De banii compensării prețurilor la energie pentru cei nevulnerabili, România ar fi putut subvenționa instalarea de panouri solare pentru tot omul.
Doar din banii care trebuie plătiți pe schema de plafonare în primele nouă luni, am fi putut avea în România un supliment de putere instalată echivalentul a 25 de centrale de la Porțile de Fier 2 sau a șase centrale de la Cernavodă ori a 260 de centrale de pe Defileul Jiului.
Prin OUG 118, iar apoi prin OUG 27, Guvernul României a decis o schemă de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze, schemă elaborată atunci fără impact bugetar care avea ca efect plata din partea statului a diferenței de preț pentru energie de la un anumit prag, în funcție de consumator. Practic, și pentru bogat, și pentru sărac, indiferent cât de scump va cumpăra furnizorul energia, statul va plăti diferența, așa... otova pentru toată lumea, oricât.
La o estimare optimistă, toată povestea asta costă statul român 40 de miliarde de lei, doar pentru nouă luni, dintre care doar una singură de iarnă (OUG 27: martie 2022 - decembrie 2022). Dincolo de riscurile previzibile că, neavând de unde să fie achitați acești bani către furnizori, unii vor trage cortina și va fi un prim șoc adevărat în România, după cheltuirea acestei sume impresionante doar pentru nouă luni, sistemul energetic românesc nu se alege practic cu nimic. Cheltuim suma orbitoare de 8 miliarde de euro și suntem în același punct, ba mai îndatorați, într-o poziție chiar mai greu de mișcat.
Dacă în locul susținerii plafonării alandala s-ar fi subvenționat printr-un program extins și foarte bine pus la punct, pentru orice om, instalarea de panouri solare „și pe cușca câinelui", România ar fi avut acum o putere instalată de încă 8.000 MW, provenită din panourile solare instalate în curțile oamenilor, situație care ar fi redus semnificativ costurile cu energia electrică pentru populație și ar fi decongestionat Sistemul Energetic Național având în vedere că producția și consumul s-ar fi stins în mare parte local.
Un calcul simplu care include un preț real pe piața liberă de 1.000 de euro pentru fiecare KW instalat în panouri fotovoltaice (cu invertor și tot ce trebuie pentru a deveni prosumator) spune că din 8 miliarde de euro, cât ne costă schema de plafonare a prețurilor în primele 9 luni de când a fost adoptat OUG 27, ar rezulta 8 GW putere instalată răspândită în gospodăriile oamenilor. Pentru o reprezentare simplă, acești 8.000 MW înseamnă puterea a 25 de centrale electrice precum cea de la Porțile de Fier 2 sau a aproape șase centrale de la Cernavodă ori a 260 de centrale de pe Defileul Jiului. Sau a 37 de centrale de la barajul Vidraru.
Toate acestea, în condițiile în care în acest moment puterea totală instalată în România este de aproximativ 18.000 MW. Adică am fi sporit puterea instalată a României cu 44%, energie verde, în curtea a milioane de români, din banii statului, cu surse răspândite pe toată suprafața României, neîncărcând sistemul de distribuție (producerea și consumul s-ar întâmpla în lanțul scurt), reducându-se semnificativ costul facturilor plătite de populație.
Desigur, toată această situație nu ar fi fost complet posibilă, fiindcă o parte dintre români și din industria românească nu și-ar fi putut permite plata facturilor neplafonate.
Dar dacă plafonarea s-ar fi aplicat doar pentru cei vulnerabili? Dacă statul i-ar fi ajutat rațional pentru astfel de situații doar pe cei cu adevărat în nevoie și nu alandala pe toată lumea? Ar fi fost un efort real și meritat pe o perioadă scurtă, care ar fi schimbat semnificativ situația. Ce înseamnă vulnerabil este o chestiune pe care câteva date de la Ministerul Finanțelor o pot rapid fixa. La o estimare grosolană că 30% din populație este cu adevărat vulnerabilă și că s-ar fi aplicat plafonarea doar acestui segment, tot am fi putut instala la prețul de 1.000 euro/KW sisteme fotovoltaice în extrem de multe gospodării care să genereze un supliment de putere instalată în România de 5.600 MW... cam de 17 ori cât Porțile de Fier 2. Asta, în condițiile în care în România consumul total zilnic de energie electrică este de 5.500 MWh.
Prețul de 1.000 euro/KW putere instalată în panouri solare este prețul actual al pieței (între 900-1.200 de euro), la liber. Dacă România ar fi centralizat achiziția și instalarea acestor panouri în gospodăria fiecărui cetățean, ar fi obținut cu siguranță prețuri semnificativ mai mici, astfel încât scăderea din calculul inițial a 30% pentru susținerea celor vulnerabili s-ar fi diluat, obținându-se destul de probabil cei 8.000 KW supliment de putere instalată prin panouri fotovoltaice, cu tot cu susținerea între timp a celor vulnerabili.
Dacă luăm în considerare situația în care, în momentul în care statul ar fi subvenționat masiv instalarea acestor panouri fotovoltaice, unii oameni ar fi contribuit și ei din surse proprii pentru a instala o putere mai mare în propria locuință, s-ar fi schimbat mult întreagă paradigmă care tine și va mai ține România sufocată.
