Capul de afiș al dezbaterii europene e ținut de negocierile pentru bugetul UE pe următorii șapte ani, cu cele două obiective principale stabilite de noua Comisie Europeană: tranziția spre Europa neutră climatic la orizontul anului 2050 și digitalizarea. La polul opus, agenda românească e dominată de falsa urgență a alegerilor anticipate. Între aceste realități, unde sunt cetățenii români?
Acasă, sunt vânați de PNL pentru singura calitate pe care le-o recunoaște, cea de alegători. Presiunea anticipatelor are o singură rațiune: exploatarea capitalului electoral moștenit de liberali din epoca Dragnea-Dăncilă.
Procentele PNL în sondaje se bazează strict pe derapajele și erorile acestui partid ce s-a lăsat deturnat de la direcția sa progresist-europeană și amputat de competența sa administrativă.
Am revenit într-un PSD care și-a învățat lecția și sper că vom da României stânga democrată de care are nevoie.
Ce se întâmplă dincolo de disputa artificială în care PNL împinge țara, prin renunțarea la guvernare în goana obsesivă după voturi?
La nivel european, sunt în linie dreaptă discuțiile privind viitorul Cadru Financiar Multianual. Implicațiile pentru România sunt imense, la fel și riscul ca în curând să ne lamentăm păgubos.
În sens mai larg, pericolul pentru Europa viitorului este ca, de la sintagma regiuni rămase în urmă - lagging behind regions (sau regiuni cu întârzieri în dezvoltare, conform eufemismului birocratic bruxellez) - să cădem în realitatea unor țări rămase în urmă. De unde ar mai fi doar un pas până la țări rămase pe dinafară.
Potrivit Comisiei Europene, 47 de regiuni din 8 state membre sunt afectate de stagnare economică și venituri scăzute ale populației, cu toate consecințele ce decurg din lipsa de orizont: de la lipsa de investiții publice și private, la exodul forței de muncă.
E vorba de flancul estic al Uniunii (România, Bulgaria, Ungaria și Polonia) și de cel sudic (Grecia, Spania, Italia și Portugalia), ambele cu istoria și specificul lor, dar și cu implicații severe pentru stabilitatea UE, din cauza presiunii vecinătăților imediate.
Iată de ce, la Bruxelles, solidaritatea nu mai poate fi doar un principiu, iar coeziunea un complicat exercițiu birocratic.
Iată de ce, la București, preocuparea Guvernului ar trebui să fie mai profundă decât gesticulația electorală. Pentru că acum se trasează tendințele europene pe termen lung.
Nu e vorba doar de posibila reducere a bugetului pentru politica de coeziune. La urma urmei, cu o treime din fonduri absorbite, suntem puțin credibili când protestăm, alături de celelalte 14 state din grupul ”Prietenii Coeziunii”, față de propunerea diminuării bugetului cu 7%. Ce-am avut și ce-am pierdut!
Cred că preocuparea noastră majoră trebuie să fie eficientizarea instrumentelor pentru reducerea decalajelor. Ca dezechilibrele teritoriale să nu devină fracturi, capacitatea investițională a politicii de coeziune, atâta câtă va fi, trebuie să furnizeze urgent soluții efective comunităților afectate de subdezvoltare.
O Uniune Europeană cu doi poli - unul alergând spre inteligență artificială și energie verde, iar altul bătând pasul pe loc într-o sărăcie cronicizată - ar însemna eșecul proiectului european. Dar și irosirea șansei europenizării României.
De aceea, suntem obligați să ne asumăm un rol activ și creativ în formularea bugetului UE pentru 2021-2027 și în definirea strategiilor pe termen mediu și lung.
Am în vedere, de exemplu, proiectele de interes comun ale UE.
Am votat ieri, în plenul Parlamentului European, împotriva unei propuneri a Verzilor de respingere a listei care include și proiectele de infrastructură energetică propuse de România.
Din păcate, a fost adoptată rezoluția contra construirii infrastructurilor pentru transportul combustibililor fosili.
Urgența climatică e incontestabilă, dar nu trebuie să îngroape UE în dependență energetică totală. Avem nevoie de o perspectivă sustenabilă pentru etapa post-cărbune, iar asta implică cel puțin două aspecte: suportul concret pentru reconversia zonelor carbonifere și utilizarea resurselor de gaz și energie nucleară, pe post de combustibili de tranziție.
Se creează acum, pentru finanțarea trecerii către o economie verde, Planul de investiții pentru Pactul ecologic european (care vizează mobilizarea, în următorii 10 ani, de investiții durabile însumând 1000 de miliarde de euro) și Mecanismul pentru o tranziție justă (care va cuprinde deja anunțatul Fond UE pentru o tranziție justă - 7,5 miliarde euro și urmărește atragerea, în regiunile cele mai afectate, de investiții totalizând 100 de miliarde de euro, prin programul Invest EU și facilități de împrumut pentru sectorul public din partea Băncii Europene de Investiții).
Cum pregătim noi capacitatea instituțională pentru atragerea de fonduri, ca să eradicăm sărăcia prin dezvoltarea de activități economice neutre din punctul de vedere al climei, valorificând potențialul uman pe care-l mai avem - de la fermierii agriculturii bio, la specialiștii laserului de la Măgurele?
Riscăm să rămânem de căruță în UE. Apoi, putem să o ținem tot în anticipate.
