De 30 de ani vorbim despre principii, unitate și eficiență. Am auzit tot ce se putea auzi și probabil s-a spus tot ce se spunea spune. Știm foarte bine ce trebuie făcut, așa cum știm foarte bine ce nu merge și cum ar putea fi reparat. Dar 30 de ani am vorbit degeaba și cea mai bună dovadă este cum, după un efort considerabil, România alunecă în pandemie incapabilă să oprească numărul infectărilor care crește de la o zi la alta. Este uimitor și umilitor să știi ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și să te împiedici din nou și din nou de aceeași clasă politică incapabilă să se ridice la înălțimea așteptărilor.
Parlamentul, același care a girat derapajele din vremea lui Liviu Dragnea, este deficitar și complet lipsit de înțelegere pentru momentul dramatic în care ne găsim. Nu doar că și-a abandonat rolul de legiuitor, nu doar că refuză cu obstinație să se alinieze cu Guvernul României, dar uneltește politic în speranța unor câștiguri personale în timp ce unii dintre membrii onoratei instituții bat șaormeriile din București și se ceartă cu cetățenii în timp ce refuză să respecte cele mai elementare măsuri de protecție. Dacă am face o comparație a situației actuale cu una de război, am vedea că Parlamentul nostru refuză să colaboreze cu forțele de apărare, în timp ce se întreabă ce voturi mai poate obține după ce situația se liniștește. Meschinărie politică, dublată de indolență la adresa cetățenilor.
Poate o să vă gândiți că nu e treaba politicienilor să se alinieze cu Guvernul, că Parlamentul și-ar pierde independența decizională dacă ar reuși să colaboreze cu Executivul și că însăși esența democrației ar fi pusă la îndoială dacă așa ceva s-ar petrece. Ei bine, eu susțin contrariul. În momente de criză profundă, și astăzi trecem printr-o pandemie, o criză globală pe care doar cei slabi de minte o ignoră, datoria Parlamentului este să fie activ și viu. Să fie alături de efortul tuturor instituțiilor și al tuturor cetățenilor săi în a depăși criza cu care se confruntă. Nu este o cursă între cine salvează România, nu e un concurs sau o luptă electorală între PSD și PNL, care se dovedesc două partide egoiste și lipsite de înțelegerea situației, este o luptă de supraviețuire pentru cetățenii României, pentru salvarea economiei și pentru minimizarea daunelor pe care deja le putem observa după primul val al pandemiei.
Ce e drept, nici Guvernul nu e mai prejos decât Parlamentul în aceste momente. Să nu uităm că avem totuși un Executiv aflat într-o situație de interimat, care ar fi trebuit să asigure tranziția către alegeri și schimbarea componenței parlamentare. Un eșec major din această perspectivă, dar mai grav aș zice că avem de-a face cu un eșec administrativ. Nu am nicio îndoială că la nivel guvernamental se cunoaște în detaliu situația în care ne găsim și că, deși aceste date sunt disponibile, măsurile luate sunt în continuare lipsite de capacitaea de a ține lucrurile sub control.
Am avut și avem reacții întârziate în care câțiva miniștri au fost folosiți pe post de portavoce guvernamentală pentru a proteja imaginea premierului. Așa am ajuns să nu știm cine conduce în mod real celula de criză de la guvern și în unele cazuri chiar să ne întrebăm dacă ea există sau nu. Am așteptat un plan construit pe intervenții rapide și pe măsuri pentru termen mediu și lung. Nu am văzut nimic, de parcă pandemia ar fi un continuu exercițiu de a juca la ruletă, iar situațiile pot varia diametral opus de la o zi la alta. Nu știm, după luni bune, ce capacități de testare avem, dacă cifrele sunt sau nu complete, unde și cum se testează. Aș întreba pe cineva competent ce vom face săptămâna viitoare și sunt convins că nimeni nu știe să-mi răspundă. Nu caut predicții de la vraci sau vrăjitoare, ci vreau răspunsuri de la oameni capabili să administreze o situație de criză. Anticiparea și organizarea sunt capacități vitale în plină criză.
Sigur că așteptările mele de la Guvern sunt exagerate, devreme ce același Executiv nu a fost în stare să găsească niște juriști suficient de buni pentru a scrie niște proiecte de legi. Cum aș putea să aștept răspunsuri despre evoluția unei situații medicale complicate când un partid cu un aparat uriaș în spate, cu experiență în politică și cu capacitatea de a mișca specialiștii nu e în stare să scrie câteva proiecte de legi absolut necesare? Practic, PNL a rămas la mâna aceluiași PSD și a juriștilor săi care fac tot posibilul să blocheze situația în interiorul Parlamentului. E o constatare care nu spune nimic bun despre liberali și despre capacitatea lor de a guverna. În vremuri liniștite oricine poate fi un politician bun și un ministru acceptabil. Dar nu trăim vremuri liniștite. Și vreau să vă reamintesc că România nici nu a trecut încă la reforma așteptată înainte de pandemie. Practic, după ce se va termina criza, clasa politică ar trebui să se mobilizeze și să pună în aplicare pachete consistente de reforme așa cum a cerut de zeci și sute de ori electoratul. Slabe șanse ca așa ceva să se întâmple.
Eșecul gestionării pandemiei în România era singurul lucru previzibil și predictibil aproape la virgulă. E ceea ce știam cu toții că putem și nimic mai mult. O clasă politică epuizată, fără soluții și fără dorința de a se schimba pe sine, nu poate guverna o țară cu pretenții. Asistăm la dispariția unui model de a face politică, asistăm la dispariția unei clase politice de care trebuie să ne ferim pentru a nu le oferi ocazia să ne scufundăm împreună cu ei. Datoria noastră este să supraviețuim acestei crize și să găsim resursele în societate pentru a reclădi politic această țară. La fel de important este să ne amintim și să stabilim că eșecurile monumentale ale ultimilor 30 de ani nu se vor repeta pentru că nu putem trăi cu atâtea vulnerabilități sistemice la nesfârșit.
