenței, pentru fiecare copil abuzat, pentru fiecare român care trece prin nedreptăți în țara în care legea ar trebui să-l protejeze.
Pentru că după aproape patru ani în Parlament încă simt, fizic, pe umeri, greutatea responsabilității pe care o am față de oameni. Îmi dau seama și realizez asta cel mai bine în momentul de deschidere a sesiunilor parlamentare, când se intonează imnul.
Sunt cele aproape două minute pe care le am pentru a face pace cu mine, pentru a-mi aduce aminte de ce fac ceea ce fac, pentru a-mi recunoaște lucrurile pe care le-am făcut și cele pe care le mai am de făcut și pentru a-mi asuma responsabilitatea pentru toate actele mele, în fața oamenilor care mă urmăresc și care au încredere în mine.
Problemele arzătoare cu care m-am confruntat constant
Am început, așadar, activitatea de deputată încercând să aduc în atenția colegilor mei problemele imediate ale multor români. Mergeam la tribună și vorbeam frecvent despre femei ucise de proprii soți, copii care se culcă flămânzi, oameni care trăiesc la limita sărăciei.
Multe dintre declarațiile politice pe care le susțineam erau legate de egalitatea de șanse. Pentru că era un subiect cu care, în primul rând, colegele mele puteau rezona.
Așa că am început cu pași mici, la declarațiile politice din fiecare săptămână. Declarațiile politice sunt opționale și, conform programului obișnuit, se susțin miercurea, începând cu ora 8:30, înaintea ședinței de plen. Am văzut, de-a lungul timpului, ochi dați peste cap, coate date între colegi și replici nu tocmai plăcute: „Iar a venit Oana să vorbească despre femei și despre drepturi”.
Iar asta s-a întâmplat timp de luni de zile. Mi-a fost de multe ori greu să merg la declarații. Simțeam, la propriu, presiunea tuturor poveștilor pe care le spuneam de la tribună. Pentru mine, chiar și după aproape patru ani, sentimentul e același.
Când merg la tribună lucrurile stau diferit – sunt conștientă că fiecare lucru pe care îl spun poate să facă o diferență. Încerc de fiecare dată când vorbesc în fața colegilor mei să îi urmăresc pe toți – să mă adresez tuturor, și în stânga, și în dreapta și la centru. Pentru că eu nu doar colaborez cu ei transpartinic, dar vreau, de fiecare dată, să vorbesc cu fiecare dintre ei și să transmit mesajele mele cât mai departe.
Știu, orice coach de public speaking mi-ar spune că ce fac eu e o nebunie, că cel mai bun lucru pe care îl poți face atunci când ții un discurs este să îți alegi o persoană care te face să te simți confortabil și să păstrezi contactul vizual cu ea, pentru a putea depăși momentele dificile. Dar eu nu eram și nu sunt acolo pentru a mă simți confortabil.
Ci merg de fiecare dată la tribună pentru că știu că fiecare săptămână, că fiecare declarație, este o șansă în plus de a aduce în discuție un subiect care are mare nevoie să fie cunoscut. Și am continuat să vorbesc. Pentru că știam că indiferent de reacțiile colegilor mei, problemele despre care eu vorbeam nu aveau cum să dispară până nu îi făceam pe ei să înțeleagă că ele nu doar că există, dar că ne afectează din toate punctele de vedere, mai ales în plan social și economic.
Iar rezultatul l-am văzut în timp, în ochii colegilor mei care, de la un moment dat, au început să mă asculte. Și am continuat așa până când, într-o zi, la sfârșitul declarației, am primit aplauze. După opt luni de zile. La prima vedere, pare un lucru mic, dar a fost o victorie uriașă – eu, Oana Bîzgan, independenta, i-am făcut pe ei să mă asculte și nu doar atât – m-au aplaudat. Nu aș fi ajuns însă aici, dacă nu aș fi insistat.
În concluzie
Aceeași perseverență m-a mai ajutat de-a lungul celor aproape patru ani în fiecare dintre provocările prin care am trecut. Am reușit, rămânând autentică și onestă cu mine, cu obiectivele mele și cu cei din jur, să creez relații puternice atât cu partenerii din România cât și cu cei externi, am reușit să colaborez cu succes cu oameni din toate domeniile și am reușit să aduc schimbări reale, care să aibă efect în viața de zi cu zi a fiecăruia.
M-am întrebat, după ce am trecut primele legi, dacă a fost „doar” noroc. Apoi am înțeles că, de fapt, marea contribuție a fost a mea. Și faptul că am reușit să adun oamenii în jurul meu, din poziția de independentă a fost tot un merit al meu. Un merit de care nu m-aș fi putut bucura însă dacă nu aș fi fost 100% acolo pentru cauză în fiecare moment.
Dacă nu aș fi fost determinată să lupt pentru un scop și să nu mă abat de la drumul meu, indiferent de ce am auzit în jur. Iar victoriile pot veni după opt luni sau opt ani. Dar cu suficientă muncă, inteligență și perseverență, oamenii vin în jurul tău, în jurul ideilor în care crezi și, cel mai important, tu îi determeni pe cei care nu credeau în tine și în lupta ta să te susțină.
