Editorial Poveste cu prinți și cerșetori pentru economia românească
„Dubai te invită să investești, îți creează o serie de facilități de investitor. Inclusiv viză de investitor. Ești tratat ca un demnitar, dacă investești banii la ei. La noi, cum sunt tratați investitorii?” Sunt cuvintele recente ale lui Ștefan Mandachi, un antreprenor român de succes, în țară și peste hotare. Pe mine m-au dus, natural, către un exercițiu de imaginație. N-a fost cel mai plăcut, dar suficient de motivant pentru a mă pune în starea de a face. Povestea mea de astăzi, cu prinți și cerșetori, este o lecție despre ce și cum putem face mai bine.
Se dă următoarea problemă: Elon Musk vine în România. Vrea să deschidă o fabrică Tesla și are acest obicei de la care nu face excepție: vizitează în persoană țările în care vrea să investească. Coboară din avion, ia un taxi până la hotel (care probabil îi cere triplu față de cât face cursa), se cazează și merge la Registrul Comerțului să-și deschidă o firmă. Acolo este întâmpinat de un portar care îi spune că a greșit intrarea, ajunge la un funcționar care îi cere dosarul cu șină și ștampila, stă o oră la coadă ca să afle că actele vor fi gata peste o săptămână, dacă nu cumva îi lipsește vreo copie sau vreo apostilă, caz în care o ia de la capăt, asta dacă nu cumva se termină programul de lucru.
Care credeți că este deznodământul? Este ca atunci când intri în casa unui om străin și nimeni nu te întâmpină, toată lumea își vede de treabă, adulții se ceartă între ei, copiii aleargă prin casă și un câine te latră. Iar tu ai intrat ca să ajuți, să aduci experiență, capital și cunoștințe. Să oferi oportunități.
Sigur, este un scenariu pur teoretic, dus la extrem. În realitate, orice mare investitor lucrează cu o firmă reputabilă de consultanță, căreia îi plătește comisioane. Aceste firme fac apoi munca de rutină, tocindu-și nervii prin legislația și administrația românească. Nu reușesc însă întotdeauna pentru că se lovesc de opreliști birocratice și mentalități. Iar unii investitori mai puțin răbdători își fac bagajele, cu gustul amar la pachet, pornind spre zări mai senine. Și sunt destule.
România trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că este într-un competiție globală acerbă pentru oameni, capital și inovare. Nu putem discuta despre un model de creștere pentru economia românească în lipsa unei strategii pentru atragerea investițiilor strategice și a unei instituții mandatate și echipate să o pună în operă. Nu reinventăm roata, e suficient să ne uităm la ce fac vecinii noștri (și nu numai).
Am argumentat aici pe larg de ce avem nevoie de o Agenție de Investiții pentru România 4.0, cu atât mai mult în contextul crizei din Ucraina și având în vedere dorința Occidentului, manifestată încă din debutul pandemiei, de a se decupla de Asia și de a-și reloca investițiile de acolo pe piețe stabile. De acolo am și pornit cu inițiativa pe care am supus-o consultărilor informale cu mediul privat, inclusiv Consiliul Investitorilor Străini, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Institutul Aspen, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, camerele de comerț etc.
I-am prezentat Prim-Ministrului Nicolae Ciucă acest model, iar sprijinul său deplin a însemnat preluarea acestei inițiative și cooptarea mea în echipă pentru a sprijini operaționalizarea acestui proiect, din calitatea de consilier onorific. Fără legătură cu persoana mea, faptul că Premierul României acordă investițiilor private - autohtone și străine - un rol cheie și o prioritate de rang zero este cea mai bună veste pentru perspectivele de creștere ale economiei românești.
În anii lungi ai tranziției, investitorii în și din România au fost adesea primiți și priviți ca niște cerșetori. Putem să îi transformăm în prinți, atât timp cât acționează în interesul economiei românești, iar asta depinde numai de noi. Sigur, urmează corul bocitoarelor de serviciu, pe modelul „nimic nu se poate”. Voi încerca, în cele ce urmează, să anticipez principalele lor teze, ca să scutim timp și energie pe viitor.
Teza 1: „Încă o agenție de stat, nimic bun în asta”
Fals. Propunerea de organizare la care lucrăm include structuri obligatorii în cadrul agenției, cu atribuții, criterii și proceduri clar definite.
După cum am gândit Agenția, planul de recrutare a tuturor angajaților va include condiții nenegociabile, cum ar fi limba engleză vorbită fluent sau experiența în mediul privat, poate chiar în organizații internaționale, care să asigure profesionalizarea acestor poziții. Toate sunt inspirate din modelele altor state, care au înțeles de mulți ani că agențiile de promovare a investițiilor nu sunt doar un moft, ci o necesitate.
Mai mult, am gândit această agenție într-un fel anume: în subordinea prim-ministrului, cu un Consiliu de Strategie format din profesioniști, cu verificare constantă de la Corpul de Control și o listă clară de indicatori de performanță (KPIs). Sunt convins că lucruri bune se vor întâmpla, fiind bazate pe bunele practici ale altor țări, unde lucrurile au funcționat, cu rezultate demonstrabile.
Teza 2: „Putem face treabă și fără această agenție”.
Fals. Pur și simplu nu există economie avansată în lume care să nu aibă acest instrument al unei agenții pentru promovarea investițiilor. Pentru România, datele BNR arată că, în perioada în care Invest Romania a funcționat ca agenție, fluxul de investiții străine directe a cunoscut o creștere semnificativă, de la 2,4 miliarde de euro la 3,4 miliarde de euro (2014 comparativ cu 2015). Așa cum se poate observa în graficul de mai jos, după ce Invest Romania a fost retrogradată la nivelul de direcție în Ministerul Economiei, volumul investițiilor străine directe a stagnat și se află în 2020 la un nivel scăzut, cauzat în mare parte de lipsa de resurse a Invest Romania pentru a răspunde în mod proactiv la oportunitățile din contextul pandemic.
În plus, la nivel global, agențiile de promovare a investițiilor joacă rolul de one-stop-shop-uri pentru investitori, sprijinindu-i cu informații, cunoștințe, disponibilitate și profesionalism, dovedindu-se esențiale pentru atragerea fluxurilor de investiții străine și pentru promovarea investițiilor autohtone la nivel global. Pandemia și conflictul din Ucraina au consolidat importanța activității agențiilor de promovare a investițiilor, acestea continuând să fie în cea mai bună poziție pentru a oferi un răspuns rapid prin promovarea și catalizarea reformelor care pot atenua impactul crizelor.
Guvernele din întreaga lume au agenții de promovare a investițiilor (IPAs - investment promotion agencies) pentru a atrage și a facilita investițiile în țările lor. Ele sunt prima entitate contactată de investitori străini, oferindu-le un rol principal în procesul global de selecție a locului investiției, de oferire de stimulente, de colectare a datelor, de certificare și procedură birocratică.
Cu alte cuvinte, când Elon Musk coboară din avion, merge direct la sediul agenției, unde este așteptat de un consultant și primește gratuit, din partea statului respectiv, tot ce are nevoie: consultanță, asistență, sprijin, aliați în bătălia cu birocrația, informații, date și un specialist în investiții cu care vorbește aceeași limbă. Și este așteptat chiar pe pistă, pe covorul roșu, de un reprezentant al Agenției, care îl întâmpină cu un impecabil „Welcome to Romania, Mr. Musk!”
Teza 3: „Alte țări au investiții mai mari pentru că sunt mai atractive. România nu este interesantă”
Complet greșit. În ceea ce privește atractivitatea pentru investitorii străini, România are numeroase avantaje: o mare piață internă, o puternică tradiție industrială și agricolă, combinată cu un cost al forței de muncă printre cele mai scăzute din UE, oameni bine instruiți și domenii de succes pentru economia viitorului (zona de IT).
Însă, lipsa unei strategii multianuale pentru promovarea investițiilor, absența unui cadru instituțional adaptat la necesitățile de funcționare actuale și un context de competiție acerbă la nivel global au contribuit la o scădere a vizibilității României și în consecință la scăderea volumului de investiții. Un factor important a fost tocmai lipsa unui mecanism funcțional care să se ocupe de atragerea investitorilor străini.
În schimb, hai să vedem ce se întâmplă în alte țări. Agenția pentru dezvoltarea afacerilor și investițiilor din Republica Cehă – CzechInvest a angajat în mod direct investiții de peste 1 trilion de coroane CZK până în anul 2017 – adică aproximativ 38 de miliarde de euro.
Pe de altă parte, Enterprise Estonia, agenția guvernamentală responsabilă pentru atragerea investițiilor străine și câștigătoarea titlului de cea mai performantă IPA la nivel european în anul 2020, a adus beneficii majore în economia națională. Conform unui raport Sifted, Estonia are cel mai mare volum de investiții pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, de aproximativ 1.967 de euro, comparativ cu doar 116 euro pe cap de locuitor în cazul României. Aceste investiții nu doar că adus resurse în plus bugetului de stat și au redus semnificativ șomajul, dar au avut și un aport semnificativ la mediul concurențial. Exact ce are nevoie România: locuri de muncă, venituri la buget și stimularea concurenței, deci a productivității, ceea ce înseamnă creșterea nivelului de trai.
În final, redau din excelentul răspuns al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului la o întrebare parlamentară pe care am trimis-o pe această temă: „Capacitatea instituțională [a României] aferentă activității de promovare, atragere și implementare a investițiilor străine este printre cele mai mici în comparație cu cea a altor organisme similare din țările concurente, acestea având toate personalitate juridică, reprezentând organisme de sine stătătoare [...], organisme de anvergură ce dispun de un număr semnificativ de angajați: Turcia – 100, Serbia – 200, Ungaria – 1500, Polonia – 300, Cehia – 300, Bulgaria – 30.” România mai are, teoretic, 16.
Este evident că trebuie să facem ceva. Și trebuie să facem ceva rapid și eficient, fiecare zi însemnând oportunități pierdute în favoarea altor piețe.
Tezele bocitoarelor pot și vor continua la nesfârșit pe plaiurile noastre. Le răspund, în final, cu un citat al marelui Nicolae Iorga, despre curajul de a face: „Nu spune niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem”. Să vedem, așadar, și să facem.
