Bufonul tomnatic
Ilie Năstase a fost prins conducând beat înainte să se crape de ziuă. Asta nu e o ştire. Câteva ore mai târziu, Ilie Năstase a fost prins conducând un scuter fără permis şi trecând pe roşu. Nici asta nu e o ştire. În seara aceleiaşi zile, Ilie Năstase nu a fost prins încălcând nicio lege şi niciun regulament. Abia asta e o ştire. Dacă l-am fi văzut pe Năstase conducând la ore vesperale o limuzină, un tractor, un transportor blindat sau o motocicletă nu ne-am fi mirat.
Ca atâtea celebrităţi din lumea sportului şi a politicii, Ilie Năstase trăieşte în iluzia exceptării şi a bunului plac. Dacă stai să-l asculţi, te lămureşti că România nu e construită aşa cum i-ar plăcea şi nu-l merită. Are în continuare legi cu aplicabilitate generală, ceea ce e jignitor pentru un om care a făcut tot ce-a depins de el să nu respecte niciun fel de norme, cutume şi reguli (nici măcar pe cele de politeţe).
Cu înjurătura gata să decoleze oricând de pe pista buzelor, oţărât şi mojic, Năstase a ajuns la vârsta la care poza de rebel nu-i mai şade bine. Însă nu poţi să i-o spui, fiindcă nu te ascultă. Pare fixat mai departe în albumul cu amintiri din tinereţe, când stupefia arbitri, înjura spectatori şi era bufonul circuitului profesionist de tenis. Un bufon simpatizat, ca toţi cei care aparţin acestei categorii, dar tot bufon.
Ilie Năstase a avut multe ocazii de a-şi deteriora imaginea publică şi n-a ratat niciuna. A reuşit să piardă într-o competiţie electorală în faţa lui Victor Ciorbea, ceea ce nu e la îndemâna multora. S-a făloşit mereu cu palmaresul erotic, fapt care până la o vârstă e grosolan, iar dincolo de ea, penibil. S-a lăsat remorcat politic fără să aibă înţelepciunea refuzului. Impulsiv şi buruienos, amator de vorbe tari şi bancuri proaste, el a devenit repede atracţia posturilor TV şi a emisiunilor tabloide, care s-au grăbit să-l livreze publicului în plin proces de degradare. O degradare pe bani buni, care însă nu are cum să mascheze bruscheţea derivei.
Ziua primei întâlniri cu Brigitte Sfăt a declanşat ceva înrudit cu bacanalele la posturile de televiziune care trăiesc din zoaie, lacrimi şi lături. Dac-ar apărea peste noapte un post intitulat Centura TV, perechea Năstase-Sfăt ar putea să umple fără şovăire şapte optimi din grilă. Ar face-o cu mulţumire în suflet, fiindcă i s-ar asigura cadrul necesar datului în spectacol, fără strop de simţ al ridicolului şi al măsurii.
Atitudinea lui Ilie Năstase în faţa poliţiştilor care au îndrăznit să oprească un monument abţiguit e jalnică. În loc să se comporte normal, călcătorul pe bec s-a răţoit şi şi-a clamat din nou privilegiile de fiinţă exceptată. „A sta la pândă e un furt”, s-a înfuriat Năstase, pierzând pentru moment din vedere zicerea amicului dumisale Ion Ţiriac: „Eu între un prost şi un hoţ prefer hoţul”. „Mă voi duce la CEDO, pentru că doamna ministră şi secretarii dânsei nu au vrut să răspundă la telefon”, a tunat mai departe Năstase, indignat de lipsa de reacţie a lui Carmen Dan la cinci dimineaţa. „E o lege: dacă vrei să arestezi un fost parlamentar sau general, treci puţin mai sus şi întrebi”, a încheiat vinovatul. Nu, Ilie Năstase, nu există o asemenea lege. Există doar mecanisme ale favoritismului care, iată, de data asta n-au funcţionat. Şi încă un lucru. Dacă un fost parlamentar sau general ucide trei persoane, ce faci? Îl arestezi sau „treci puţin mai sus şi întrebi”? Asta spre a nu mai spune că poţi să fii „fost parlamentar”, dar e ceva mai greu să fii „fost general”.
A existat o vreme, în anii 1970, când aproape că aş fi dat orice să-l văd pe Ilie Năstase. Astăzi aproape că aş da orice să nu-l mai văd şi să nu-l mai aud. Timpul schimbă timpurile, iar fachirul stopurilor viclene s-a transformat în ceva greu de acceptat. Prin Ilie Năstase cel de astăzi circulă multe nelămuriri şi contradicţii. Sigur, e dreptul oricui să se facă de râs şi să provoace dezamăgirea celor care altădată îl adorau. Dar tristeţea e o lespede prea grea ca s-o dai la o parte cu una, cu două. Şi e foarte trist să vezi o gazelă preschimbându-se în bufon tomnatic. E prilej de melancolie să ştii că omul care pe vremuri se distra cu Panatta, Kodes şi Okker compromite atât de abrupt prin declaraţii ce-a făcut prin reveruri şi loburi. Şi e greu să înţelegi un cetăţean care declară că se satură de România după ce poartă uniforma militară la Wimbledon, cu pleata ieşindu-i de sub chipiu, cu cercelul în ureche, cu ochelarii de soare pe nas şi cu smartphone-ul în mână.
Căci ofuscatul de astăzi este (să nu uităm, mai ales că are grijă să ne-o amintească el însuşi) general al armatei române. Nu prea se ştie la ce armă, câtă vreme Ilie Năstase confundă ţinuta militară cu garderoba mondenă şi apare, în funcţie de sezon şi de buletinul meteo, ba în alb, ba în albastru, ba în kaki, ba în bleumarin. El pozează, fără să-şi dea seama, în ofiţer superior al mai multor arme simultan, ceea ce nu i-a trecut prin cap nici măcar lui Kim Jong-Un.
Ilie Năstase e pe rând general de marină, de infanterie sau de aviaţie, fără să ştie că regulamentele militare diferă de cele ale centurilor mondiale din boxul profesionist şi nu pot fi unificate. Asta dovedeşte cât de abuzivă, nefirească şi nedreaptă e decizia de-a pune vipuşcă unui fost sportiv doar fiindcă a aparţinut unui club militar. (E o decizie la fel de ofensatoare ca aceea de a face ofiţeri superiori din membrii unor ansambluri de cântece şi jocuri.) Pentru aducere aminte, tot generali sunt şi nonagenarii fragilizaţi astăzi de vârstă şi de boli, care au mers la război fără certitudinea zilei de mâine.
Ilie Năstase a fost un campion pitoresc şi talentat, pentru ca acum, îmbrăcat în uniformă, să-l reînvie pe Moş Teacă al lui Bacalbaşa. În acest timp, generalii adevăraţi, tot mai puţini şi mai şubrezi, îşi amintesc de tributul frontului. Şi se întreabă cât de drept alcătuită e lumea în care unul îşi câştigă stelele sub ploi de schije, iar altul dând cu racheta în minge şi înjurând pe toată lumea.
