Sunt zile agitate pe scena publică, chiar dacă este Săptămâna Mare. Politica are rostul ei, însă un lucru e cert: România are nevoie de mai mulți oameni politici și de mai puțini politicieni. Dincolo de tulburările de moment, provocările sistemice ale țării se acumulează și se agravează. Iar generațiile de sacrificiu par că nu se mai termină, iar unele generații riscă să se piardă de tot.
162.015 de copii preșcolari sau școlari din România au cel puțin un părinte plecat în străinătate. 74.972 dintre aceștia provin din mediul rural. Acestea sunt datele oficiale de la Ministerul Educației, pe care le-am primit ca răspuns la o întrebare adresată recent ca deputat în Parlamentul României. Acestea sunt cifrele unei drame despre care vorbim prea puțin în România: copiii care cresc singuri acasă. Și nu doar aceste cifre, pentru că sunt și destui copii neșcolarizați cu părinți plecați în diaspora; aceștia nu apar nu statisticile oficiale. Se spune că, în total, sunt peste 350.000 de copii în această situație.
Copiii care adorm cu lacrimi de dor pe obraz. Copiii rămași în urma unor părinți alungați din țara lor de lipsa șanselor și visurilor, pe care doar o recuperare rapidă a decalajelor față de Vest îi va aduce acasă. Până atunci, însă, ce facem cu această generație pierdută a copiilor singuri acasă?
Cifrele detaliate de la Ministerul Educației, pe care le puteți consulta aici, ne arată o radiografie dură. Moldova este, de departe, regiunea cea mai afectată. Județele „campioane” la procentul copiilor școlarizați care cresc fără părinți acasă sunt Vaslui: 11,54%, Botoșani: 11,58%, Bacău: 10,37%, Suceava: 9,50%, Neamț: 9,65%. Din restul țării se remarcă județul Caraș-Severin, cu 11,01%. La polul opus sunt București, cu cel mai mic procent - 0,8%, Ilfov - 2,08%, Cluj - 2,22% și Alba - 3,93%,.
La nivel de localități, situația este, în destule cazuri, dramatică. Există o comună în care absolut toți copiii au părinți plecați la muncă în diaspora: comuna Rachelu, județul Tulcea. Foarte aproape de acest procent este și Valea Seacă, din județul Iași, cu 134 de copii cu părinți plecați în străinătate dintr-un total de 137. Vă mai las aici doar câteva exemple de localități în care procentul copiilor singuri acasă este covârșitor:
Județul Iași:
Ciortești: Total 94 - Cu părinți plecați 63
Lespezi: Total 190 - Cu părinți plecați 119
Mircești: Total 118 - Cu părinți plecați 64
Județul Suceava:
Oniceni: Total 176 - Cu părinți plecați 87
Ulma: Total 60 - Cu părinți plecați 48
Zvoriștea: Total 148- Cu părinți plecați 97
Județul Teleorman - Guruieni: Total 12- Cu părinți plecați 9
Județul Mureș - Grâușorul: Total 31- Cu părinți plecați 18
Județul Satu Mare - Ser: Total 38- Cu părinți plecați 24
Care sunt consecințele?
Toate studiile în domeniu arată că acești copii, chinuiți de sentimentul de abandon și de vină, sunt expuși la riscuri grave, mai ales că majoritatea provin din mediul rural, cu acces limitat la oportunități. Riscurile variază de la dezvoltare psiho-socială deficitară (autoizolare, lipsa comunicării cu cei în grija cărora au rămas etc.), rezultate slabe la învățătură până la abandon școlar, infracționalitate infantilă sau mame adolescente.
Dincolo de aceste ipoteze de studiu, poți afla mai multe petrecând timp cu acești copii. În 2018, împreună cu câțiva oameni preocupaţi de acest subiect, am lansat programul SuperEroi, prin care ofeream mentorat copiilor singuri acasă din comunități afectate de migrație. Am derulat două programe pilot, în comuna Botoroaga, județul Teleorman, şi în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu. Am întâlnit astfel peste 100 de copii rămași singuri acasă.
Încă mă gândesc foarte des la Ștefania, o fetiță de 7 ani, care mi-a spus că își dorește să fie președintele României când va fi mare. De ce? Ca să se asigure că niciun părinte nu o să mai plece și niciun copil nu o să mai crească singur acasă. Tot atunci am cunoscut un băiețel care mi-a spus că este cel mai bun la matematică din clasa lui. După ce l-am lăudat, i-am cerut detalii și mi-a rupt inima: „pentru că număr constant zilele până când tata vine acasă”. Nu minutele, nu orele, ci zilele. Iar mulți copii din generația pierdută numără săptămânile, lunile, sau poate chiar anii...
Ce putem face?
Am avut ocazia să cunosc mai bine doar câțiva dintre cei 162.015 de copii școlarizați, care cresc singuri acasă. Fiecare cu povestea lui, cu drama lui, dar cu aceleași șanse reduse la împlinirea visurilor lui, în țara lui. Totuși, ce rămâne de făcut?
În primul rând, să facem tot ceea trebuie pentru a-i păstra pe români în țară și pentru a-i întoarce acasă pe cei care au luat drumul străinătății. Într-un cuvânt: dezvoltare. Revenind la datele obținute de la Ministerul Educației, se vede cu ochiul liber corelația dintre gradul de sărăcie și numărul copiilor rămași singuri acasă. Astfel, codașii dezvoltării Vaslui, Botoșani sau Caraș-Severin sunt și locurile de unde pleacă cei mai mulți părinți în diaspora. La polul opus, regiunea București-Ilfov și centrele urbane dinamice acționează ca zone-magnet pentru investiții, companii și forța de muncă, iar numărul copiilor rămași singuri acasă este redus. Rețeta este simplă: investiții, investiții, investiții. Premisele bugetului pe 2021 sunt corecte, iar perspectiva celor peste 80 de miliarde din fonduri europene este încurajatoare. Rămâne acum să livrăm rezultate.
La fel de important, avem nevoie de intervenții punctuale pe termen scurt pentru a salva generația pierdută care nu mai are timp să aștepte. Sunt convins că sprijinul unui adult, atenţia oferită pentru nevoile de bază şi suportul permanent pot redefini traiectoria copiilor rămași singuri acasă. De la ajutor la teme, activități extra-școlare sau simple discuții, care nu pot fi abordate cu un bunic sau o mătușă, un mentor poate forma un copil şi îl poate pune pe un drum corect.
Lucrez, împreună cu echipa mea, la un proiect de lege care să definească la nivel naţional conceptul de mentorat pentru copiii cu părinți plecați în diaspora şi să stabilească cadrul unui parteneriat între scoli, inspectorate școlare, Ministerul Educaţiei, pe de o parte, şi asociații şi ONG-uri de profil, pe de altă parte. Legea poate merge până la oferirea de facilități sau vouchere pentru copii sau pentru mentori, în funcție de impactul bugetar şi de nevoile identificate. Nu este un proiect simplu. Mai avem nevoie de discuții, consultări și schimburi de idei până vom ajunge la o primă formă, dar este un subiect vital pentru viitorul a sute de mii de copii. Și al nostru, al tuturor.
Modele avem dintre țări mult mai dezvoltate, care au înțeles foarte devreme rolul mentoratului în modelarea viitorului categoriilor vulnerabile și au aplicat cu succes diverse programe în acest sens. Am detaliat câteva dintre aceste exemple de bune practici în aici. Soluții există. Voință există. Restul înseamnă doar viziune și muncă. Ce scuză vom avea, peste decenii, când ne vom uita în ochii acestor copii și nu vom ști să le răspundem la întrebarea: „de ce nu ați făcut mai mult pentru noi?”
