Fuziunea PMP și UNPR nu garantează că unirea forțelor din teritoriu ale celor două formațiuni ar garanta depășirea pragului electoral la alegerile din toamnă.
La scrutinul din 5 iunie, PMP a obținut 18 mandate de primari (0,56%), 1.315 consilieri locali (3,26%), și 41 de mandate de consilieri județeni (2,85% din numărul total de posturi). Partidul înființat de Traian Băsescu prin Elena Udrea și Eugen Tomac a candidat singur la alegerile locale, însă nu a avut candidați în toate localitățile.
UNPR a mers pe liste comune cu PSD, însă, în mare parte din circumscripții, a mers de unul singur. Prin forțe proprii și pe sigla interesului național, UNPR a obținut 26 de mandate de primari (0,81%), 1.203 consilieri locali (2,99%) și 14 mandate de consilieri județeni (0,975).
Dacă aduni votul considerat politic, de la Consiliile județene, obținut de cele două formațiuni, ajungi teoretic sub pragul de admitere în Parlament. Evident, strategiile electorale și candidații, mai cu seamă o locomotivă ar putea să adauge voturi și procente la scrutinul pentru parlamentare. Dar este asta posibil?
În acest moment, UNPR s-a lăsat devorat de PMP, însă aceeași soartă îl aștepta și dacă negocierile cu PNL și cu PSD de după alegerile locale ar fi avut succes. Practic, câțiva actuali parlamentari ar fi avut garantat un loc eligibil pe listele PNL, în condițiile în care UNPR mai avea 30 de deputați și senatori.
Compromiterea și retragerea lui Gabriel Oprea coincid cu înmormântarea unui partid care s-a născut în eprubetă în timpul guvernării PDL și al administrației Băsescu, care a supraviețuit la scrutinul din 2012 doar pe liste comune cu PSD, partidul care i-a împrumutat și miezul doctrinar, și comportamentul de vot și chiar mare parte din parlamentari.
Pieirea unei astfel de construcții politice, formată din traseiști (în șase ani de la PSD, chiar și PNL, apoi, anul trecut de la alt partid in vitro, PPDD), care a balansat dintr-o majoritate în alta pentru a obține portofolii de prestigiu în guvernările pe care le-a susținut este un gest sănătos pentru compromisa noastră clasă politică. Fără Oprea și fără Onțanu, cu Eugen Nicolicea la PSD, mulți spun că fostul UNPR s-a curățat. Valeriu Steriu este privit ca un om de viitor, un tânăr cu potențial. Traian Băsescu l-a prezentat ca pe un colaborator apropiat în cadrul Comisiei prezidențiale pentru agricultură în mandatul său. Până să ajungă aici, Valeriu Steriu a fost lansat în politică de Ilie Sârbu și i-a fost un fidel discipol lui Gabriel Oprea.
Compromisul sau pragmatismul lui Traian Băsescu
De ce a făcut însă o astfel de alianță Traian Băsescu? Pentru cei care nu l-au votat niciodată pare un gest disperat. Pentru cei care l-au susținut, poate fi perceput ca un gest pragmatic. Cât a fost președinte al țării, Băsescu a clamat nevoia de înnoire a clasei politice și a forțat măsuri de schimbare. Concrete. Parlamentul unicameral cu 300 de membri, intenția de modificare a Constituției, votul uninominal, aducerea tinerilor în funcții importante în stat sunt demersurile unui politician care a intrat în opoziție cu toate partidele, chiar și cu cel pe care l-a reformat și l-a dus la guvernare (fostul PDL).
Băsescu și-a asumat astfel de riscuri și, având pârghiile puterii în stat, reușise să-și consolideze un bazin electoral. Firește, programul anticorupție și angajamentele atlantiste i-au asigurat voturi lui Traian Băsescu de patru ori în zece ani.
În egală măsură, Traian Băsescu are întreaga carieră marcată de pragmatism, un termen care glisează pentru cei mai mulți spre compromis.
Înainte de a înghiți UNPR, Băsescu a uimit sau dezamăgit (după opțiunile electorale) în mai multe rânduri. După ce a preluat puterea în PD, în 2001, de la Petre Roman, s-a asociat cu partidul pe care îl înființase Virgil Măgureanu. Când l-am întrebat ce aduce PD-ului un partid fără scor electoral, îmi amintesc că a râs în stilu-i și a raspuns – cum, ce? Logistica, infrastructura. Ne întărim în teritoriu – era un moment în care PD era de 7% și fusese decimat de garnitura greilor care migraseră spre PSD.
Ieri, când a explicat cum va decurge absorbția UNPR, Traian Băsescu a spus că există o complementaritate între cele două partide. Acolo unde UNPR este slab, Mișcarea Populară este puternică și invers. Practic, ar fi vorba și de infrastructură, și de logistică, de organizații funcționale.
Marele semn de întrebare este însă ce câștigă partidul care a reprezentat promisiunea palpabilă a lui Băsescu de schimbare a clasei politice din această fuziune.
PMP a apărut după eșecul fostului președinte de a-și impune apropiații, pe Elena Udrea, la conducerea PDL. PMP a fost formațiunea în care intelectuali neadaptați în PDL, dar cu potențial de viziune și discurs, precum Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Daniel Funeriu au lăsat impresia, la început, că noua formațiune se poate consolida. Au trecut două scrutine, în care PMP nu l-a avut locomotivă pe Traian Băsescu și nici nu a înregistrat rezultate notabile. Oferta pe piața politică în tot acest răstimp nu a reprezentat programe concrete, nici afirmarea unor noi politicieni PMP.
Dosarele de corupție în care sunt implicați colaboratori apropiați ai săi, condamnarea fratelui, declarațiile critice din ultimul an ale lui Traian Băsescu la adresa justiției, a serviciilor secrete și uneori la adresa Amdasadei SUA la București l-au transformat pe fostul președinte dintr-o locomotivă imbatabilă, într-o garnitură de tren care pierde viteză. Cu repetatele sale declarații că nu-l mai interesează funcții în stat după ce a fost președinte, este foarte greu de imaginat că PMP-ul care a înghițit firimiturile care au rămas din UNPR poate atinge ținta anunțată la parlamentare, de 15-20%.
În aceste condiții, PNL și PSD câștigă puncte electorale importante. Liberalii, cum s-au și grăbit să afirme, decontează din compromisul fuziunii PMP-UNPR baleiajul lui Traian Băsescu, alierea cu foști adversari, cu oameni pe care de-a lungul timpului i-a atacat agresiv și pe care mai apoi i-a cooptat la guvernare. Chiar dacă PMP păstrează denumirea, aducerea progresiștilor le va da cel mai probabil impuls celor de la PNL să se declare dreapta cea adevărată.
PSD, după ce a racolat tot ce era notoriu de la UNPR, după ce ține aproape ALDE, pe care îl prezintă ca variantă a dreptei, va rămâne adversarul declarat al PMP și, în mod logic, al PNL.
Scena politică însă nu se simplifică, în condițiile în care tot mai multă lume vede în lipsa de opoziție a liberalilor pregătirea pentru o guvernare de mare coaliție PSD-PNL cu premier tehnocrat, după profilul lui Dacian Cioloș sau al lui Vasile Dâncu.
Totul însă depinde de scorul electoral înregistrat de cele două formațiuni și, în primul rând, de cine anume va ieși la vot. Pentru a câștiga alegeri, nu e nevoie doar de mesaj sau de lideri carismatici, ci de convingerea simpatizanților tăi să iasă la vot. Aceasta este una dintre lecțiile pe care Traian Băsescu le învățase bine.
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook
