Politicile împotriva schimbărilor climatice nu trebuie să ignore problemele sociale
PRINCETON/VIENA – Climatologii trag semnale de alarmă despre încălzirea globală, însă lumea nu răspunde. În octombrie, Grupul interguvernamental al Națiunilor Unite pentru schimbările climatice avertiza despre riscurile catastrofale cu privire la sănătate, mijloacele de subzistență, sursele de apă și securitatea umană dacă încălzirea globală nu va fi limitată la 1,5° Celsius față de nivelul pre-industrial, o țintă stabilită prin Acordul climatic de la Paris din 2015. În acest moment însă, suntem pe traiectoria spre o creștere de 3°C.
Apoi, în noiembrie, al patrulea Raport Național de evaluare din Statele Unite a prognozat că fără niște acțiuni rapide de reducere a emisiilor gazelor cu efect de seră, economia SUA va suferi „pagube substanțiale.” Însă administrația Președintelui Donald Trump pare complet indiferentă.
Cum este posibil ca amenințarea lentă a dezastrului climatic să nu fi fost încă îndepărtată?
Pentru a răspunde la această întrebare ne sunt de ajutor științele sociale. Într-un raport recent și în cartea care l-a însoțit, International Panel on Social Progress (IPSP), în care am lucrat ca membri ai comisiei, a analizat justiția socială și egalitatea din anumite domenii. Una dintre concluzii atrage atenția: singurul mod prin care se pot găsi răspunsuri la pericolul schimbărilor climatice este prin abordarea simultană a dificultăților sociale și politice.
Atunci când sunt ignorate, problemele sociale pot declanșa tulburări politice, iar acestea pot submina voința politică de a lupta cu schimbările climatice. De exemplu, în ciuda acordului de implementare la care s-a ajuns pe 15 decembrie în Polonia, Acordul de la Paris este încă în pericol din cauza convulsiilor politice din multe țări. În SUA și Brazilia, alegătorii înfuriați de problemele socio-economice au ales lideri ostili politicilor climatice. În Franța, protestatarii au ieșit în stradă pentru a se opune creșterii taxelor pe combustibili, nu din cauză că sunt împotriva politicilor climatice în sine, ci pentru că sunt supărați pe nivelul ridicat al costului vieții și frustrați de indiferența elitelor. Experiența Franței e similară cu cea din multe țări în curs de dezvoltare care au dificultăți în încercarea de eliminare a subvențiilor la combustibilii fosili.
Aceste evoluții confirmă ceea ce suspectau cercetătorii din domeniul științelor sociale demult: un impuls tehnocrat pentru politicile climatice bazat pe ecologie este sortit eșecului. Dar activitatea recentă a IPSP aduce clarificări modului în care se poate obține simultan progres social și sustenabilitate ecologică.
Pe frontul socioeconomic, inegalitățile pot fi diminuate cu politici care să depășească simplele intervenții cum este redistribuirea avuției. S-a demonstrat că oamenii pot fi emancipați prin pregătire profesională și servicii de sănătate publică mai bune, precum și prin acordarea de drepturi de negociere și a unei reglementări adecvate a contractelor de muncă.
Nu trebuie neglijată nici teama față de viitorul condițiilor de muncă. Deși nu există dovezi convingătoare că automatizarea va conduce la un șomaj de masă, restructurarea locurilor de muncă va fi un proces perturbator. Vor fi necesare politici ambițioase de „flexicuritate” pentru asigurarea pe termen lung a securității lucrătorilor. Printr-o combinație între comprimarea salariilor (micșorarea ecartului între posturi și între industrii), redistribuirea activelor și protecția socială universală, se poate obține accelerarea inovației, emanciparea lucrătorilor și promovarea creșterii economice și a mobilității sociale. În plus, reformarea misiunii și a modului de conducere a corporațiilor pentru a ține cont mai bine de toate părțile implicate va promova justiția socială și va îmbunătăți gestionarea mediului natural.
Prin aceste politici, guvernele vor face din democrația economică și din emancipare o prioritate. Ele ar putea promova de asemenea eficiența economică prin reforme ale sistemului de taxe care să ia în calcul externalitățile sociale și ecologice precum și profiturile monopolurilor și câștigurile de capital din imobiliare. Reformarea serviciilor de sănătate publică, a educației și a politicilor urbane poate oferi oportunități economice și poate aduce beneficii morale, civice, sociale și ecologice semnificative.
Pentru restabilirea încrederii în instituții va fi nevoie și de remedierea lipsurilor democratice ale sistemelor politice și ale guvernării globale. Puterea corporațiilor și influența bogăției asupra politicii vor trebui limitate; alinierea legislației anti-monopol cu tehnologiile secolului douăzeci și unu ar fi un bun început. Rețelele de socializare, considerate altădată vectori ai democratizării, ar putea afecta transparența și responsabilitatea de care depinde democrația. Media tradițională și cea digitală ar trebui tratate ca bunuri publice iar guvernarea acestora să se facă cu păstrarea calității conținutului și a independenței față de interesele și influențele partizane.
Arhitectura mecanismelor de guvernare globală este încă dominată de țările cele mai bogate. Organizațiile internaționale și politicile acestora nu-și vor găsi un loc și o voce dacă acest dezechilibru de putere nu se va ameliora.
Experimentele de participare democratică și de deliberare din lume deschid posibilitatea unui proces de luare a deciziilor mai favorabil incluziunii. Aceasta ne permite să imaginăm societăți cu inegalitate mai puțină și măsuri de protejare a mediului mai eficiente. Cu reglementări și stimulente adecvate, piețele, comportamentul corporațiilor și noile tehnologii pot servi progresul social și scopurile ecologice. Suntem siguri că o societate mai bună este posibilă.
Autorii raportului IPSP nu sunt naivi; noi recunoaștem că multe dintre instituțiile noastre actuale au fost concepute să rezolve probleme dintr-o altă epocă și trebuie reinventate. Nu sunt ușor de identificat actorii și instituțiile care sunt capabile de asta. Dar, în absența unei mișcări coerente de transformare, se poate milita pentru cauze sociale și de mediu într-un mod descentralizat, prin coaliții temporare între persoane, mișcări politice și de mediu, liderii din mediul de afaceri, lucrători, filantropi, minorități sau activiști.
Acțiunile îndreptate împotriva schimbărilor climatice nu pot fi separate de justiția socială. Ele trebuie realizate împreună.
