Generalul Iarnă şi Mareşalul Psihoză
Povestea e veche şi, ca de obicei, n-am inventat-o noi. Panica provocată prin mass-media ţine de prima parte a secolului trecut.
Unul dintre punctele de referinţă în domeniu este episodul din Războiul lumilor difuzat la radio, în regia şi în naraţiunea lui Orson Welles. Totul se petrece în 1938, de Halloween, iar povestea face parte dintr-o radioantologie cu titlul The Mercury Theatre on the Air. Dacă-i scoţi ultimul „e” lui Welles, îţi rămâne „Wells”. Nu întâmplător. Orson Welles se inspiră din H. G. Wells – mai precis, din romanul său, Războiul lumilor, publicat în 1898. Viitorul regizor de film îşi sperie auditoriul punând voce unor false buletine de ştiri în care anunţă că tocmai are loc o invazie a marţienilor. Dispuşi să creadă în 2008 că George Clooney ia prânzul la un restaurant de pe Lacul Como de trei ori pe săptămână şi gata să vină de peste mări şi oceane ca să-l vadă, americanii înghit cu atât mai nesăţios momeala din 1938 şi cad victimă panicii. Până la urmă, autorul farsei prezintă scuze, iar episodul se încheie cu formula cvasishakespeariană All’s Welles That Ends Wells.
La televiziunile din România, cea mai lesnicioasă panică ţine de meteorologie. Iar aici lucrurile evoluează după formula „şi aşa-i rău, nici aşa nu-i bine”. Altfel spus, dacă plouă, e cumplit. Dacă nu plouă, e dramatic. Dacă ninge, e sinistru. Dacă nu ninge, e suspect. Dacă e soare, e cod roşu de caniculă. Dacă nu e soare, ne paşte eclipsa de pe urmă şi, odată cu ea, finis mundi. Aproape să-i simţi pe crainicii programelor de ştiri TV juisând la emiterea fiecărui cod, fie el de viscol sau de vijelie, şi dorindu-şi ca paleta cromatică să fie valorificată şi mai bine decât este în prezent. Chiar aşa, de ce n-ar exista un cod lila de fulguială, un cod turcoaz de zefir sau un cod vernil de ploicică? Spre a nu mai vorbi de un cod maro-închis de zloată, un cod gri-petrol de măzăriche şi un cod bleu-gendarme de brumă.
A trecut deja o săptămână de când televiziunile de ştiri trăiesc în direct (şi pe seama publicului) uluiala ninsorii hibernale. De ce, Doamne apără şi păzeşte, ninge în ianuarie într-o ţară din sud-estul Europei? Iată o taină mai greu de pătruns decât misterele eleusine. De ce nu e vară iarna? Greu de spus şi mai cu seamă de acceptat. De ce nu e la Bucureşti ca la Sydney? Nu se ştie. De ce avem -5 grade Celsius într-o lună care se numeşte gerar în calendarul vechi? Nu poate să explice nimeni. Şi nu că n-ar încerca. Conclavuri de pretinşi experţi în ale iernii au fost convocaţi zi de zi şi seară de seară de realizatorii programelor de ştiri şi au bătut câmpii fără strop de graţie. Alarmişti şi pe lângă chestiune, aferaţi şi catastrofici, ei n-au reuşit decât să îngrijoreze populaţia din Bucureşti şi să-i creeze sentimentul unei calamităţi iminente sau măcar pe al unei teribile nesiguranţe pentru ziua de mâine. Numai că, spre deosebire de Orson Welles şi renghiul lui, meteopanica TV din România e deja certitudine ritualică.
Am ieşit din casă în toate aceste zile de meteoapocalipsă. În afara unei ninsori zdravene (cu urmările ei rutiere), n-am observat nimic neobişnuit. Precizare: mă refer la Bucureşti, nu la judeţele din est şi sud-est. Cum spuneam, am ieşit în fiecare zi. Constatări: cer cu desăvârşire senin, vânt zero, vizibilitate deplină. Adică decorul perfect al unor zile de iarnă în care te dai cu sania, te baţi cu bulgări sau pur şi simplu te plimbi în decorul alb. Dacă te întorci în casă şi deschizi televizorul – pe Antena 1 sau pe TVR, pe Digi 24 sau pe B1, pe Realitatea sau, ţinându-te de nas, pe RTV – , constaţi un ecart imens între ce vezi pe stradă şi ce ţi se spune. Iar asta e neetic, neelegant şi abuziv. Un program de ştiri presupune informarea corectă a publicului, necum băgarea lui în sperieţi.
Ca de fiecare dată, titlurile-clişeu n-au lipsit de pe ecrane. Iarăşi „Generalul Iarnă”, iarăşi „Infernul alb” sau „Teroarea albă”, iarăşi „Iarna şi-a intrat în drepturi”. Simt totuşi că se poate face mai mult şi în această zonă, mai cu seamă că teleaştii de la ştiri sunt capabili de zglobii viziuni metaforice. Dacă tot au mixat infernul (prin definiţie negru) şi paradisul (prin definiţie alb) ca să obţină „infernul alb”, n-ar fi rău să-şi exerseze talentul şi în privinţa ierarhiei meteocazone. Din moment ce iarna are gradul de general (chit că genul feminin ar recomanda-o mai degrabă pentru ipostaza de generăleasă), s-ar impune o completare a scării militare. Ce-aţi zice de Colonelul Toamnă, Maiorul Vară şi Căpitanul Primăvară? Dar de Locotenentul-major Tornadă? Sau de Locotenentul Polei? Sau de Plutonierul-adjutant Vijelie? Sau de Sergentul-major Grindină? Mi se par soluţii rezonabile, câtă vreme nu vom pierde totuşi din vedere că adevăratul şef al ierarhiei, mai sus decât Generalul Iarnă, este Mareşalul Psihoză. O entitate care îşi datorează gloria şi gradul programelor noastre de ştiri TV. Servim patria!
