Perspectivele pe 2019 în relațiile dintre SUA și China
În 2018, o mare parte din Asia a fost zguduită de dinamicile noi și tot mai impredictibile din relațiile americano-chineze. În urmă cu un an, Președintele SUA, Donald Trump, se întorcea de la Beijing după o vizită de stat despre care China credea că va face retorica antichineză a acestuia să înceteze. Douăsprezece luni mai târziu, China și Statele Unite sunt prinse într-un război comercial nesoluționat, iar administrația Trump a înlocuit „angajamentul strategic” dintre SUA și China cu „competiția strategică.”
În plus, în urmă cu un an, economiile Europei, Chinei și Statelor Unite mergeau bine. Acum avem o instabilitate puternică a piețelor financiare, cu o încetinire a creșterii economice în China și Europa și rate ale dobânzilor care încep să afecteze America. Incertitudinea referitoare la viitorul negocierilor nucleare cu Coreea de Nord întunecă de asemenea peisajul.
Care sunt, așadar, perspectivele relațiilor dintre SUA și China în 2019? Probabil că până în martie se va realiza un acord cu privire la reducerea deficitului comercial bilateral și la deciziile referitoare la importuri pe care China le va lua. Un acord referitor la reducerea tarifelor vamale este de asemenea posibil, deși complexitatea acestuia ar putea să prelungească termenul de realizare. O abordare tarif cu tarif ar putea dura un an. Dar dacă reformatorii economici chinezi aleg o abordare mai drastică, prin angajarea la zero tarife vamale și somarea americanilor să facă același lucru, procesul ar putea dura mult mai puțin. Dar asta ar fi contrar educației de zeci de ani a birocraților chinezi de a ceda câte puțin și în niciun caz totul dintr-o dată.
Reformarea așa-numitului transfer forțat de tehnologie ar trebui să fie relativ simplă. Oricum, reforma nu este același lucru cu modul în care contractele vor fi interpretate în practică, chiar și în absența unor prevederi specifice referitoare la transferul de tehnologie. Însă protecția drepturilor de proprietate intelectuală este extrem de problematică. Acordurile precedente încheiate sub administrația președintelui Barack Obama ar putea fi reconstituite. Dar sancționarea juridică a încălcării regulilor este încă fără speranță. Un posibil mecanism ar fi acela în care contractele relevante dintre firmele chineze și cele străine să fie guvernate de autorități de arbitraj comercial internațional din Singapore sau din Elveția, constituite special pentru a aplica regulile de protejare a proprietății intelectuale.
Dacă China obiectează, s-ar putea dezvolta un sistem de arbitraj comercial internațional pe teritoriul chinez. Însă China ar trebui să numească experți străini în comisia de arbitri pentru a obține credibilitate internațională. Nimeni nu are încredere în curțile comerciale din China. Pentru binele propriilor reforme interne, China trebuie să meargă către constituirea unor secțiuni civile și comerciale complet independente ale sistemului de instanțe, chiar dacă secțiunea penală va rămâne sub controlul politic.
Va fi aproape imposibil să se găsească o soluție la preocupările americanilor referitoare la subvențiile de stat acordate prin strategia Made in China 2025. Realitatea este că toate țările folosesc în diferite grade ajutoarele de stat pentru industriile interne de tehnologie, chiar dacă China le folosește cel mai mult. Și dacă s-ar impune un nivel maxim al ajutorului de stat pentru o anumită firmă, respectarea acestuia va fi dificil de verificat. Nu sunt încrezător că vom avea un rezultat negociat în acest domeniu. America ar putea fi nevoită să concureze China prin creșterea investițiilor publice în cercetarea și dezvoltarea din sectoarele tehnologiei informației și a biotehnologiei.
De asemenea, n-ar trebui să eliminăm posibilitatea unor reforme pe care China să le facă și în domeniul tarifelor vamale care se aplică întregii comunități internaționale. De exemplu, China și-ar putea lua angajamentul spectaculos al stabilirii în timp a unor tarife vamale zero nu doar cu SUA, ci și cu toate statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Aceasta ar fi o oportunitate aproape irezistibilă pentru China de a deveni promotoarea liberului schimb la nivel global și de a stopa trendul către protecționism. O astfel de mutare a Chinei ar putea include o cerere de adeziune la Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), într-un efort ironic de a lua prin învăluire SUA (pe care Trump a retras-o din TPP imediat după instalarea în funcție) în regiunea Asia-Pacific. China are reflexe extrem de rapide când observă o oportunitate politică sau de piață. Negocierile ar fi dificile însă rezervele Japoniei față de accesul Chinei la TPP s-au mai redus cu ocazia vizitei recente a Primului Ministru Shinzo Abe la Beijing.
Pe frontul mai larg al politicii externe și al securității, China își va corecta probabil atitudinea conflictuală din relațiile cu alte țări în condițiile provocărilor strategice pe care le are de înfruntat din partea SUA. Deja există o anumită normalizare a relațiilor cu Japonia. Datele recente ale pazei de coastă japoneze arată o reducere drastică a incursiunilor Chinei în zona Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est.
China își dorește de asemenea de-tensionarea relațiilor cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est în problema Mării Chinei de Sud prin accelerarea negocierii unui „cod de conduită.” China se va bucura probabil și de relații mai calme cu India, după summit-ul bilateral de la Wuhan din aprilie. Iar China ar putea să înceapă să-și modereze poziția față de Taiwan, după rezultatele slabe la alegerile locale obținute de Partidului Democratic Progresist pro-independență al Președintelui taiwanez Tsai Ing-wen. Bineînțeles, acest lucru s-ar putea schimba radical dacă SUA continuă vânzările de arme către Taiwan, ceea ce este foarte probabil să se întâmple. Incidentele maritime cu SUA din Marea Chinei de Sud au continuat, iar conflictul s-ar putea adânci dacă anul viitor SUA își va urma mai hotărât programul Freedom of Navigation.
În Eurasia, China își va continua proiectul Belt and Road Initiative (BRI). Oricum, în ultimele luni BRI a atras mai puține ovații politice interne. Deja există dezbateri printre oficialii chinezi despre revizuirea anumitor metode utilizate de BRI, după reacțiile negative la cedarea de către Sri Lanka a portului Hambantota în beneficiul Chinei și după apariția îngrijorărilor privitoare la fiabilitatea pe termen lung a BRI. Din acest motiv este posibil să asistăm la mai puțin triumfalism chinez referitor la BRI în 2019.
În plus, China își va consolida și extinde probabil rolul în instituțiile ONU și în cele de la Bretton Woods și va pune mai puțin accent pe noile instituții de guvernare internațională. Va continua probabil să fie noul promotor al OMC și își va menține poziția în problema schimbărilor climatice așa cum s-a agreat la Acordul de la Paris din 2015. Mințile mai lucide din politica externă chineză cred că e mai bine să se axeze pe mecanismul actual al sistemului global bazat pe reguli, mai ales într-un moment în care SUA dovedește un dispreț sistematic pentru acesta.
China încearcă să restabilizeze relațiile cu SUA și să diminueze tensiunea din relațiile cu alte state. Liderii săi vor folosi probabil 2019 pentru a face o evaluare mai profundă despre viitorul politicii SUA: impactul investigației Mueller asupra lui Trump și a administrației sale și dacă un nou președinte în 2020 (sau mai devreme) va schimba în vreun fel strategia SUA. Liderii chinezi au înțeles deja că în atitudinea Americii față de China a apărut o modificare majoră, dar nu sunt siguri ce formă va lua modificarea și dacă o schimbare fundamentală de strategie din partea lor (și nu doar de tactică) este justificată.
*Kevin Ruud, autorul acestui articol publicat pe www.project-syndicate.org, este fost premier al Australiei, în prezent președinte al Asia Society Policy Institute din New York și președinte al Comisiei Independente pentru Multilateralism.
