Din când în când și mai cu seamă în apropierea campaniilor electorale am fost provocat să spun ce proiecte noi pregătesc. Eram somat să explic cu ce noutăți vin în fața oamenilor, să le ofer o variantă de identificare clară a mea în comparație cu alți politicieni, o oportunitate prin care să mă individualizez. Ba chiar uneori aveam sentimentul că sunt certat – „cum, aceleași proiecte? Despre astea am mai auzit! Spuneți cu ce veniți nou!” – cam așa sunau insistențele.
Dincolo de nevoia firească a jurnaliștilor de a căuta news și proiecte proaspete se resimte sentimentul general de lehamite al oamenilor care s-au săturat de proiecte (pentru mulți „proiecte” este sinonimul de la promisiuni deșarte) sau de explicații și motive pentru care nu se realizează proiectele promise.
Am văzut mulți oameni politici sau chiar manageri ai unor firme private care chiar caută să facă acest lucru: să lase amprenta personală atâta vreme cât se află pe o poziție de lider. Și nu cred că este ceva nenatural - ba chiar românii au și un proverb care spune că „omul sfințește locul”, adică nu doar te nimerești pe acolo, ci vrei să lași ceva durabil în urma ta.
Totuși, așa trebuie să fie mereu, în toate cazurile? Mi se pare că de multe ori mai curând este cazul ca liderii să aibă alte priorități decât să-și lege numele de un proiect fistichiu, viu colorat sau chiar fantasmagoric - gândit doar pentru a acumula notorietate. Și cred că aceasta este exact situația în cazul politicii, domeniu recunoscut că nu duce lipsă de propuneri îndrăznețe, promisiuni înalte, liste cu proiecte, randări de calitate superioară. Mi se pare că, în astfel de cazuri, provocarea principală este să găsești mereu soluții pentru a debloca sau pentru a ajusta proiecte neîndeplinite care să răspundă unor vechi și cunoscute nevoi publice.
Să vă dau un exemplu. Avem nevoie de o autostradă? Desigur! Avem proiecte cu autostrăzi? Cum să nu? Sunt autostrăzi funcționale? Mai puțin, iar în Moldova deloc. Prioritatea nu este de a veni cu vreun proiect de care nu a mai auzit nimeni, ci de a găsi o soluție să deblochezi ce e încremenit și de pus la punct un plan care să aibă drept rezultat un șantier al unei autostrăzi, să te ții de termene precise și într-un orizont de timp ușor estimabil - autostrada funcțională. Asta e prioritatea în astfel de cazuri.
Iată de ce, în cazul Autostrăzii Unirii, care are și rolul de a lega direct Moldova și Republica Moldova de vestul țării și de Uniunea Europeană, primul pas făcut a fost să găsesc o soluție pentru a debloca proiectul podului peste Prut de la Ungheni. Ajuns aici, nu pot să nu vă spun că ceea ce nu a făcut guvernarea PSD timp de trei ani, am reușit eu după numai două ședințe. Tot proiectul era blocat și din cauza acestui pod. Nu am considerat că trebuie să fac un proiect nou, să mă individualizez. Am preferat să iau un proiect existent și să întreb unde este blocat, care sunt motivele și ce se poate face să punem lucrurile în mișcare.
Același principiu l-am aplicat și în alte cazuri precum deblocarea SUMAL, refacerea urgentă a dialogului cu Comisia Europeană pe dosare complicate de mediu. Pe scurt, este vorba de fapte, cu siguranță, dar mi se pare important de subliniat că mereu este nevoie de o abordare deschisă și pragmatică. Vorbă deja intrată în folclor, „nu reinventăm roata și nici apa caldă”.
Îndemnul meu este să fim realiști, să abordăm proiectele rămase pe hârtie și încremenite în birocrație și, dacă nu trebuie actualizate, să găsim soluții rapide și să punem lucrurile în mișcare. Poate că astfel de abordare nu aduce vreun proiect nou care să mă individualizeze. Dar mi se pare o strategie eficientă. Proiecte s-au tot propus anii ăștia. Eu vă propun strategii, iar rezultatul strategiilor sunt faptele, rezultatele concrete.
