Poveste despre două realităţi
MADRID - Fraza de început a romanului Poveste despre două orașe de Charles Dickens își păstrează universalitatea până astăzi. “Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înțelepciunii, epoca neroziei,... primăvara nădejdii, iarna deznădejdii.”
Celebrul roman al lui Dickens, a cărui acțiune se petrece la Londra și la Paris în timpul Revoluției Franceze, descrie nedreptățile sociale ale vechiului regim despotic dar și excesele revoluționarilor francezi. Se spune că atunci când a fost întrebat ce crede despre Revoluția Franceză, la aproape două sute de ani de la evenimente, fostul prim-ministru chinez Zhou Enlai ar fi răspuns că “este prea devreme să se pronunțe.” Această replică înțeleaptă (care este poate rezultatul unei greșeli de interpretare) surprinde perfect atitudinea ambivalentă pe care o avea Dickens față de perioada despre care a scris.
Idealurile Iluminismului care i-au inspirat pe francezi să se revolte împotriva lui Ludovic al XVI-lea au inițiat și Revoluția Americană. Iar ambele s-au desfășurat pe fundalul unei alte schimbări fundamentale: începerea industrializării. Combinația dintre creșterea numărului de regimuri politice liberale și progresele științifice novatoare au inaugurat cea mai prosperă perioadă din istoria umanității.
Răposatul economist Angus Maddison a estimat că PIB-ul pe cap de locuitor nu a reușit nici măcar să se dubleze între anul 1 și anul 1820, însă a crescut de peste zece ori între 1820 și 2008. Iar această creștere extraordinară a fost însoțită de îmbunătățiri la fel de spectaculoase a unei largi game de indicatori socioeconomici. De exemplu, speranța medie de viață la nivel global a crescut în doar două secole de la 31 la aproape 73 de ani.
Acum două sute de ani, știința și comunitatea medicală nu acceptaseră încă teoria cauzelor microbiene ale bolilor și se credea că mirosul cărnii de vită provoacă obezitatea. Astăzi astfel de opinii ni se par absurde datorită progresului rapid a înțelegerii noastre științifice. Nu doar că acum putem să citim genomul uman, ci învățăm de asemenea și cum să-l modificăm. Pentru Steven Pinker, profesor de psihologie la Harvard, aceste realizări sunt semne că “Iluminismul funcționează.” În plus, Pinker afirmă că în ultimele secole s-au realizat progrese morale importante care nu pot fi măsurate de majoritatea indicatorilor macroeconomici. El indică drept exemple expansiunea geografică și de substanță a protejării drepturilor individuale și colective precum și reducerea generală a violenței.
Magnitudinea totală a realizărilor Iluminismului este sub-evaluată pentru că avem tendința să ne amintim mai degrabă catastrofele și mai puțin realizările cotidiene. Această tendință este nocivă în procesul de luare a deciziilor, însă la fel este și atitudinea de automulțumire excesivă. În definitiv, există destule motive (multe dintre acestea sunt efecte secundare ale Iluminismului) pentru ca oamenii să simtă neliniște în legătură cu viitorul. În cartea sa The Great Escape din 2013, laureatul Nobel pentru economie Angus Deaton arată că, în ceea ce privește progresele făcute în ultimii 250 de ani în domeniul reducerii privațiunilor, foametei și a numărului de decese premature, multe grupuri sociale au fost lăsate în urmă. În timp ce inegalitatea la nivel global a scăzut recent datorită dezvoltării unor țări precum China, numeroase studii arată că inegalitatea în interiorul statelor este în creștere. În țări precum SUA, largi segmente ale populației nu au acces la tratamente medicale adecvate și chiar democrația pare să se erodeze.
Se consideră în general că există o legătură între apariția mișcărilor populiste la nivel global, inclusiv alegerea lui Donald Trump în America, și cei care au fost ocoliți de beneficiile globalizării. Cu toate acestea, multe dintre politicile lui Trump (nu în ultimul rând scăderea taxelor pentru bogați) au scopul de a perpetua privilegiile elitei economice. Trump n-a făcut mai nimic în legătură cu temerile celor care se simt excluși, însă utilizează o manevră clasică pentru a ascunde acest lucru. Arată spre China ca sursă a tuturor relelor din economia americană. Rezultatul abordării de tip “America First” și alarmismul față de orice este străin subminează cooperarea globală. Naționalismul, una dintre moștenirile potențial dăunătoare ale revoluțiilor sociale de la sfârșitul secolului 18, a revenit ca urmare a temerilor xenofobe în creștere.
În mod similar, moștenirea științifică și tehnologică a Iluminismului nu a fost exclusiv pozitivă. Teoriile lui Albert Einstein și descoperirea fisiunii nucleare în 1938 au făcut posibilă energia nucleară dar au condus și la bombardarea Hiroshimei și Nagasaki și la dezastrele de la Cernobîl și Fukushima. La fel, progresul tehnologic a făcut ca infrastructura statelor să fie potențial vulnerabilă la atacuri cibernetice. Și, așa cum a arătat criza din 2008, ingineriile financiare prezintă riscuri specifice.
Pe lângă toate aceste pericole umanitatea se confruntă cu cea mai mare amenințare din istoria sa: schimbările climatice. Particularitatea acestei amenințări este că nu se manifestă sub forma unui singur șoc. Este mai degrabă un fenomen cumulativ pe care probabil că încă suntem capabili să-l diminuăm. Progresele tehnologice sunt cele care ne-au adus în această situație și tot ele ne-ar putea salva. Prin inovația tehnologică și prin eforturile internaționale de adoptare a Protocolului de la Montreal din 1987, lumea a reușit să oprească eroziunea stratului de ozon.
Din fericire, raționalitatea științifică este capabilă să creeze instrumente pentru a-și remedia propriile excese. Din păcate însă, starea actuală a leadership-ului politic ar putea face ca aceste instrumente să rămână nefolosite. Lumea are nevoie disperată de lideri dispuși să maximizeze beneficiile științei și tehnologiei prin management colectiv și cooperare internațională. Fără o astfel de conducere, cea mai bună dintre vremi ar putea ușor să devină cea mai năpăstuită dintre vremi.
