În filmul lui Toma Enache "Între chin și amin" este o scenă atroce. Jurganu, cel pus să supravegheze și să terorizeze deținuții, are o idee, auzind că în celula fraților Caraman unde era încarcerat și un preot se încearcă o slujbă în noaptea de Înviere.
Jurganu pregătește o coroană din sârmă ghimpată și o cruce și merge împreună cu alți doi călăi în celulă. Falcă, unul dintre călăi dezbracă un deținut, îi înfige bine pe cap coroana din sârmă, îl îmbracă cu un cearceaf alb și îl numește Iisus.
„Cine e el? El e Iisus, mă! Și ce o să faceți voi? Păi vă spun eu. O să vă închinați lui. Cum? Vă puneți în fața lui și spuneți: iartă-mă, Doamne!" Și pentru că nimeni nu intră în jocul odios, Jurganu le mai dă o șansă damnaților. Îi cere preotului să spună cele 10 porunci, iar unul dintre deținuți să le recite exact pe dos. Altfel, ar fi fost bagați toți cu capul într-o găleată cu lături și excremente. Până la urmă unul dintre frații Caraman cedează, spre bucuria lui Jurganu, care îi anunță că încă nu sunt gata pentru...reeducare!
Filmul vorbește despre odiosul experiment Pitești, acolo unde studenții, intelectualii, clericii și cei care erau bănuiți că uneltesc împotriva sistemului comunist erau reeducați prin cele mai barbare metode. Li se cerea să se lepede de Dumnezeu, de familie și de tot ce a însemnat viața lor până atunci.
Jurganu era la rândul lui un deținut, considerat inamic al statului, un pungaș de doi bani, dar tocmai aici era atrocitatea acestui experiment. Comandantul închisorii a avut ideea de a pune deținuții să comită ororile pentru ca el să rămână curat. Iar pentru asta, îi ridica pe 2-3 dintre ei în grad. Practic, le conferea un alt statut în fața celorlați. La rândul lui, inspirat de comandant, asta a făcut și Jurganu în sceneta din noaptea de Înviere. A vrut să creeze un grad superior printre deținuți, la care să se închine toți.
Tot un fel de reeducare se face și la UMF Carol Davila din București. Cu un mic profesor-dumnezeu în loc de Jurganu. Pentru că lui, pardon, ei, trebuia să i se adrese studenții de rând cu un titlu de rang înalt! Doar că în loc de Iisus, studenții erau obligați să se închine la „doamna doctor". Un mic Dumnezeu al lor!
În sceneta de la UMF, Mihaela Mădălina Adam, profesor la catedra de Biologie Celulară încearcă să reeduce fiecare student în parte. Lecția e online, nu ca la Pitești, față în față, dar este la fel de umilitoare. Fiecare dintre cei căruia i se adresează Mădălina Adam este obligat să răspundă la întrebarea: cum mi te adresezi? Fără ezitare, profesoara îi chestionează pe rând! Și de fiecare dată îi corectează impunându-le să i se adreseze cu apelativul „doamna doctor". E ca un fel de epitet! E ceva măreț, mai ales că titlul este proaspăt obținut. „Pentru că mi-am luat doctoratul la o vârstă foarte fragedă și cu mari eforturi vă pretind din acest moment, celor două grupe, sau cel puțin celor care nu vor să se înjoseacă să mă numiți doamna doctor Mădălina Adam. Sunt de două ori doctor (medic și doctor în medicină) și nu stau să îmi înșir toate prenumele cu voi", spune profesoara.
Studenții sunt în anul I. Nu își permit să îi iasă din vorbă. Dar se simte în vocea lor că sunt contrariați. Nu sunt încă obișnuiți cu glorificarea dumnezeilor care îi educă. Dar iau primele guri de reeducare.
Sceneta apărută în spațiul public durează aproape patru minute. Nu știm dacă ea a fost mai lungă în realitate. Dar, putem presupune că „doamna doctor" a reușit să își impună gloria! Că fiecare dintre studenții săi nu o mai strigă nici măcar după numele de familie, ci direct după „epitet". Practic, acest „doamna doctor" are o apăsare atât de mare încât este suficient de sine stătător. Știu ei la cine se referă!
Viața a bătut însă funcția. Iar conducerea UMF Carol Davila a anunțat că „doctorul" Adam va fi suspendat o lună de la catedră. În plus, precizează că nu profesează în vreo unitate spitalicească. Ușor de dedus aș spune! Dacă ar fi profesat poate era în vreun laborator de Biologie celulară încercând să găsească leacul pentru coronavirus, de exemplu și nu leacul pentru glorificare.
Să ne înțelegem foarte bine. Nu contest meritul științific al doamnei Adam. De lăudat că are două titluri de doctor. Dar contest modul în care încearcă să le impună. Ceea ce face doamna profesoară este bullying! Poate că ar fi fost în regulă dacă le spunea studenților o singură dată că are această dorință, de a fi numită doamna doctor. Dar faptul că îi impune fiecăruia, pe rând, este o formă de bullying. Iar asta este total greșit! Și chiar se pedepsește prin lege!
Experimentul Mădălinei Adam vorbește despre oameni și funcții. Țineți minte că în anii de dinaintea Revoluției și chiar și după, pe ușile apartamentelor de bloc scria „fam. doctor inginer V. Popescu"? Oricine se nimerea prin fața ușii știa deja că acolo este cineva cu statut! Și nici nu mai conta cum îl cheamă. Știai că la etajul 2 locuiește un doctor inginer! Niște supra-oameni practic, care aveau meritul că au reușit să străpungă sistemul și să termine o facultate. La 30-40 de ani distanță, acest tip de „avuție" socială bazată pe funcții încă trăiește! Nu e nimic rău să te strige lumea „domnule doctor", "domnule inginer" sau "doamna cercetător științific" câtă vreme asta vine de la sine și nu prin impunere. Cu atât mai glorios este atunci titlul, mai ales dacă e obținut pe merit, așa cum susține și doamna doctor Adam.
Altfel, înseamnă că experimentul Pitești trăiește: prin urmașii lui Jurganu. Iar Toma Enache avea dreptate cu versurile din finalul filmului său, scrise cu sânge pe pereții celulei:
„Și dacă n-am să mai mor
Pe margini voi călca știutul destin
Viața rămâne acolo
Între chin și amin".
