De ce este nevoie de predarea istoriei Holocaustului în școli
Eu nu cred că expresia ”cine nu cunoaște istoria, este obligat s-o repete” e neapărat adevărată. Putem cunoaște, la nivel de informații, istoria persecutării evreilor și romilor de către statul român, excluziunea acestor categorii de cetățeni din ajunul izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial și exterminarea sistemică, prin politici statale, care au pus România pe harta țărilor responsabile de Holocaust.
Dar a cunoaște nu te ajută neapărat în formarea caracterială. E un pas, dar nu suficient. Importantă este transformarea axiologică a generațiilor tinere în spiritul toleranței, respectării și demnității umane, în spiritul empatiei, sensibilității și respectului față de alteritate.
Anul acesta s-au împlinit 80 de ani de la începutul celui mai mare proces de persecuție a evreilor pe teritoriul României. Niciodată nu e prea târziu să recunoaștem - chiar dacă au trecut opt decenii în care negarea și ignoranța ne-au făcut să trecem cu nepăsare pe lângă repercusiunile anului 1941 - că a venit vremea să admitem implicațiile istorice ale României în acele vremuri întunecate și să învățăm din ele, pentru viitor. Astăzi, fără asumarea trecutului nostru, delimitându-ne de crimele odioase ale regimului Antonescu, față de curentele fasciste și comuniste, nu putem, construi, în sensul complet, o societate democratică puternică. Ne place sau nu, o recunoaștem sau nu, România a fost parte la proiectul genocidal european al Holocaustului, pus în operă cu scopul precis de a persecuta și extermina evreii de pe teritoriul țării noastre, cu girul unor falși eroi așa cum astăzi sunt văzuți prin ochii naționaliștilor ignoranți. Niciun erou nu poate avea pe mâini sângele zecilor de mii de evrei uciși în Pogromurile de la Iași și București sau din Trenurile Morții, pe motive etnice sau religioase.
Hecatombele celui De-al Doilea Război Mondial, ororile totalitarismelor din secolul XX trebuie predate în curricula școlară obligatorie. Acest proiect de lege - care a devenit realitate datorită implicării domnului Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, a dlui d-lui Silviu Vexler, liderul Federației Comunităților evreiești din Parlament, a dlui Ovidiu Ganț, reprezentantul comunității germane din Camera Deputaților - l-am susținut pe deplin în calitate de Reprezentant Special al Guvernului și de deputat liberal, este un pas necesar, care se adaugă unor altor demersuri inițiate de către Guvernul României, cum ar fi aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului sau a realizării viitorului muzeu național al istoriei evreilor și Holocaustului. Trebuie să subliniem activitatea susținută din ultimii ani a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel, a întregii echipe de acolo, alături de domnul profesor Alexandru Florian, managerul Institutului, a ambasadorului Ioanid și a eforturilor sale pentru promovarea memoriei Holocaustului, a echipei de la MAE coordonată de ministrul Aurescu și de dedicatul diplomat-ambasador Micula, să apreciem si activitatea ambasadorului Saranga din ultimii ani în această direcție, dar mai ales a președintelui Iohannis care a susținut din plin acest subiect, ca niciun alt fost președinte, a memoriei victimelor Holocaustului în ultimii 7 ani, precum și a altor oameni politici care si au schimbat viziunea despre subiect in anii din urmă. Toate aceste instituții și persoane au avut un rol covârșitor în a aduce pe agenda publică un subiect prin care România demonstrează că se schimbă fundamental în bine, că se integrează în narativul european al unei culturi a comemorării și memoriei că instituțiile fac eforturi la dezvoltarea unei memorii europene, în care amintirile privind trecutul tragic al Europei trebuie păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii și a pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr și rememorare.
Dar la aceasta este importantă și cealaltă componentă din titlu: istoria evreilor. De ce? Pentru că victimele ororilor Holocaustului au fost, în cea mai mare parte, evrei care erau cetățeni români, destine care au contribuit în chip hotărâtor la modernizarea României, oameni patrioți care, mulți dintre ei, au luptat cu arma în mână în Primul Război Mondial pentru reîntregirea națională.
La cimitirul evreiesc din Iași o imagine terifiantă așteaptă de trei sferturi de secol un răspuns. Mormintele evreilor care și-au dat viața pentru întregirea României în primul război mondial – pe majoritatea stă scris 1917 - sunt puse parcă în oglindă, despărțite de o potecă, cu mormintele comune rezultate din deshumarea gropilor comune din 1945 ale victimelor pogromului. Practic copiii celor care luptaseră pentru România au fost asasinați de autoritățile aceluiași stat două decenii și jumătate după.
Istoria Comunităților Evreiești din România ne învață loialitatea evreilor față de România, loialitate care a fost ”răsplătită” cu persecuții, deportări și lagăre de exterminare. Orice tânăr din școala românească, a cărui caracter este în formare, va învăța nu doar despre atrocități, ci despre valori pentru a trăi în pace, armonie și respect reciproc. Despre efectele nocive ale urii în viața noastră, în societatea noastră.
Despre oameni demni, precum Constantin Caragea, un diplomat român care în perioada Holocaustului a reușit să salveze mii de evrei. Este unul dintre cei ”drepți între popoare” care și-au sacrificat viața sau și-au pus în pericol familiile pentru a salva viețile evreilor.
Pilda lor este una a curajului și a demnității, un model pentru tinerele generații că nu trebuie să asistăm pasivi la nedreptate, în orice formă s-ar manifesta ea.
Această disciplină este, în fond, despre cât de importantă viața umană și că avem o responsabilitate, fiecare dintre noi, s-o protejăm în fața abuzurilor și injustiției.
Pe lângă această componentă axiologică, introducerea acestei discipline este importantă pentru că Holocaustul, din păcate, nu a fost doar un fenomen local, ci unul european. Istoria Holocaustului este parte integrantă a istoriei Europei. Asumarea și vindecarea de această traumă istorică nu înseamnă că ne ”retrogradează” în rândul națiunilor civilizate. Ci are rolul tocmai de a ne potența, de a arăta că suntem responsabili și demni cu propria istorie.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
O națiune puternică este o națiune în care valori precum cultivarea memoriei și toleranța sunt folosite ca exercițiu de asumare și conștientizare a propriei identități. Ca și un om, o națiune are și bune, și rele. Depinde de fiecare dintre noi să fim mai buni pentru ca națiune, în ansamblul său, să fie mai bună.
Acest tip de educație, non-vindicativă, are rolul de a întări reziliența tinerilor în fața ideologiilor antisemite, a tuturor formelor de intoleranță și discriminare.
Pentru că scopul final acesta este: de a forma caractere virtuoase, educate în spiritul valorilor integrității, curajului, toleranței și pluralismului.
Planul, manualele şi metodica referitoare la noua materie vor fi elaborate de MEC în colaborare cu Institutul Elie Wiesel şi cu membrii de onoare ai Muzeului Holocaustului.
Recent, într-o interpelare adresată Ministerului Educației, am aflat că, în jur de 1.800 – 2000 de elevi optează anual pentru studierea “Istoriei evreilor. Holocaustul” și peste 5.000 de elevi anual pentru materia „O istorie a comunismului din România”, în regim opțional. Constatând interesul elevilor și nevoia de conștientizare publică prin educație, Parlamentul României a adoptat o inițiativă legislativă la care personal am aderat, ca disciplina “Istoria evreilor. Holocaustul” să devină obligatorie în ciclul liceal, începând cu anul 2023.
O dată cu introducerea disciplinei şcolare "Istoria Evreilor. Holocaustul" în planurile-cadru de la liceu și învățământ profesional, precum şi instituirea şi acordarea Premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, toți elevii vor avea șansa formării în acest spirit pe care trebuie să clădim o societate democratică, demnă.
