Este regretabil când se recurge la formule obscene de protest şi ar fi cazul să fie, pe cât se poate, evitate, în condiţiile în care igiena este deja un capitol deficitar al spaţiului public românesc. Pe de altă parte, nu poţi să nu remarci că plăcuţele-manifest ale românului Răzvan Ştefănescu sunt deopotrivă expresia unor gânduri personale despre direcţia în care a apucat-o ţara, ca şi o sinteză a frustrărilor acumulate în diversele straturi ale societăţii, pe fondul unei manifestări agresive şi discreţionare a conducerii politice. Pe acelaşi calapod, sigur că atitudinea şefilor de la Poliţia Rutieră este toxică, reprobabilă şi viciată de factorul politic, dar pentru a trage şi pe fond concluziile care se cuvin, comportamentul poliţiştilor trebuie privit într-o perspectivă largă. Ea se intersectează cu dezastrul pe care-l produc când merg la serviciu doi dintre principalii oameni în stat.
"În momentul intrării în ţară, autoturismul a fost verificat şi îndeplinea condiţiile", a declarat chiar directorul adjunct al Poliţiei Rutiere, Marian Badea. A fost o conferinţă de presă de pomină, e drept, în care trei şefi din Poliţie au încercat să reevalueze evidenţa, dar un mare câştig în urma nereuşitului spectacolul e tocmai fraza citată mai sus.
Fie pentru că se afla sub imperiul emoţiilor în faţa camerelor TV, fie dintr-un sentiment de jenă (care ar fi fost normal să-l încerce dat fiind penibilul situaţiei în care a acceptat să fie pus), fie dintr-o precară capacitate de ascundere a adevărului (cu toate că voinţa de fier pare a nu-i lipsi), ori pur şi simplu din incompetenţă, Marian Badea a confirmat indirect ceea ce tot mai mulţi deja suspectau: faptul că, după ce gestul lui Răzvan Ştefănescu a căpătat o notorietate internă şi internaţională fără egal, într-o anumită zonă a politicului s-a ajuns la concluzia că există acum o mare problemă, urmarea fiind asmuţirea instituţiilor statului împotriva unui cetăţean român.
O altă "victorie" desprinsă din prestaţia lamentabilă a celor trei şefi de la Rutieră este scoaterea la lumină a faptului că sancţionarea lui Răzvan Ştefănescu s-a făcut în baza unor prevederi expirate.
O mostră splendidă de împletire a obedienţei cu incompetenţa, care într-o ţară membră a Uniunii Europene s-ar lăsa cu o cascadă de demisii şi demiteri, verificări făcute de Corpul de control al ministrului sau premierului, explicaţii publice date de la cel mai înalt nivel şi, nu în ultimul rând, scuze publice faţă de cetăţeanul supus abuzului, ca şi despăgubirea imediată a acestuia.
În literă, România este fără îndoială membru UE, însă în spirit, acest lucru este tot mai puţin vizibil. Prestaţia puterii politice de la Bucureşti a făcut ca situaţia să degenereze şi să ajungă într-un asemenea punct, iar când se întâmplă astfel, ei bine, o tragedie mai mare chiar şi decât faptul că efectele nu mai au nicio şansă să fie tratate "european" este aceea că se vor înmulţi accelerat cauzele.
Chiar credeţi că şi-ar fi permis vreun poliţist german să sancţioneze fără temei un şofer german, iar şefii poliţiştilor să iasă apoi, cu tupeu, dar nedocumentaţi, să le explice cetăţenilor germani, la televizor, cât de corect au acţionat ei şi câte prostii a făcut şoferul?
Sigur că nu v-aţi putea imagina aşa ceva, iar asta în primul rând pentru că, acolo, realitatea însăşi are forţa de a cenzura imaginaţia într-o atare direcţie. Cum? Simplu: statul de drept e solid la Berlin, instituţiile îşi cunosc, fiecare, matca, legea e aceeaşi şi pentru cetăţeni, şi pentru politicieni, iar în Bundestag infractorii nu fac legea, ci legea-i "face" pe infractori.
În România, în schimb, cu un stat de drept încă crud şi fragil, dar hăituit de politicieni fără scrupule, mediul devine unul tot mai fertil pentru apariţia a serii întregi de cazuri strigătoare la cer precum cel al lui Răzvan Ştefănescu. Căci statul de drept şi democraţia nu sunt noţiuni abstracte, ci cei mai buni prieteni ai cetăţenilor, instrumentele cele mai eficiente care îi pot apăra de abuz, iar dacă nu ne vom convinge la timp asupra acestui lucru, istoria ne poate explica pe îndelete care vor fi consecinţele.
De aceea şi ţin să subliniez faptul că atitudinea obedientă, cu vădite tușe de incompetență şi incoerenţă, a capilor Poliției Rutiere nu este o chestiune izolată, ci își are echivalent în ceea ce se întâmplă pe două paliere încă și mai înalte - cel al activităţii premierului, respectiv al activităţii ministrului Justiției.
Pe lângă faptul că Viorica Dăncilă şi Tudorel Toader au iniţiative ce se reduc strict la executarea unor comenzi politice netransparente și discreționare, cei doi fac şi o totală abstracție de norme clare, asumate de statul român fie prin propriile legi, fie prin angajamente internaționale.
În pățania lui Răzvan se oglindesc multe din tarele societăţii în care trăim, dar mai ales tendinţa generală pe care o cricumscrie actuala putere, prin modul de a face politică, de a legifera, de a se raporta la omul simplu, în definitiv, de a gestiona afacerile mai mari sau mai mici ale unei întregi ţări.
În păţania lui Răzvan se vor regăsi, fără îndoială, categorii socio-profesionale largi, pe care incompetenţa, cinismul şi obedienţa premierului şi a ministrului Justiţiei le abuzează zilnic, prin tot ceea ce fac în timpul programului.
În păţania lui Răzvan, se vor regăsi, aşadar:
-funcționarii onești sufocați de incompetența și autoritatea unor șefi de instituții ale căror merite rezidă doar în conexiunile lor politice şi lipsa de scrupule cu care sunt dispuşi să execute ordine care n-au de-a face nici cu legea, nici cu fişa postului;
-o sumedenie de magistrați care asistă cu tot mai multă frustrare la degradarea unui mediu profesional în care se făcuseră salturi de uriaș în materie de reformă; magistraţi care-şi văd periclitate planuri legitime de carieră; în fine, magistraţi care, înţelegând foarte bine cât de otrăvitoare este filosofia juridică a lui Dragnea, Iordache, Toader, Şerban Nicolae sau Nicolicea, au toate motivele să se teamă inclusiv pentru integritatea lor fizică, în caz că "filosofia" numiţilor devine realitate;
-un număr "fără număr" de antreprenori care se simt cocoșați de un stat tot mai agresiv cu ei, dar care în același timp așteaptă, tot de la ei, resurse tot mai mari pentru a cârpi găurile bugetare şi a alimenta afaceri clientelare;
-în fine, milioane de contribuabili persoane fizice și împrumutați la bănci pe care fiscul, inflația și ROBORUL îi toacă 24/24, 7/7, fără ca, măcar într-un punct al orizontului îndepărtat, să poată identifica rațiunea supliciului cotidian pe care îl trăiesc;
Atitudinea polițiștilor rutieri în cazul românului Răzvan Ştefănescu este, practic, testul de turnesol de care aveam cu toţii nevoie pentru a pricepe cu ce viteză reverberează spre baza statului anomaliile care se manifestă, de un an şi jumătate, la vârful său și al puterii politice.
De aceea şi zic: într-un fel, e bine, foarte bine că slujbaşii în uniformă ai unor lideri politici i-au dat plăcuţele jos lui Răzvan.
Deşi plecat departe, el înţelesese perfect ce se întâmplă cu ţara lui. Dar pentru un număr încă semnificativ dintre concetăţenii săi lucrurile nu au dobândit aceeaşi claritate.
Acum, însă, odată cu ridicarea plăcuţelor păcătoase, poate că şi ceaţa care-i învăluie pe o parte din prizonierii minciunii va urma acelaşi curs.
