În perioada premergătoare comemorărilor prilejuite de căderea Zidului Berlinului, mulți comentatori politici au criticat eșecurile Estului de a se ridica la nivelul promisiunilor din 1989. Există multe motive de dezamăgire. Regresul standardelor democratice din Ungaria și Polonia, odată țări model ale accederii la UE, aruncă într-un con de umbră proiectul european. În mod similar, eșecul energiilor puternice ale României și Bulgariei de a introduce schimbări fundamentale în sistemul politic și clasa conducătoare este un alt motiv de nemulțumire.
Extraordinarele progrese economice din regiune, mai ales cele din Polonia, sunt adesea trecute cu vederea. Și, având în vedere că, în ultima vreme, Parisul și Madridul riscă să primească la fel de multe critici din partea Amnesty International ca Budapesta sau Varșovia, mai sunt utile sau relevante aceste vechi linii despărțitoare ale Cortinei de Fier pentru înțelegerea provocărilor și dificultăților comune ale Europei? Autoritarismul și corupția din Europa Centrală și de Est sunt amenințări reale, însă riscăm oare să analizăm excesiv deteriorarea democrației în Est, trecând cu vederea pericolul la care aceasta este supusă în Vest?
Exceptând reflecțiile frecvente ale Germaniei asupra unificării sale, drumul anevoios al democrației vest-europene, la zeci de ani după căderea zidului, este foarte puțin explorat.
Spania a petrecut patruzeci de ani ieșind de sub dictatura lui Franco și totuși, în ultimii ani, a suferit un declin fără precedent al libertăților presei și o restrângere a drepturilor de a protesta. Prin legile de „reducere la tăcere” din 2015, ofițerii de poliție au primit puterea de a aplica sancțiuni administrative, care erau în trecut apanajul judecătorilor, pentru diverse acțiuni de protest.
Măsurile franceze de contraterorism au condus la instituirea unor stări prelungite de urgență în care poliția a fost înzestrată cu puteri sporite de a aresta, de a efectua percheziții fără mandat în locuințe și de a închide lăcașurile de cult. Un raportor special al Națiunilor Unite a observat că musulmanii sunt afectați în mod disproporționat de aceste legi care îi transformă într-o „comunitate suspectă” și care au efecte profunde asupra libertăților civile. În același timp, președintele Emmanuel Macron continuă să utilizeze forța excesivă pentru a înăbuși protestele de stradă.
Atunci când se afla în opoziție, noul guvern social-democrat al Danemarcei a susținut una dintre cele mai draconice legislații anti-imigrație de pe continentul european, care permitea confiscarea bijuteriilor refugiaților pentru acoperirea costurilor șederii lor, cumpărarea de spațiu publicitar în ziarele libaneze pentru descurajarea eventualilor căutători de azil și suspendarea cooperării cu o schemă de relocare a Națiunilor Unite. Putem spune că singurul motiv pentru care Partidul Popular Danez de extremă dreaptă a înregistrat o scădere a voturilor în această vară s-a datorat preluării limbajului și ideilor sale de către partide aparent liberale, situație care face parte dintr-un trend european regretabil.
Personaje negative desprinse din pantomima engleză, ca prim-ministrul ungar Viktor Orban, vor fi mereu subiectul unor nenumărate articole de presă, însă multe dintre măsurile dure pe care le-au susținut pentru rezolvarea problemei migrației neregulate sunt acum politici UE.
Bineînțeles, Spania, Franța și Danemarca sunt în continuare democrații, însă cu excepții majore atunci când segmente importante ale populației nu se bucură de libertățile și avantajele unei societăți deschise. La fel cum nemulțumirea și greutățile perioadei de dinainte de 1989 au grăbit căderea Cortinei de Fier, creșterea nesiguranței economice și a retoricii agresive de astăzi constituie un impuls la mobilizarea societății civile pentru tinerii din ambele părți ale Europei. Xenofobia, neîncrederea în instituții și schimbările climatice sunt amenințări comune pe tot cuprinsul continentului, iar acestea fac ca definiția est-vest să nu mai fie o distincție validă pentru multe dintre întrebările presante ale Europei.
În zilele entuziasmante ale tranziției postcomuniste, unele afaceri din Vest au văzut oportunitatea de a investi și de a obține profituri semnificative în Est, acolo unde mecanismele de control și echilibru erau mult mai slabe decât în țările de origine. În Est, conducerea din anii 1990 și de la începutul anilor 2000 a supraestimat fezabilitatea importului de modele vestice deja existente. Acest lucru le-a permis liderilor corupți din regiune să suprime standardele democratice, drepturile minorităților și protestele populare care contestau hotărârile partidelor politice aflate la putere. Zeci de ani mai târziu, măsurile de austeritate mandatate de UE în Grecia au făcut ca tăierea cheltuielilor și creșterea taxelor să ducă la o scădere cu 25% a PIB-ului, la fel ca în timpul războiului, iar aceste acțiuni au sporit lipsa de încredere în UE a cetățenilor greci, dar și a celor de alte naționalități.
Deși poate părea că fisura dintre Est și Vest a fost determinată de neînțelegerile asupra căilor de răspuns la criza refugiaților din 2015, în realitate, resentimentul reprimat privitor la aparenta relație de superioritate-inferioritate între Europa bogată și cea săracă a servit întotdeauna ca instrument de recrutare pentru furia populistă. Europa de Vest a ignorat sau a îngăduit guvernele problematice atunci când acest lucru i-a convenit și s-a prefăcut șocată de excesele ulterioare ale acestora. Din fericire, în ciuda pesimismului excesiv, se înregistrează o reacție organică de împotrivire în Est.
O concluzie importantă a unui sondaj recent YouGov, comandat de Open Society Foundations, este că există o energie civică abundentă în regiune, susținută de tineret, ceea ce sugerează că un viitor democratic nu este imposibil de atins. Ca mărturie stau alegerea președintelui Zuzana Caputova în Slovacia, demonstrațiile masive împotriva acțiunilor prim-ministrului ceh Andrej Babis și victoriile opoziției unite la alegerile locale din Ungaria, în ciuda regulilor electorale aranjate. Odată ce sunt bine organizate, electoratele au nevoie doar de un mic imbold democratic pentru a se mobiliza și pentru a reuși. Marile aniversări, cum este cea care va avea loc săptămâna aceasta, ne reamintesc că Europa va trebui să-și stabilească noi obiective. Apărarea drepturilor celor slabi, împiedicarea schimbărilor climatice și asigurarea unei prosperități egale ar trebui să fie obiectivele noastre comune pentru respectarea moștenirii stagnate a zidului, de ambele sale părți.
(Goran Buldioski este directorul biroului din Berlin al Open Society Foundations și codirector al Open Society Initiative for Europe.)
