Peisajul global s-a modificat substanțial în ultimii ani. Asistăm la o trecere clară de la multilateralism la o confruntare de mari blocuri, ceea ce readuce în prim plan geopolitica și geoeconomia.
Summitul G7 de la Hiroșima arată mai clar ca oricând că se întâmplă o confruntare geopolitică și economică a marilor puteri.
Aparent, e simplu: SUA, UE și Japonia cu aliații lor, versus Rusia și China. Ambele blocuri curtează ceea ce se numește oarecum inadecvat ”Sudul Global”, sau ceea ce în urmă cu trei decenii numeam ”țări în curs de dezvoltare”. Motivul - lupta pentru materii prime critice și controlul lanțurilor de valoare globale pentru noile industrii - de la microprocesoare, la baterii sau panouri fotovoltaice. De altfel, Summitul G7 abordează direct relația cu Sudul Global, pentru a câștiga teren în campania clară de a contracara China și Rusia.
Lucrurile se complică însă când intrăm în detaliu. Fiecare din centrele de putere caută parteneriate și autonomie strategică, chiar și față de aliați.
SUA a demarat o cursă globală a facilităților economice pentru atragerea de investiții pe teritoriul american prin Inflation Reduction Act (IRA). UE a definit politica sa economică chiar prin termenul de autonomie strategică și apoi a adăugat că e deschisă, ca să nu pară mai protecționistă decât este. Japonia a lansat recent prin, premierul Kishida, Noul Capitalism ca doctrină de relansare. Se bazează pe principiile unor pachete de stimul ce continuă ”politica celor trei săgeți” propusă de fostul prim-ministru, Abe, numită și Abenomics - politică fiscală, politică monetară și reforme structurale.
India și Brazilia, deși aliate ale SUA teoretic, au contestat recent dolarul ca monedă de tezaurizare și păstrează relații apropiate cu China. Alături de ele, alte state cu putere regională nu mai accepta relații de cvasi vasalitate, negociind la mai multe capete pentru a se așeza cât mai bine pe scena globală.
China de ceva vreme investește masiv în Africa, cultivă relații în America de Sud, încearcă să momească Europa Centrală și de Est înspre investiții cap de pod.
Cum arată însă lucrurile din perspectiva UE? Cum poate România să aibă un rol activ pe aceasta scenă care pare prea mare pentru ca să ne facem simțită prezenta, în condițiile în care noi abia ne descurcăm în propria ogradă (ex: PNRR/RePowerEU).
UE a sesizat încă de dinainte de Covid importanța alianțelor dn zona Asia-Pacific, inclusiv cu Japonia. Încă din 2018-2019, am semnat acorduri de parteneriat strategic și economic, ceea face ca relația comercială cu Japonia să fie chiar mai facilă decât cu SUA.
Criza Covid și descoperirea dependenței de China și a vulnerabilităților derivate din acestea au creat o motivație suplimentară de a investi în relația cu Japonia. Inclusiv pentru a diversifica relațiile economice și a extinde parteneriatele strategice și spre Est. .
Acordurile recente în domeniul tehnologiilor verzi, în sectorul digital și de conectivitate sunt primii pași în această direcție.
Doar anul acesta, mai mult de 4 comisari europeni, pe lângă președinta CE Ursula von der Leyen, au vizitat Japonia.
La fel, Parlamentul European a avut mai multe misiuni oficiale în Japonia de la începutul anului. Cea mai recentă, unde am fost și eu, a fost misiunea Comisiei de Afaceri Economice și Monetare chiar săptămâna trecută în avanpremiera G7.
Toate acestea sunt dublate de relațiile bilaterale, care pot și trebuie să întărească politica UE.
Semnarea de România a Parteneriatului Strategic cu Japonia pe 7 martie 2023 este un moment ce a fost mult prea puțin comentat și apreciat în țara noastră. Pe de-o parte am reușit să resetăm rușinea creată de guvernul PSD și premierul Tudose care a încălcat orice normă de curtoazie diplomatică neîntampinându-l pe premierul japonez Abe. Pe de altă parte, am pus bazele unei - colaborări în domeniul optic și al laserelor pe platforma Măgurele (ELI), în domeniul reactoarelor modulare nucleare de mici dimensiuni (SMR - de tipul celui pe care îl dezvoltăm cu americanii la Doicești), în finanțele publice sau de investiții (MFP, Eximbank și JBIC)și pentru asistență financiară și tehnică pentru proiecte de infrastructură (metroul spre Otopeni, podul de la Brăila etc).
Ce facem mai departe este însă important. Deja au trecut două luni de la semnare, iar ecourile sunt relativ slabe, cel puțin în spațiul public.
Avem context favorabil la nivel global, iar la nivel UE, avem un parteneriat strategic. Acum ne trebuie ambiție și consistență în implementare. Atragerea sectorului privat este esențialăpentru a creea valoarea și a ajunge la potențialul pe care aceasta colaborare o are.
Sunt cel puțin patru alte domenii unde ar trebui să dezvoltăm urgent relațiile cu Japonia:
- Domeniul digital, de la securitate cibernetică la microprocesoare. Trebuie să deschidem canale bilaterale de dezvoltare a investițiilor private, inclusiv prin încurajarea antreprenoriatului și accesului la piețele asiatice;
- Domeniul tehnologiilor verzi - stocarea energiei (baterii, hidrogen) și producera de energie regenerabilă sunt priorități comune, iar aici relația cu Japonia ne este benefică. Avem, spre exemplu, o investiție Mitsubishi Electric la Timișoara, care ar trebui mult încurajată să crească. Producerea de amoniac verde ca măsură de transport de energie este cheie pentru Japonia, urmănd o serie de invetiții masive,atât la ei acasă, cât și la nivel global. La noi,Azomureș este un producător important care întâmpină probleme datorită creșterii prețului la gaze naturale. Iar producția de amoniac este direct legată de cea de fertilizant, element crucial acum pe lanțul de producție agricolă globală. Avem aici un potențial enorm și concret al unor investiții comune cu Japonia.
- Domeniul sănătății și al îngrijirii - și România și mai ales Japonia se confruntă cu îmbătrânirea societății și declin demografic. Renașterea geriatriei și a gerontologiei în România, plecând de la brandul Ana Aslan, cu tot cu serviciile medicale de valoare adăugată mare și turismul medical sunt oportunități enorme pentru relația cu Japonia;
- Domeniul tehnologiei în construcții și a renovării profunde a locuințelor, inclusiv pe componenta anti-seismică. Am mai discutat public de oportunitatea de a investi masiv în Marea Renovare, vizând peste 5 milioane de locuințe rezidențiale în stare de degradare, cu risc seismic și ineficiente energetic din România. Un astfel de program de amploare desfășurat pe 10 ani ar putea să fie făcut în parteneriat cu Japonia și cofinanțat cu bani UE.
Pe lângă relația comercială și diplomația economică în care trebuie să investim, ar trebui dezvoltată cooperarea culturală, dar și schimbul de bune practici din domeniul educațional și educație timpurie. Dezvolatarea de talent și a competențelor lucrătorilor prin programe de mobilitate, pot duce la o forță de muncă calificată și adaptată la o piață globală. Din perspectiva resursei umane, relația cu Japonia, poate să fie un punct de deschidere și transfer de talent în întreaga zonă asiatică, Înființarea unui ICR la Tokio, deja agreată la nivel oficial este un pas bun în această direcție. Avem nevoie de voință și o finalitate politică, împreună cu o deschidere către toți actorii din societate care pot contribui.
Japonia este a treia economie a lumii și are o percepție pozitivă în societatea românească. Parteneriatul formal tocmai a fost creat, este momentul să oferim și un conținut adecvat, din care România și românii au mult de câștigat.
În calitatea mea de europarlamentar membru în Delegația permanentă UE-Japonia sunt gata să pun umărul la această construcție.
