Analiză Moartea lui Arthur, vânătorii și vestirea Micii Apocalipse a Animalelor

În România, urșii nu se ucid niciodată. Ei se „recoltează”, precum grâul la seceriș, sau se „extrag” așa cum erau odinioară „retrași” androizii din distopiile SF. Jargonul vânătoresc abundă în expresii precum „exemplare recoltate” sau „extrase”, în timp ce verbe precum „a împușca” sau „a ucide” sunt cu grijă evitate. Deși vânătoarea urșilor e interzisă prin Directiva Europeană privind Habitatele, România are stabilit un barem de 140 de „exemplare” care pot fi, totuși, „recoltate”, grație unui ordin al ministrului Mediului din iulie 2019. Acești urși pot fi astfel uciși legal, cu arma în mână, prin „derogări”, așa cum s-a întâmplat în cazul ursului Arthur, ultimul urs „extras” din fondul cinegetic și devenit între timp subiect de scandal internațional. Ministrul Tanczos Barna a declarat că ursul Arthur era periculos, deși Gabriel Păun, de la Agent Green, a arătat că în acest caz vorbim, pur și simplu, despre o vânătoare de trofeu. Nicolae Dărămuș, scriitor pro-natură și activist de mediu, fost vânător, consideră vânătoarea drept „un simptom al lenei și lăcomiei” și un efect direct al invaziei omului în habitatele naturale ale animalelor sălbatice.

De ceva vreme, zvonuri deloc liniștitoare și vești venite pe ascuns s-au propagat – unele mai iute chiar decât lumina – printre funcționarii ministerului Mediului: aici, la granița Uniunii Europene, oamenii par să piardă, cumva paradoxal, războiul cu urșii bruni. Cel puțin asta ar trebui să înțelegem din comunicarea făcută în octombrie 2020, când ministerul constata, cu oarecare îngrijorare, că respectiva cotă de 140 de urși care pot fi „recoltați” fusese aproape epuizată, motiv pentru care era grabnic nevoie de semnarea de noi derogări ministeriale.

În urmă cu 6 luni, conform datelor centralizate la minister, asociațiile de vânătoare din toată țară făcuseră nu mai puțin de 300 de solicitări de derogare pentru vânarea la liber, de urși.

Dintre acestea, 137 de solicitări au fost aprobate, iar 96 de urși au și fost „recoltați”. 97, dacă îl punem acum la socoteală și pe ursul Arthur, transformat, printr-un joc al sorții într-o nefericită vedetă a momentului care a reușit să pună reflectorul pe această industrie și pe tenebroasele afaceri care gravitează în jurul fondurilor cinegetice din România.

Cei mai mulți urși uciși au fost în județele Covasna (20), Mureș (18) și Harghita (16).

De ce sunt, totuși, uciși urșii? Ce îi mână în luptă pe vânători?

În cazul lui Arthur au fost invocate, de către ministru, daunele și pagubele produse de acesta în mai multe gospodării. Dar de ce părăsesc urșii pădurea și „coboară” în localități?

„Acesta e un simptom. Ceea ce vedem noi e un simptom al lenei și lăcomiei”, a declarat, pentru digi24.ro, activistul Nicolae Dărămuș. „Vânătoarea se adaugă altor factori care, de fapt, sunt mai cu efecte mai adânci decât glontele. Drumuri, construcții peste tot, tăieri de pădure care stârnesc și calcă în picioare totul”.

Cu alte cuvinte, e o stradă cu două sensuri: oamenii intră în arealul animalelor și îl perturbă. Faptul că animalele intră și ele apoi în arealul „nostru” este un efect al acțiunilor omului în natură.

„Nu e vorba doar despre România, e vorba despre întreaga Europă. România, într-un timp nu foarte lung, va semăna cu Austria, cu Franța, unde nu poți parcurge pe munte o distanță prea mare fără să dai peste o pensiune, o fermă, o turmă păzită cu gard electric, fără câini, deoarece câinii nu mai au rost câtă vreme prădătorii au fost stârpiți”, a spus Nicolae Dărămuș.

Urșii gunoieri sunt, de fapt, Vestitorii Apocalipsei Animalelor: apariția lor în orașe arată că ceva e în neregulă cu pădurea și fauna 

Conform lui Dărămuș, „urșii gunoieri” din stațiuni sau „urșii periculoși” invocați de autorități atunci când se dă derogare pentru uciderea lor, reprezintă doar un semnal îngrijorător al distrugerii mediului de către oameni. Urșii, în acest caz, funcționează pe post de veritabil barometru „ecologic”.

„Este vorba despre acel principiu al dispariției speciilor, verificat temeinic în teren și care stipulează că, atunci când un habitat este distrus în proporție de 50%, 90% dintre speciile acelui loc sunt dispărute. Dispar specii infraoculare, nu le vedem. Până când ajunge ursul - care e mare - să dispară, dispar speciile care sunt treptele unui ecosistem: dispar fluturi, gândaci, anumite specii vegetale cu care se hrănește ursul. Lumea nu vede, vede doar ursul care apare la drumul mare”, a explicat ecologistul Dărămuș.

Urși „gunoieri” fotografiați într-o localitate neprecizată din România. Foto: Profimedia Images

„În Parcul Național Munții Rodnei am găsit tabere în care se culegeau ciuperci și fructe de pădure, zmeură și afine. În Parcul Național! Unde ar trebui să fie sfințenie! Tabere organizate de primari, autorități locale. Peste tot se ia hrana ursului”.

Este o invazie fără precedent la care se adaugă arma.

Activiștii de mediu spun că ceea ce vedem, așa cum s-a văzut și în cazul ursului Arthur, este lăsarea deliberată a urșilor „stricători” pe post de pretexte ale viitoarelor derogări și, implicit, vânători.

„Ca și în cazul ursului Arthur, întotdeauna au fost urmăriți urșii mari, cerbii mari, mistreții mari. Caprele negre mari. La ce a dus asta? A dus la ceea ce eu numesc selecție negativă. Exact ca și când am ucide cei mai viguroși oameni, bărbați, femei, ca să rămână aschimodiile. Și s-a făcut acest lucru în toată lumea și asta se întâmplă acum și la noi”, a spus Dărămuș.

„Plecând de la cazul Arthur, trebuie să se studieze fenomenul”, a declarat la Interviurile Digi 24.ro, Gabriel Păun, activist de mediu și președinte Agent Green. „Pentru că aici vorbim despre un fenomen. Dacă vedem că aceste derogări se dau nespecific și fără a avea o documentație solidă în spate, că exact acel exemplar care a făcut probleme este cel monitorizat și ucis, atunci totul scârțâie”, a spus Păun.

Cum îi vede pe vânători un fost practicant al vânătorii: Niște puturoși care nu știu să facă absolut nimic

Nicolae Dărămuș a fost el însuși vânător și spune că a cedat acestei „ispite” după ce a lecturat poveștile despre vânătoare ale lui Sadoveanu, Ionel Pop, Brătescu-Voinești sau Titus Popovici. 

„Din nefericire, sau din fericire, dincolo de trasul cu arma - care e o tâmpenie și expresia unei imaturități - am avut niște experiențe interesante: urâțenia grupurilor de vânătoare, care nu erau nici pe departe ceea ce găseam în cărțile lui Sadoveanu, ci erau niște lăcomoși, gata să tragă în tot ce mișcă”, a spus fostul vânător.

Dărămuș a renunțat la vânătoare după ce a trecut prin experiența creșterii unor pui de urs și de lup, rămași orfani în urma unor vânători. Am avut experiența de a crește niște pui de urs și de lup, rămași orfani în urma unor vânători.

„Asta îți arată mult din faptul că, practic, ucidem ce nu cunoaștem. Acești oameni, vânătorii, sunt niște oameni puturoși. Eu îi cunosc de mult timp: nu știu să facă absolut nimic. Oameni care nu știu decât să dea telefoane și să îmbârlige oameni și relații. Asta este afacerea cinegetică în România: oameni făloși, cocote masculine. Uitați-vă cum arată: îngrijiți, fercheși, mustăcioara tunsă scurt, papucii glănțuiți, vestuță strâmtă, crăvățică din aceea cu șnur de piele în care lângă gât stă o rozetă de cerb sculptată - ăștia sunt liderii cinegeticii. Fercheși și nu știu să facă nimic, domnule! Doar îmbârligă relații! Și vând, de ani de zile, patrimoniul!”, a spus Dărămuș care în prezent practică fotografia de vânătoare și de faună (wilderness).

Vânătoarea, ca „bordel cinegetic”. folosirea Kalașnikovului și a lunetelor cu infraroșii

Fostul vânător arată că singura armă de vânătoare autentică e cea cu țeavă netedă, lisă și care trage cu alice.

„Flinta, domnule! Aruncă plumbul la 30-40 de metri și trebuie să fii bărbat ca să te apropii. Nu te-ai apropiat, rămâi cu tolba goală. Acuma s-au băgat inclusiv arme de tip Kalașnikov modificate. Cu un încărcător limitat la 5 gloanțe. Glonțul de Kalașnikov e glonte slab, e pentru om. Dacă tragi în urs, tragi 10 cartușe, îl chinui!”

În schimb, la fotografia de vânătoare „e sport adevărat”: trebuie să te apropii, „să îl vezi clar, în lumină,” în timp ce la vânătoarea cu glonț „e suficient să îi vezi silueta în desiș”. De aceea apar și accidente sau victime precum cazul vânătorului din Bihor împușcat în cap deoarece oamenii se pripesc, mai spune activistul mediu.

„Vânătoarea e bordel cinegetic”, spune Nicolae Dărămuș. Ce vedem noi acum e bordel cinegetic. Au pus panouri reflectorizante albe, îndărătul troacei, pentru ca vânătorul care trage din garsonieră (foișor) să vadă profilul animalului pe alb, noaptea. Vă dați seama? Niște cearceafuri pe care animalul se conturează bine. Plus că acuma s-au introdus lunetele cu infraroșii. E crimă!”

Câți urși sunt, de fapt, în România?

În 2015, Barna spunea că în România trăiau în jur de 10.000 de urși.

Conform ONG-urilor de mediu și asociațiilor de protecție a animalelor, numărul de urși este undeva la 6.000.

„Nu ursul trebuie țintit, ci echilibrul”, spune Dărămuș care adaugă că cei mai mulți urși i-a avut România înainte de 1989.

„Atunci erau 8.000 de urși și nu se vedeau urșii! Erau foarte mulți și nu se vedeau. Acum nu se știe câți sunt. Cei care sunt sinceri și cam spun care e realitatea, nu sunt vocali. Dacă aduni câteva sute de aici, câteva sute de dincolo, cu exemplare juvenile cu tot, se fac 3-4000 de urși”.

Conform activiștilor de mediu, derogările ar trebui să fie date doar în cazuri excepționale.

Gabriel Păun, consilier onorific al premierului, susține că statul încredințează recensământul animalelor fix celor care se ocupă de administrarea fondurilor cinegetice, care sunt vânători, iar caietele de sarcini se fac cu dedicație. Păun spune că în România nu este nevoie de vânătoare, măsurile letale fiind excepția și nu regula.

„Nu poți scădea criminalitatea unui oraș, împușcând toți indivizii de pe trotuar, cu speranța că împuști câțiva criminali”

„Derogările se fac numai dacă sunt pagube repetate, nu numai dacă este una- două. Și se fac pe exemplar de urs clar identificat, Asta, la urs. La lupi, ăștia dau derogări toamna si iarna spre a se putea ucide lupul la orice vânătoare. Iarna, când urșii sunt în somnul de iarnă la bârloage - nu în hibernare, căci ei nu hibernează - vânarea e interzisă. La bârlog e strict interzisă vânătoarea.

Pe lângă cuvinte precum „extragere” sau „recoltare”, autoritățile mai folosesc în exprimarea publică și expresii ca „ucidere preventivă” sau „cote de prevenție”. Ce înseamnă acestea, în traducere?

„Uciderea preventivă, spre a scădea presiunea, chipurile, este numai un pretext cinegetic comercial. Vorbesc de cota de prevenție. O tâmpenie uriașă.
Cum e și cota de intervenție, cea de la pagube. Nu trebuie cotă deloc, ci numai intervenție cu derogare”.

„Nu poți scădea criminalitatea unui oraș, împușcând toți indivizii de pe trotuarul bulevardului, cu speranța că, printre ei, se află câțiva criminali. La Ministerul Mediului așa procedează de ani si ani cu urșii, ca să dea cote de ucidere afaceristilor cinegetici”, a spus Nicolae Dărămuș.