Internaționalismul lui Macron și “noua politică”

WASHINGTON, DC – Vizita de stat de luna trecută a președintelui francez Emmanuel Macron în Statele Unite a fost bogată în contradicții. În ciuda unei dinamici amicale, agenda și retorica lui Macron au fost diametral opuse celor ale președintelui american Donald Trump. Dar președinția lui Macron trebuie să înfrunte o provocare și mai fundamentală iar modul în care o va face ne va indica ce viitor au politicile liberal democratice.

În discursul ținut în fața Congresului american, Macron a articulat o viziune internaționalistă fermă în care a cerut instituții internaționale mai puternice, reînnoirea angajamentului față de un sistem de comerț internațional bazat pe reguli și acceptarea globalizării. Referitor la Iran, el a reiterat necesitatea păstrării acordului nuclear din 2015 (din care Trump tocmai s-a retras), chiar dacă a cerut acorduri suplimentare pe subiecte pe care acordul actual nu le acoperă.

Macron a mai semnalat că va participa la o campanie pan-europeană pentru alegerile din 2019 pentru Parlamentul European. Ca democrat, el crede că adâncirea integrării europene trebuie să meargă mână în mână cu dezvoltarea unui spațiu politic european adevărat. Într-un moment de frământare cu privire la declinul liberalismului, viitorul social democrației, avansul naționalismului și reacțiile împotriva globalizării, poziția internaționalistă fermă a lui Macron este de remarcat. În fapt, Macron a intrat pe terenul neexplorat al unei “noi politici” Occidentale, un teren care nu mai poate fi definit prin competiția între partidele mari de centru-dreapta și de centru-stânga. Dispare însă cu adevărat clivajul stânga-dreapta din politică?

Ar fi o greșeală să-l descriem centrist pe Macron, care a servit ca ministru în guvernul socialist al predecesorului său François Hollande. Cu toate că s-a deplasat spre centru, el nu s-a alăturat unui mic partid tradițional de centru, ci și-a creat propria sa “mișcare”. La început, el a descris mișcarea, numită  En Marche !, ca nefiind nici de dreapta nici de stânga și a evitat termenul “centrist”. Acum spune că se află și la stânga și la dreapta, un semnal că dorește să câștige din votanții tradiționali ai zonelor de centru-stânga și de centru-dreapta.

Oricum, dacă diviziunea tradițională stânga-dreapta este neclară, întrebarea este cu ce va fi înlocuită. Cu globalizarea în centrul dezbaterii politice din multe state, pare că răspunsul este o diviziune între forțele cosmopolite și cele șovine.

În această interpretare Macron conduce mișcarea pro-globalizare (și pro-Europa) din Franța, iar cei care i se opun, din stânga sau din dreapta, sunt conectați  prin opoziția comună față de deschiderea economică. Și într-adevăr, extrema dreaptă și extrema stângă adoptă mesaje economice similare.

Totodată, partidele de centru-dreapta și de centru-stânga existente - în Franța și în Occident - tind să cuprindă facțiuni orientate spre internaționalism și facțiuni

care nu cred în globalizare. Dacă globalizarea devine principalul factor de diviziune în țările occidentale, logic ar fi ca aceste partide să se scindeze și să formeze noi familii politice.

Eu cred că totuși, chiar dacă vor fi unele mișcări în această direcție, diviziunea tradițională stânga-dreapta este improbabil să dispară. Partidele tradiționale vor continua să dezbată chestiuni care țin de distribuția veniturilor, inclusiv progresivitatea sistemelor de taxare sau domeniul și scopurile politicilor sociale. Doar platforma referitoare la globalizare nu va fi destul de robustă pentru a defini un mare partid politic. Asta înseamnă că, în anii următori, Macron va trebui să se apropie mai mult ori de centru-dreapta ori de centru-stânga. Circumstanțele particulare care i-au înlesnit victoria din 2017 - un centru-stânga discreditat, un candidat de centru-dreapta descalificat de scandaluri - nu se vor repeta. Macron va trebui să devină un lider internaționalist de stânga sau un lider internaționalist de dreapta. Doar una dintre cele două variante pare a fi o opțiune rezonabilă. Politicile tradiționale de centru-dreapta nu sunt foarte compatibile cu o tendință puternic internaționalistă. Pentru ca globalizarea, în diversele sale dimensiuni, să fie susținută de o majoritate populară, ea va trebui  acompaniată de politici sociale modernizate care să-i ajute efectiv pe cei care au nevoie de ele. Acest lucru va fi de o importanță deosebită într-o perioadă de șocuri economice continue.

Deschiderea economică cere solidaritate socială. Asta nu înseamnă protejarea anumitor locuri de muncă de concurența comercială sau de inovația tehnologică. Înseamnă că oamenii trebuie ajutați să se adapteze la schimbarea continuă prin furnizarea resurselor necesare precum educația, serviciile de sănătate accesibile și sprijin pentru perioadele de tranziție. Pe scurt, o poziție pro-globalizare populară trebuie acompaniată de un nou contract social - susținut din resursele publice - atractiv pentru o largă majoritate. Altfel, va fi greu de rezistat cântecului de sirenă al neo-naționalismului.

Macron va trebui să facă față acestei provocări în timp ce realizează reformele necesare din domeniul taxării și a pieței muncii. În schimbarea de paradigmă politică actuală, cei care favorizează deschiderea vor putea să eclipseze unilateralismul naționalist doar dacă adoptă ca obiectiv principal o abordare modernă a solidarității sociale.