Profesorii au intrat în grevă pentru că s-au săturat

Data publicării: 20.01.2022 15:24

Senator USR

Ștefan Pălărie și-a dedicat cea mai mare parte a vieții profesionale domeniului educației. A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane. Apoi a lucrat în training și consultanță și din acest rol a fost implicat în cele mai mari proiecte de transformare organizațională din România (telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale). A fondat și condus aproape 10 ani Școala de Valori - un ONG premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în educație, care a oferit pentru zeci de mii de liceeni din România programe internaționale de învățare. A participat în task-force-urile de educație ale Romanian Business Leaders și Coaliția pentru Dezvoltarea României unde, alături de alți specialiști, a analizat sisteme educaționale din străinătate și a elaborat propuneri de modificare legislativă în România. A absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București.

Pentru politicienii din partidele vechi, educația este scoasă de la naftalină și pusă în atenția publicului doar în campanii sau strict din motive electorale. Aplaudată cu aplomb, sub sloganuri bombastice, educația românească a debutat în noul semestru printr-o grevă de avertisment de două ore, miercuri, 19 ianuarie, între orele 11:00 și 13:00.

După doi ani în care pandemia a făcut ravagii în sănătatea fizică și mintală a copiilor și adulților români, acum, când profesorii sunt mai importanți decât oricând, ajung să fie umiliți cu firimiturile de alocare bugetară. Sunt păcăliți cu resturile ce rămân de la masa bogaților politicieni care transformă, de zeci de ani, kilometri de autostradă în iahturi personale, spitale în vile de lux cumpărate în țări exotice și mâncarea celor defavorizați în tablouri și bijuterii.

USR a contestat vehement Legea Bugetului de Stat pentru anul 2022, o lege care a avut un procent de doar 2.28% din PIB alocat Educației din România. În plenul reunit al Parlamentului, a depus amendamente pentru a putea fi acordate, începând cu 1 ianuarie 2022, măririle salariale prevăzute în Legea cadru 153/2017. Cu fluierături și comentarii cinice, amendamentele au fost respinse fix de politicienii care clamau ipocrit importanța profesorilor - parlamentarii PNL și PSD.

Aflați la începutul valului 5 al pandemiei, după ce elevii au acumulat pierderi uriașe în procesul educațional, ultimul lucru de care avem nevoie era greva profesorilor din toată țara. O grevă care putea fi ușor evitată dacă Guvernul ar fi prioritizat cu adevărat domeniile cele mai importante ale țării - Educația, Sănătatea, Justiția - atât în finanțare, cât și în reforme.

Greva profesorilor arată un singur lucru - incompetența guvernului actual de a descâlci propriile minciuni spuse la televizor de atâta amar de timp și de a mai păcăli cadrele didactice că le doresc cu adevărat binele. Lor, milioanelor de elevi și milioanelor de părinți care își plătesc disciplinat taxele către stat, așteptând în schimb o școală bună în apropiere, un spital curat cu personal prietenos, un tribunal care să le facă dreptate repede și bine.

O parte dintre reacțiile publice la adresa grevei profesorilor au fost extrem de critice: „faceți grevă doar pentru salariile voastre!”. Dar vocile acestea critice nu s-au uitat cu atenție pe revendicările care au condus la greva de avertisment.

6% din PIB alocat educației nu înseamnă 6% din PIB alocat salariilor profesorilor. E trist faptul că am ajuns ca 80% din bugetul Ministerului să fie astăzi doar cheltuieli salariale și că ne bucurăm de faptul că Europa a creat Programul Național de Redresare și Reziliență pentru a putea finanța normalitatea și reformele din educație.

6% din PIB ar putea însemna o victorie majoră în lupta cu problema echității din România. Ar putea însemna programul Masă Caldă în toată rețeaua școlară. Ar putea însemna programul Școală după Școală generalizat cu programe de educație remedială. 6% din PIB ar putea însemna programe naționale de formare a cadrelor didactice și programe de formare în management pentru toți directorii de școli: programe de formare a competențelor digitale și de dezvoltare continuă a competențelor didactice și manageriale. Ar putea însemna transformare curriculară realizată de specialiști și reorganizarea școlii în jurul competențelor necesare traiului în secolul nostru. Ar putea însemna că, după câțiva ani de investiție și muncă asiduă, nicio școală nu mai este lăsată în urmă. Și, în consecință, niciun elev nu mai are probleme de integrare profesională și socială ulterior.

6% din PIB ar putea însemna programe naționale de înzestrare a laboratoarelor și de reformare a modului de învățare a disciplinelor STEM (science, technology, engineering and mathematics) bazat pe paradigmele moderne - Inquiry Learning și pe experimente practice. Ar putea însemna dotarea sistemului național de învățământ cu vechile promisiuni de tip Fata Morgana a educației românești - programe de educație la distanță pentru copiii cu probleme medicale, catalog online național, sistem informatic centralizat pe ale cărui date să poți lua decizii bune de management, bibliotecă virtuală. Toate sunt promisiuni pe care Republica Moldova le implementează înaintea noastră.

6% din PIB ar putea însemna și construire de școli noi (deși transformarea banilor în ziduri și acoperișuri e bine să rămână printre ultimele priorități). Dar acolo unde cererea e mai mare decât oferta școlară, acolo unde astăzi ajungem la clase de 38 de elevi, iar școlile învață în 3 schimburi, acolo e nevoie de extindere și reamenajare de rețea școlară.

Pentru toate aceste lucruri au făcut grevă profesorii din România: din cauza decalajului dintre ce ar putea fi și ceea ce este învățământul românesc. Din cauza decalajului dintre promisiuni și fapte. Din cauza furiei de a nu mai accepta ca învățământul românesc „să se nască talent și să moară speranță”. Au intrat în grevă pentru că, pur și simplu, s-au săturat.