Motreanu: Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%

Data publicării:
MOTREANU PNL GIURGIU
Dan Motreanu, europarlamentar și lider PNL. FOTO: Inquam Photos

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu anunţă că lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%, iar parlamentarii PNL Giurgiu cer Ministerului Transporturilor informări şi rapoarte trimestriale privind desfăşurarea lucrărilor la acest obiectiv.

"Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%. Este un proiect la care ţin şi pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga şi Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL”, scrie europarlamentarul Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook.

”Contractul vizează realizarea noului pod peste râul Argeş, cu o lungime totală de 1.131 metri şi o deschidere centrală de 145 de metri. Linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu a fost închisă în 2005, când podul de la Grădiştea s-a prăbuşit din cauza viiturilor. Din păcate, guvernele care s-au succedat au pierdut 15 ani fără a acţiona. Lucrurile nu s-au rezolvat nici măcar atunci când PSD Giurgiu a ajuns să aibă un reprezentant la Ministerul Transporturilor. Un reprezentant care s-a lăudat cu planuri pe hârtie în faţa giurgiuvenilor”, a completat Motreanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri