Antony Blinken, secretarul de stat american, a spus direct că SUA nu au un aliat mai bun ca România. „Cred că puține națiuni înțeleg mai bine decât România cât de important este să luptăm pentru suveranitatea și integritatea teritorială”, a completat oficialul american. Totodată, viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kovalec, a declarat că „România este un model pentru alți membri NATO”.
Valoarea unor astfel de declarații poate fi mai bine conștientizată dacă facem comparații cu pozițiile oficialilor americani din urmă cu 25 de ani. Să ne amintim de James Rosapepe sau de Michael Guest, ambasadorii SUA în România în perioada 1997 – 2004, perioada premergătoare aderării României la NATO, care aveau declarații critice față de progresele lente pe care le făcea țara noastră în adoptarea valorilor euroatlantice – democratizare, drepturile omului, stat de drept, piață liberă.
De aceea, în contextul întâlnirii miniștrilor de externe ai NATO în capitala României, trebuie să înțelegem că țara noastră a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de încredere pentru aliații ei. Practic, pentru toate țările aliate, din perspectiva securității, România este un coechipier de toată încrederea. Este, fără îndoială, după succesele diplomatice pentru recunoașterea Marii Uniri, pentru aderarea la NATO și UE, cea mai mare realizare a politicii externe românești și, trebuie subliniat, este rodul unui proces care a însemnat ani buni de semnale și poziționări ferme, fără echivoc, în diferite situații în care aliații noștri solicitau înțelegere sau sprijin.
Deși au fost perioade lungi în care România era ezitantă sau dădea semnale contradictorii pe plan extern și priveam cum Cehia, Ungaria sau Polonia se integrau rapid în ceea ce numeam încă de pe atunci „structurile euro-atlantice”, adică NATO și UE, în acești ani lucrurile par a se fi schimbat. Țara noastră are opțiuni situate clar în tabăra valorilor democratice promovate de aliați, în timp ce Ungaria stârnește multe controverse și multă iritare și la Washington, și la Bruxelles.
Oricât de greu ne-ar fi - și avem un talent special de a găsi lucruri de care să ne plângem - și oricât de complicat pare să o facem, trebuie să ne felicităm pentru zona de relații internaționale în care am intrat. Nu doar că am ajuns acolo unde am vrut - NATO și UE - și că a fost vorba despre procese complicate și de conjuncturi de care am știut să profităm, dar ceea ce este poate chiar și mai important, am devenit parteneri de mare încredere în ambele structuri. Nu mai suntem doar „încă o țară” sau „un membru secundar” al celor mai de succes organizații de state de pe planetă. Acum se contează pe sprijinul României, opinia noastră este așteptată și ascultată.
Cu preponderență în această perioadă se observă lejeritatea și naturalețea cu care abordăm chestiunile de securitate internațională, încrederea în sine pe care România a căpătat-o după aproape 20 de ani de orientare fermă alături de aliați și în condițiile în care vedem în Ucraina cam care ar fi putut fi alternativa noastră. Președintele Klaus Iohannis are în mod evident un merit semnificativ aici, până și adversarii sau criticii cunosc foarte bine că președinția are atribuții semnificative și explicite în abordarea politicii externe.
Partenerii României deja au căpătat experiența întâlnirilor cu un președinte român care vorbește pe limba lor (și la propriu și la figurat), care respectă eticheta și cutumele politicii internaționale, care este de încredere și nu folosește dublul limbaj, în consecință acceptă ca România să stea de vorbă de la egal la egal cu cele mai puternice țări democrate din lume.
Ceea adversarilor președintelui li se va fi părut a fi rigiditate, este de fapt stabilitate, iar ceea ce au acuzat a fi încăpățânare, este de fapt consecvență. Și cu aceste două atuuri - stabilitate și consecvență - președintele Klaus Iohannis a construit timp de opt ani de când este la Cotroceni politica externă a României care acum este în cel mai bun moment din istorie.
O întâlnire de trei zile a miniștrilor de externe din țările NATO în contextul războiului infam declanșat de Rusia în Ucraina nu se organizează întâmplător la București. O decizie de acest fel se ia la cel mai înalt nivel și cu multă atenție, precum și după o atentă și laborioasă pregătire a terenului de către diplomația română. Este mai mult decât limpede că, măcar din punct de vedere diplomatic, România se află în cea mai selectă companie posibilă de pe glob. Să fim mândri pentru că nu este la îndemâna oricui, să conștientizăm că este un motiv de satisfacție.
