Ionuț Stroe cere ca "partidele democratice să se delimiteze de partidul toxic AUR": "Un bulgăre de agresivitate"

Data actualizării: Data publicării:
ionut stroe
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, propune adoptarea unei declarații comune a Parlamentului, care să condamne modul de acțiune al AUR, ca primă formă de delimitare de partidul condus de George Simion, transmite News.ro.

"Din punctul meu de vedere, partidele democratice ar trebui să se delimiteze total de acest partid toxic numit AUR. Nu este vorba doar de ceea ce s-a întâmplat ieri, este vorba despre un bulgăre de agresivitate pe care acest partid îl creşte în România, sperând să destabilizeze toate instituţiile care apără democraţia. De aceea, mediul politic ar trebui să reacţioneze unitar. Noi, ca parlamentari, nu avem alte pârghii decât cele prevăzute de regulamentele noastre. De aceea, cred că o primă formă de delimitare ar fi un gest politic ferm, o declaraţie comună a Parlamentului, adoptată în camerele reunite, care să condamne modul de acţiune al AUR, să oficializeze această delimitare şi să exprime, clar, caracterul extremist al AUR", a declarat Stroe.

A fost deschis un dosar penal, în urma protestului 

Parlamentari si simpatizanţi AUR au fost miercuri protagoniştii unor scene violente, atât în Parlament, unde au strigat, au protestat şi şi-au jignit colegii, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie, deşi în comisii l-au votat în unanimitate, dar şi în afara Parlamentului, unde au scandat, au ameninţat jandarmii şi l-au agresat verbal şi fizic pe fostul premier Ludovic Orban.

În urma protestului ilegal organizat de AUR în fața Parlamentului, a fost deschis un dosar penal. Patru persoane au fost sancţionate de jandarmi, cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru că l-au agresat pe fostul premier Ludovic Orban la intrarea în sediul Parlamentului. O altă persoană a primit sancţiuni în valoare totală de 1.500 de lei pentru sancţionarea parlamentarului UDMR Csoma Botond. În total, pentru încălcarea legislaţiei, participanţii la protestul neautorizat au primit amenzi în valoare totală de peste 50.000 de lei.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri