Începând cu anul viitor, România va avea noi scanere în vămi, măsura urmând să ajungă să diminueze fenomenul contrabandei. Anunțul a fost făcut de liberi, prin vocea deputatului Florin Roman.
“Vestea bună am primit-o azi de la ministrul Marcel Ioan Bolos, care ne-a anunțat ca a fost semnat azi contractul pentru achiziționarea a 26 de scanere, iar primele vor intra în funcțiune la începutul anului viitor! Deci, se poate pe partea liberală! Și uite așa, liberalii fac rost și de banii de pensii și investiții, promiși de dl Ciolacu. Demiteți conducerea Vămilor domnule Ciolacu, chiar dacă sunt ai dvs!”, a transmis deputatul Florin Roman pe pagina sa de Facebook.
România a cumpărat 15 scanere de mai bine de un deceniu, doar că ele sunt nefuncționale. Achiziția a fost făcută la cerința Uniunii Europene pentru a combate eficient contrabanda. Scanerele aveau misiunea de a depista marfă de contrabandă, precum arme, droguri, tutun sau alcool.