Am să încep ex abrupto prin a enunța din primele rânduri tema centrală a acestui text: necesitatea transformării în legi și hotărâri de guvern a tuturor procedurilor care vizează în mod direct securitatea și sănătatea cetățenilor. Mai exact, a celor care influențează în cel mai mic grad „Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică" și „Dreptul la ocrotirea sănătății" (articolele 22 și 34 din Capitolul II din Constituție – Drepturile și libertățile fundamentale)
În condițiile în care subiectul „proceduri" este unul lipsit de culoare și de efervescență, pare contraproductiv la prima vedere să-l lansezi în spațiul public mai ales în această perioadă. Pe de altă parte, dacă suntem sinceri, niciodată nu a fost momentul pentru o discuție așezată pe acest subiect.
Viteza cu care s-a desfășurat totul în țara noastră, complexitatea domeniilor care au ocupat pe rând atenția opiniei publice, dar și a autorităților, au împins dezbaterea despre proceduri într-o zonă teoretică, rezervată câtorva ONG-uri și unor specialiști de prin ministere. Și nu a devenit niciodată o prioritate. Însă nota de plată o primim zilnic.
Dacă nici după experiența pe care o trăim chiar astăzi, această temă nu devine vedeta dezbaterilor publice în cel mai scurt timp, România nu va fi pregătită să facă față nici următoarei provocări majore, iar traiul cetățenilor de zi cu zi va naviga în continuare într-un cadru lipsit de predictibilitate.
Fără proceduri nu există ordine, fără ordine nu există sistem, iar fără sistem niciun Stat nu va putea avea grijă de cetățenii lui așa cum trebuie, și cu atât mai puțin în situații excepționale.
Acum, trecând din zona considerațiilor generale la tema propriu zisă, să începem prin a enunța starea de fapt actuală: în prezent, Statul român este un sistem cvasi dezorganizat în care, cu excepțiile pozitive, procedurile nu sunt unitare, nu sunt complete și nu sunt digitalizate. Prin urmare, autoritățile se găsesc de cele mai multe ori într-o poziție reactivă iar exercitarea drepturilor fundamentale de către cetățeni este îngreunată și chiar blocată în multe situații. La polul opus, un stat organizat este proactiv și are un sistem de sancțiuni dure, bazate pe temei legal clar și universal care previne haosul și care asigură o viață „ușoară" cetețenilor lui.
De foarte multe ori când apare o problemă - fie că vorbim de problema unui cetățean, a unui grup social sau a tuturor românilor - observăm cum încep să curgă cererile de informații între instituții, comisii și comitete pentru a creiona apoi pe loc necesarul de acțiuni/materiale/liste cu atribuții/canale de comunicare. Cu alte cuvinte, timp esențial pierdut în mijlocul incendiului și măsuri gândite pe fugă!
Simplificând, să ne imaginăm că în primele secunde după cutremur începeți să faceți o listă cu ce aveți nevoie și să vă imaginați situațiile posibile prin care veți trece, încercând să identificați ce soluții ar face față. Apoi, să ne imaginăm că avem deja pregătit rucsacul cu cele necesare, am discutat deja toate scenariile și am pregătit toate măsurile.
În mult prea multe cazuri, disfuncționalitățile sunt identificate după ce există deja cel puțin o „victimă". Atunci ne apucăm să le discutăm, trasăm direcții de acțiune, iar apoi descoperim că în județul Vrancea procedurile sunt diferite de județul Gorj. Că un prefect, un director de spital sau un șef de poliție au protocoale de comunicare internă, ierarhii operaționale sau linii de comunicare cu mediul privat total diferite.
În final, aceste diferențe se traduc prin formate diferite ale prezentării informațiilor și implicit lipsa unei vederi de ansamblu corecte, prin informații diferite și întârzieri în raportare către centrul operativ etc. Pentru a vizualiza această imagine ne putem închipui avalanșa de telefoane în mijlocul unei situații de criză: „Vezi că mi-ai trimis altceva decât am cerut", „E incompletă lista. Cine a facut-o? Spune-i să mă sune", „Ai vorbit cu X? Zi să-mi facă repede și un raport, că-l cere de la Centru" etc. Iar exemplele de mai sus nu acoperă nici pe departe multitudinea problemelor și a situațiilor care există în realitate.
Tot acest zgomot informațional și tot haosul operațional pot fi evitate exclusiv prin proceduri unitare, gândite pe scenarii multiple și, mai ales, obligatorii!
„Dar, de ce să punem procedurile în lege? De ce să nu le optimizăm pe cele existente?"
Pe primul loc, în lista motivelor, aș trece faptul că procesul de legiferare presupune implicarea societății civile. Iar acest lucru înseamnă nu doar că vor exista filtre multiple care semnalează posibile erori de judecată, dar mai înseamnă și transfer de know-how dinspre mediul privat către autorități, adică valoare adăugată.
Transparența și implicarea societății civile sunt, de asemenea, o garanție că toate procedurile în cauză vor urmări cu prioritate drepturile și interesele cetățenilor, și nu tentația statului de a-și prezerva pârghiile de putere sau de „a-și acoperi spatele" prin hățișul birocratic al zecilor de niveluri de avizare și aprobare. Să nu ne ascundem după deget: câte situații nu există în care mai multe direcții sau chiar instituții au atribuții asemănătoare sau identice, fapt ce pune cetățeanul în situația de a gestiona relații multiple cu statul pentru aceeași problemă?
Supervizarea societății civile mai contribuie la un lucru foarte important, și anume la câștigarea încrederii cetățenilor care văd că sunt implicați în procesele de proiectare a politicilor publice și la consolidarea unui anume tip de pace socială între Stat și cetățeni. Ei văd că vocea lor este ascultată și își asumă cu responsbailitate respectarea legii la a cărei scriere au contribuit.
În acest sens, citez dintr-un document al EUPAN (EUPAN Strategy paper 2019-2023) în care este amintit un sondaj efectuat în 2019 din care reiese că „există nevoia unei participări mai mari a societății civile și a unui parteneriat cu actorii societății civile în procesul de decizie al administrației publice și în crearea și livrarea de servicii publice. Cetățenii vor să aibă un cuvânt de spus în aceste privințe. Vor o administrație publică care să aibă încredere în cetățeni și care îi ia în serios, care transparentizează informațiile și datele și este deschisă către dialog în toate etapele procesului de creare a politicilor publice"
Un al doilea motiv ține de necesitatea existenței unor norme unitare care să acopere cât mai multe scenarii posibile. În acest fel ne asigurăm nu doar că drepturile cetățenilor sunt respectate pe tot teritoriul țării și că interacțiunea cu statul este la fel de simplă peste tot, dar prevenim situațiile în care există proceduri eficiente doar până la un punct.
Pentru a explica ultima parte a aserțiunii de mai sus, să luăm următoarea situație ipotetică, care scoate în evidența ineficiența sistemului tocmai prin simplitatea ei.
Așadar, știm că există clădiri care aparțin administrației locale și care sunt considerate infrastructură critică. Să zicem că la Brașov sunt 10 școli care au săli de sport ce pot fi transformate în spitale în orice moment. Un lucru bun, cu siguranță. Dar există vreo procedură bazată pe un temei legal care conține și sancțiuni și care interzice administrației publice locale să se apuce de renovat sălile de sport simultan, astfel încât atunci când apare un eveniment de forță majoră, acele săli să nu fie pline de schele și materiale de construcții? Cu alte cuvinte, care este utilitatea unei proceduri incomplete, dacă scopul final, acela de a avea 10 spitale amenajate rapid, nu va fi atins?
Legat de avantajele unor norme unitare, voi veni de această dată cu un exemplu pozitiv, legat de drepturile cetățenilor, suficient de grăitor ca să mai necesite explicații ulterioare.
Până la apariția legii 192/2019, Poliția Română avea o procedură relativ unitară privind conducerea persoanelor la secție, însă netransparentă. Astfel, în Sibiu, un cetățean putea fi dus la secție fără să i se explice motivele acestei acțiuni și pus să aștepte într-un colț câteva ore. La Suceava, i se explica că este dreptul polițistului să-l ducă la secție dacă i se pare suspect și atât.
Legea amintită a venit și a conturat foarte clar situațiile în care un cetățean poate fi condus la secție și care sunt drepturile pe care le are.
Astfel, pe tot teritoriul României, polițiștii urmează de anul trecut o procedură strictă, cu sancțiuni clare iar cetățenii au acces mai ușor la normele de aplicare ale legii și sunt mult mai bine informați cu privire la drepturile pe care le au. Un cetățean informat are alte pârghii pentru a-și proteja drepturile.
Să mai spunem că un aport semnificativ la calitatea conținutului proiectului de lege redactat de Ministerul Afacerilor Interne l-a avut APADOR-CH, un ONG care militează pentru protecția drepturilor omului și putem astfel înțelege mult mai ușor care sunt avantajele transformării în legi a procedurilor.
Normele unitare scot haosul în afara activității statului, ușurează munca funcționarilor, garantează servicii publice eficiente și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Al treilea motiv este legat de digitalizare. Îndrăznesc să îl numesc chiar „digitalizarea forțată a statului".
Mai exact, scrierea unei legi care obligă administrația să aplice în mod unitar prevederile ei obligă acea administrație să creeze un sistem informatic de gestiune și de comunicare, fără de care aplicarea de facto a legii devine total ineficientă, dacă nu chiar imposibilă. Să venim din nou cu un exemplu ipotetic:
Avem o procedură destinată cataclismelor. În cadrul ei este prevăzut că toate unitățile de stat sau private care produc pături au obligația de a raporta nivelul stocurilor și capacitatea de producție zilnică către o entititate a statului cu atribuții în centralizarea necesarului de echipamente. Acum, să ne imaginăm cum ar arăta procesul de strângere a informațiilor în lipsa unui sistem informatic de comunicare între cele două părți, în care operatorii economici pot introduce datele direct pe un site, într-un format predefinit, pus la dispoziție și accesibil și altor centre de decizie.
Dar cum ar fi să ne imaginăm că ar exista și o procedură în care statul ține legătura printr-un sistem informatizat și cu agenții economici care își pot schimba liniile de producție astfel încât să producă pături? Și că evidența acestor agenți este în permanență actualizată pe o platformă la care au acces direct ministerul de resort, Institutul Național de Statistică, patronatul din industrie etc.
Brusc, posibilitatea de a afla din 2 click-uri și 3 telefoane ce număr de pături sunt disponibile în ziua respectivă și câte mai putem avea în următoarele 2 zile nu mai pare un film SF. Și nici nu trebuie să treacă o săptămână pentru a culege informațiile. Tot acel timp poate fi redirecționat către procesul de analiză și decizie.
Ajunși în acest punct, trebuie să înțelegem că există o legătură intrinsecă între proceduri și digitalizare și că, în cadrul acestei structuri, un rol foarte important îl ocupă componenta de digitalizare a schimbului de informații. Fără această piesă, întregul mecanism al procedurilor este incomplet.
În partea a doua a acestui material, pe care o voi publica săptămâna viitoare, mă voi axa cu precădere pe acest aspect. Cu această ocazie voi încerca să aduc în atenția dumneavoastră posibilitatea implementării în România a unei platforme de schimb de cunoștințe interinstituțională, care să stea la baza unificării procedurilor în cadrul legii.
Voi pleca în expunere de la cele două sisteme pe care le putem utiliza ca exemple de bune practici. Este vorba de:
· NIEM (National Information Exchange Model) - implementat deja în SUA încă din 2005
· NAI (Novel Actionable Information) – model european care a demarat la inițiativa unui român (da, ați citit bine!) care a coordonat Comitetul permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă (COSI) pe perioada în care România a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene.
Fără a fi epuizat tema în acest material, voi pune concluzia acestei pledoarii de început ce se dorește a fi lansarea în spațiul public spre dezbatere a temei anunțată în introducere: necesitatea transformării în legi și hotărâri de guvern a tuturor procedurilor care vizează în mod direct securitatea și sănătatea cetățenilor.
M-am oprit doar asupra acestor două domenii, întrucât subiectul este extrem de complex, iar probabilitatea apariției unei dezbateri care să includă toate domeniile este puțin fezabilă. Securitatea și sănătatea cetățenilor trebuie însă să ocupe primele locuri pe lista priorităților.
Așadar, transformarea procedurilor în legi și hotărâri de guvern este soluția care simplifică și optimizează răspunsul și timpul de răspuns al Statului român în relația cu cetățenii și cu orice problemă care îi vizează direct pe aceștia. Este totodată cel mai bun prilej să declarăm momentul ZERO în care ne punem la masă, autorități, societate civilă, patronate, sindicate și clădim - începând cu fundația - un sistem al administrației publice care să fie interoperațional, digitalizat, organizat, unitar și eficient, având în centrul său cetățeanul și drepturile sale fundamentale.
