Poporul chiar poate rezolva problema

Se va încerca ROEXIT? Liderul PSD a răspuns cu "da" la această întrebare, lăsând fără echivoc o perspectivă pe care timpul nu-i permite să o mai întreţină la foc mic. Însă drumul pe care Dragnea s-a angajat în faţa PSD că va angaja România nu e unul nou. Cel care l-a deschis acum 50 de ani a sfârşit prost după alţi 20. Dar cine îşi mai poate permite un asemenea experiment, întins pe o asemenea perioadă? Momentul e suficient de delicat încât frigul şi zloata de afară să mai influenţeze situaţia de fapt.

"Cum temele pe care insistă sunt incompatibile cu cele ce pot fi asumate de o formaţiune pro-europeană şi cum pe scena politică românească palierul anti-UE nu a fost adjudecat încă de o forţă consistentă, PSD ar putea fi tentat să ocupe acest spaţiu gol, dar ofertant, în care să se profileze nu doar ca solist de sine stătător, ci şi ca pol care să unifice mişcări mai puţin închegate ori vizibile, atrase de curentul eurosceptic. Cel puţin asta este direcţia spre care Dragnea împinge partidul", scriam la începutul lui octombrie, într-un editorial intitulat chiar aşa: ROEXIT. Va fi PSD partidul anti-UE? Ocazie cu care, mai subliniam că nu este "exclus să vedem cum ceea ce inițial se rezumase la o declarație a unui lider de partid să se transforme într-o poziție oficială a partidului, formalizată eventual printr-o rezoluţie, analiză, mai general, document".

Iar lucrul ăsta tocmai s-a întâmplat.

Duminică, 16 decembrie 2018, într-un discurs programatic care l-a făcut pe Dragnea să semene cu Ceauşescu, Castro şi Chavez, liderul PSD a oficializat şi formalizat direcţia anti-UE a PSD.

Din acest moment şi cel puţin atâta vreme cât Liviu Dragnea va rămâne la butoanele formaţiunii, iar reţelele cu rădăcini în fosta Securitate la pupitrul de comandă al operaţiunii mai largi de subminare a fundamentelor parteneriatelor strategice ale ţării, România intră în zodia nefastă a declanşării celei mai toxice "dezbateri" naţionale din ultimele trei decenii, cea privind oportunitatea rămânerii în Uniunea Europeană. 

Şi Dragnea, şi oamenii din spatele său vor avea grijă să ghideze "dezbaterea" spre răspunsul "corect", pentru care discursul delirant al liderului PSD a  funcţionat de fapt ca o platformă de lansare în spaţiul public şi pe care imperiul media al mogulului îl va umfla începând cu perioada săbătorilor de iarnă.

Cum va arăta totul?

Ei bine, dacă vă aşteptaţi la premiere, s-ar putea să fiţi dezamăgiţi.

Aşa cum se înfăţişează lucrurile în momentul de faţă, aşa cum o sugerează chiar şi discursul şefului PSD (partea cu floarea-soarelui şi porumbul e de o elocvenţă aparte) şi aşa cum se poate deduce în primul rând din motivele care stau la baza virajului în speţă, orientarea avută în vedere de Dragnea&Co. va fi o copie adaptată clipei a naţionalismului izolaţionist demarat acum aproape 50 de ani de predecesorul lor, Nicolae Ceauşescu.  

Atunci, dictatorul a virat în direcţia respectivă nu de dragul poporului şi al ţării, ci de dragul său, cu scopul evident de a concentra toată puterea în mâinile sale (planul intern) şi pentru a se asigura că el şi familia vor dobândi o autonomie ceva mai largă în relaţia cu Uniunea Sovietică (planul extern).

Nebunia s-a terminat abia în decembrie 1989, prin execuţia cuplului dictatorial. 

O jumătate de secol mai târziu de la primii paşi făcuţi de Cauşescu în direcţia izolării ţării, într-o Românie devenită stat NATO şi membru al Uniunii Europene scenariul e scos iarăşi din sertar.

Oameni a căror ascensiune se datorează exclusiv ceauşismului, precum foştii securişti conectaţi (conectaţi la culisele şi banii negri ai regimurilor de ieri şi de azi) şi Liviu Dragnea (şeful urmaşului PCR şi beneficiar al reţelelor de influenţă rămase intacte după Revoluţie), reinventează comunismul naţionalist. Nu o fac din raţiuni ideologice, ci tot din motivele care îl animaseră anterior şi pe Ceauşescu: acapararea puterii totale (pe plan intern) şi dobândirea unei autonomia mai largi faţă de UE şi SUA (pe plan extern). 

Între momentul Ceauşescu şi momentul Dragnea diferenţele sunt marginale şi se rezumă cel mult la perioada istorică, numele arhitecţilor şi cel al partenerului strategic.

În rest, în ceea ce priveşte mobilul şi filosofia acţiunilor (minciuna, prigonirea opozanţilor, propaganda la scară industrială) fondul rămâne acelaşi, aproape neatins de trecerea timpului.

Nicio ţară nu este pe deplin pregătită pentru momentul în care încep asemenea cutremure, iar România de azi este chiar foarte vulnerabilă.

Însă dacă, în ceea ce priveşte linia de atac, între momentul Ceauşescu şi momentul Dragnea nimic nu pare să se fi schimbat fundamental, situaţia este cu totul alta în partea cealaltă, dinspre care ar putea veni riposta.

În 50 de ani, societatea a trecut prin transformări radicale, milioanele de români devenind dintr-un grup inert menit doar să fie exploatat, o forţă civică reală, care poate fi periculoasă pentru politicianii cu ambiţii nemăsurate.

Acum 50 de ani, Ceauşescu a avut de partea sa o epocă în care geopolitica avea altă arhitectură, iar pe plan intern a avut la dispoziţie încă din prima zi un aparat coercitiv pe care l-a folosit non-stop pentru a struni, fără drept de apel sau oric alt drept, poporul. Când, însă, ecuaţia geopolitică s-a modificat radical şi când aparatul coercitiv l-a trădat... cunoaşteţi foarte bine deznodământul.

La rece vorbind, Dragnea şi cei din spatele său nu beneficiază de startul lui Ceauşescu, nici în materie de geopolitică, nici de control asupra forţelor de represiune şi - foarte important! - nici în ceea ce priveşte felul de a fi al celor 20 de milioane de români.

Prin urmare, singura lor şansă pentru a-şi pune în operă ceauşismul pe care l-a anunţat Dragnea duminică este să se alieze cu prostia, lenea, inconştienţa şi indiferenţa. Nu ale lor, ci ale noastre.

Duminică s-a oficializat tot ceea ce până acum a circulat doar pe surse şi a fost până la urmă un lucru bun, întrucât cetățenii cel puțin nu mai au motive de îndoieli și nici nu mai au după ce pretext să își ascundă o eventuală inacțiune.
De aici încolo mingea e la popor, cum s-ar zice, care are un cuvânt greu de spus și care ar trebui să simtă din toată fibra că are tot interesul să și-l spună.

Duminică, la şedinţa PSD, Dragnea și clica nu au fost mai răi ca altădată, ci aceiași oameni cu aceleași planuri, doar că s-au arătat a fi ceva mai grăbiți, confirmând practic că timpul curge în defavoarea lor.

Rămâne de văzut, aşadar, ce face poporul, de acum încolo.

La Dragnea și ai lui, în sfârșit și oficial, nu mai avem dubii.