În 2008, un sondaj de opinie al firmei de consultanță Gallup îl dădea pe Sorin Oprescu drept favorit în alegerile pentru Primăria Bucureștiului - fostul director al Spitalului Universitar a depășit cu mai bine de 13 procente scorul lui Vasile Blaga, în turul al doilea.
În 2012, tot așa și mai dihai: Sorin Oprescu a câștigat cu un scor aiuritor (peste 56%, față de cele aproape 16 procente ale lui Silviu Prigoană), rezultat anticipat la rândul lui de cercetările sociologice.
Sondajele făcute în 2016 indicaseră și ele fără greș victoria Gabrielei Firea: în condițiile unei prezențe la urne de puțin peste o treime din populația cu drept de vot a orașului, într-un scrutin organizat într-un singur tur, reprezentanta PSD a strâns 246,553 de voturi: puțin peste totalul locuitorilor din sectorul 1.
Până de curând etern candidat, Nicușor Dan se găsește în 2020 în improbabila situație de-a pleca din pole position la alegerile din septembrie: e creditat cu un avans de nouă procente din intențiile de vot și tocmai ce-a marcat în weekend un important gol la capitolul "marketing politic": oficializarea alianței dintre PNL și USR-PLUS la localele din București.
Nu puțină lume s-a repezit să-l proclame de pe-acum primar general al Bucureștiului și să cânte prohodul administrației Firea. Ba mai mult, să întrevadă o alianță asemănătoare la parlamentare.
Sacii-n căruță?
Oricât de încurajatoare ar părea sondajele pentru candidatul dreptei, alegerile tot la urne se câștigă.
Alianța dintre PNL și USR-PLUS s-a constituit greu, iar după patru ani de căutat reciproc noduri în papură, formațiunile respective n-o să treacă pur și simplu, hop-țop, la o dulce și ferice colaborare în interesul cetățeanului plătitor de impozite și mult încercat al Bucureștului.
Tensiunile din interiorul USR sunt deja de notorietate, nici relația cu PLUS nu pare pe de-a-ntregul lămurită, iar oficializarea însăși a alianței din București ar fi provocat încordare în toate formațiunile semnatare.
Mai mult, o persoană care nu urmărește foarte atent mersul politicii locale (și, în condițiile unei ditamai crize sanitare și economice, cine poate fi blamat pentru asta?) nu prea are șanse să înțeleagă cum se face că alianța dreptei susține candidați comuni la Primăria Generală și la sectoare, dar se risipește la loc atunci când vine vorba de locurile din Consiliul General al Bucureștiului.
Mai este, firește, de luat în seamă "variabila Băsescu": e drept că eventuala sa candidatură depinde de un verdict de la Instanța Supremă, dar Dan Cristian Popescu, viceprimarul PNL al sectorului 2 dat la o parte în negocierile pentru formarea alianței de dreapta, a lăsat deja să se înțeleagă că va candida oricum, poate chiar din partea unui partid: e greu să ți-l imaginezi alegând altă formațiune decât PMP în momentul de față.
În fine, mai puțin discutate au fost, în ultimele zile, concluziile unui sondaj IRES despre viața după aproape o jumătate de an de pandemie: dintre cei foarte și destul de îngrijorați de situație, cei mai mulți ar vota la locale cu USR-PLUS (86%) și cu PNL (83 de procente). Înainte să se-apuce să împartă funcții, adică, proaspăta alianță din București ar trebui să-și pună serios problema dacă-și poate convinge alegătorii că exercitarea dreptului de vot nu le pune în pericol - la propriu - sănătatea.
"Bulversant. Eclatant. Vezuvian"
Înțelepciunea populară locală zice că prezența redusă la urne ar avantaja candidatul sau partidul cu electoratul mai disciplinat. Iar electoratul presupus al Gabrielei Firea (sau măcar o parte a lui) ar avea destul de multe de pierdut în cazul unei victorii a adversarilor săi.
E al naibii de ușor să iei în tărbacă împărțitul cupoanelor de orice fel - pentru ochelari, vacanțe sau pentru casarea mașinilor uzate, de pildă -, dar lumea subțire ar face bine să nu uite că Bucureștiul este un oraș care îmbătrânește, că șoferii STB, casierele marilor lanțuri alimentare și măturătorii n-au prea avut cum să lucreze de acasă în perioada stării de urgență și că, atunci când a construi un mare complex rezidențiale înseamnă că ești evacuat hodoronc-tronc din coșmelia în care-ți duceai zilele, pistele de biciclete și disputele din instanță pe tema înființării companiilor municipale sunt ultimele tale probleme.
Iar când lumea dă buzna la târguri de Paște a căror organizare costă imens, la inaugurarea fântânilor cântătoare din Piața Unirii și la brazi de Crăciun de zeci de metri nu înseamnă neapărat că, vezi Doamne!, "mahalaua ineptă" strică impresia lăsată de festivalurile urbane din Strada Verona: e vorba, mai degrabă, de lipsa cronică a unor spații publice prietenoase și accesibile oricui și a unor oferte de petrecere a timpului liber care să nu presupună o vizită prealabilă la amanet.
Reacția Gabrielei Firea la constituirea alianței de dreapta din București, adică, e mai degrabă un semn că PSD încearcă - în măsura posibilităților - să-și conserve baza electorală: Gabriela Firea e aproape silită, de altfel, să procedeze altfel, date fiind distanțarea lui Robert Negoiță și relatările potrivit cărora Victor Ponta ar miza în competiția pentru Primăria Generală pe un fost director al Spitalului Militar Central, Ioan Sîrbu.
Iar proaspăt anunțata candidatură a lui Cālin Popescu-Tāriceanu, deși trâmbițată drept una liberală și menită să mai rupă din voturile dreptei, ar putea avea efectul invers.
Cine subestimează însă primarul în funcție al capitalei o face pe propria răspundere. În alegeri nu e vorba numai despre performanțele propriu-zise sau despre lipsa lor, ci și despre percepție și despre tipul de discurs: întemeiată sau nu (ar fi o grămadă de discutat în această privință), impresia că cineva are grijă și de cei de care nimeni n-are grijă contează. Întrebați-o pe Hillary Clinton - dacă numești un grup consistent de oameni care votează o "gașcă de neisprăviți (basket of deplorables)" e o naivitate să te miri după aceea că "neisprăviții" în cauză ți-au administrat o pereche zdravănă de palme electorale.
Nicușor Dan le propune locuitorilor capitalei (la nivel discursiv) să construiască noul București. În calitate de activist pentru conservarea patrimoniului orașului, ar trebui să știe prea bine că vechiul București, oricare-ar fi chinurile și batjocura la care e încă supus, nu moare cu una, cu două.
Miza, dacă mai e nevoie s-o reamintim, e un oraș cu un buget de 10 miliarde de lei, dar care nu are nici măcar acum un sistem integrat de emitere a biletelor pentru transportul în comun.
