Rachetele rusești ucid necontenit vieți nevinovate în Ucraina și au trezit Uniunea Europeană la o cruntă realitate. Nu este vorba doar despre capabilitățile militare sau despre apropourile agresive ale lui Vladimir Putin la dezlănțuirea arsenalului nuclear, ci despre faptul că Rusia este ancorată puternic în realitatea economică și politică a UE.
Până la urmă, obiective precum respectarea statului de drept sau combaterea încălzirii globale sunt absolut incompatibile cu a derula afaceri cu un vecin care îți ține pistolul nuclear în spate și are degetul pe trăgaci. Nu poți vorbi despre valori și idealuri înalte și în același timp să plătești nota de plată grasă a unui partener comercial care își ucide la propriu opoziția la el în țară și care pulverizează o națiune doar pentru că aspiră la valorile UE și își dorește garanțiile de securitate ale NATO. UE a realizat brutal, încă de la primele ore ale dimineții lui 24 februarie, că este vecină cu o clonă a Coreei de Nord.
Realitatea nefardată este că, după invadarea Crimeii în 2014 și în timp ce Rusia avansa în Donbas, din ce în ce mai multe gospodării europene au ajuns să fie încălzite de gaz rusesc. De cealaltă parte, industria UE, după ce a mutat din ce în ce mai multe lanțuri valorice prin toate colțurile lumii, începuse să-și facă socotelile pentru tranziția energetică bazându-se pe gazul rusesc. În acest timp, Kremlinul a dezvoltat un păienjeniș de gazoducte care au capturat Estul Europei și au transformat Vestul într-un bancomat numai bun pentru finanțarea acțiunilor sale orientate chiar împotriva UE.
Importurile de țiței, gaze naturale, aluminiu, oțel și alte materii prime din Rusia au clădit în zeci de ani numeroase economii europene și au întreținut în puf oligarhii atât în Rusia, cât și în interiorul UE. În același timp, banii, influența și această relație imorală au ridicat un imperiu autocrat care acum se crede stăpânul absolut al acestui colț de lume. În timp ce UE se concentra să proiecteze o lume bazată pe colaborare și pe identificarea binelui comun, Rusia recruta diverși politicieni europeni în companiile sale și finanța instrumente și campanii de fake news care au lovit exact în ceea ce UE voia să proiecteze. Una dintre aceste imagini a fost cea a Europei verzi, dar trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că Uniunea Europeană a început să își decarboneze economia nu numai investind în energie regenerabilă, în înlocuirea cărbunelui sau în eficiență energetică, ci și mutând lanțuri valorice industriale în afara ei. Așa și-a dezvoltat dependențe de zone cu costuri economice reduse dar cu costuri politice și sociale ridicate.
Mai mult, Europa a simțit primele efecte ale dependenței de materii prime rusești chiar în această iarnă când Rusia a limitat exporturile de gaze naturale și a destabilizat securitatea energetică conform Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).
Și așa ne-am trezit, pe 24 februarie, că în jurul Europei se întindea umbra unui balaur hrănit și de noi și care s-a întors împotriva omenirii!
Procesul de izolare al Rusiei demarat de UE este abia la început și a fost urnit de rezistența dârză a ucrainenilor, de atitudinea categorică a președintelui Zelenski și de imaginile emoționante cu coloanele de refugiați. Acestea au însuflețit presiunea publică din interiorul UE care a clătinat din toate temeliile întreaga construcție economică cu materiile prime livrate de oligarhii ruși.
Agresiunea la adresa Ucrainei a adus în fața noastră, inclusiv pentru guvernul de la București, momentul să punem umărul cu toții la ceea ce nu am reușit să facem după Crimeea: să ne decuplăm, încet dar sigur, de la dependența economică față de Rusia. A adus în fața noastră momentul să regândim structura lanțurilor de aprovizionare care astăzi, aparent, ne fac viața ușoară dar care, în realitate, provoacă numeroase fisuri în arhitectura Uniunii Europene.
Da, acest lucru va presupune un efort uriaș de reconfigurare a unor lanțuri valorice critice și va atrage după sine un preț scump, dar așa cum vecinii ucraineni își apără necondiționat țara în fața gloanțelor și rachetelor, așa ar trebui să ne sacrificăm și noi să ne salvăm Europa. Nu putem să fim inconștienți și să ne imaginăm că putem pretinde că salvăm Planeta de la încălzirea globală dar în același timp să hrănim cu delicatețe autoritarismul și genocidul la porțile Europei, sub umbrela comodului business as usual. Nu poți să stai liniștit la tine în casă știind că te încălzești cu gaz rusesc, iar în curtea vecinului tău zboară rachete făcute din banii pe care i-ai plătit pentru confortul tău. Nu poți să te plimbi cu o mașină electrică făcută din materiale aduse din Rusia, să crezi că salvezi Planeta, în timp ce în spatele casei tale, Planeta începe să fie demolată și fărâmițată nu de emisiile de carbon, ci de rachete Iskander.
Ce trebuie să înțelegem este că lucrurile s-au schimbat fundamental după 24 februarie, iar Germania a dat tonul: arhitectura de securitate a Uniunii Europene, securitatea aprovizionării și securitatea energetică au format o legătură directă. Nevoia acestei legături a fost transmisă de SUA în toate cancelariile europene încă dinainte de Nord Stream 1, conductă prin care numai în 2021 au venit către Europa 59,2 miliarde de metri cubi de gaz.
Suspendarea procedurii de acordare a licenței conductei Nord Stream 2, decizia Berlinului de a creștere cheltuielile alocate securității militare și implicarea statelor membre UE în a susține militar Ucraina au deschis pentru UE, prin definiție un actor politic global, drumul către a deveni și un actor militar cel puțin regional. Unitatea pe care UE a manifestat-o în aceste zile trebuie să continue, altfel nu am făcut decât să zâmbim frumos pentru o poză care va ilustra un capitol dureros a istoriei Europei.
În acest context, având în ceafă un vecin agresiv, securitatea energetică devine din ce în ce mai încorporată în securitatea militară iar accesul la resursele proprii și la diversificarea surselor de aprovizionare din surse sigure devin critice. Vulnerabilitățile cele mai mari sunt în Estul Uniunii Europene iar cel mai flagrant caz este cel al României. Este singurul producător de gaze naturale din Europa de Sud-Est, dar această moștenire se stinge ca o lumânare cu fiecare zăcământ depletat care nu mai produce. De aceea, România avea două obiective pe care trebuia să le împingă în ultimii ani: (1) exploatarea gazelor din Marea Neagră și a altor rezerve onshore descoperite și (2) diversificarea surselor de aprovizionare mai ales prin împingerea pe căi diplomatice a finalizării interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB) prin care am putea importa inclusiv gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, al cărui nou termen de finalizare este iulie 2022.
În acest timp, exploatarea gazelor din Marea Neagră a devenit un proiect din ce în ce mai îndepărtat și din ce în ce mai îngreunat. Statul român nu a reușit din 2018 și până astăzi să împace cooperarea cu investitorii străini cu naționalismul economic bazat pe lozinca „nu ne vindem țara”. Această indecizie a încurajat o sumedenie de voci care au făcut carieră pe scena publică, trâmbițând tot felul de inepții și teorii ale conspirației pentru a lovi cu putere în obiectivul României de a fi un pilon de securitate al flancului estic. Între timp, România a ajuns să importe de la 10% gaz rusesc în 2017 la peste 25% în 2021.
Mă întreb, oare își va mai dori vreun român să plătească pentru business as usual cu Rusia știind că din banii aceia un nebun finanțează o rachetă care omoară oameni? Oare vor mai accepta cetățenii europeni ca, fără voia lor, să pună umărul indirect în a distruge esența a ceea ce vrea să fie Uniunea Europeană? Oare înțelegem că relația cu această Rusie în această formă a devenit de neacceptat? Oare înțelegem că orice piedică pusă unui proiect strategic care ne îndepărtează de dependența față de Rusia este o bombă care ne explodează în brațe?
Fie că vorbim de investiții noi în energie regenerabilă, proiecte nucleare sau de exploatare a gazelor offshore și onshore din România, toate acestea ne pot ajuta să ne reducem dependența de gazul rusesc, să ne creștem producția de energie și să aducem securitate în Europa Centrală și Est. Nu mai avem timp de pierdut!
