Cum îi dezobișnuiești pe politicieni să considere Curtea Constituțională a României o armă contra adversarilor, o jucărie pe bază de arc, o investiție în destinul propriu?
Au soluții atât partidele, cât și cetățenii. Dar dacă majoritatea politicienilor explică ce este posibil în actualul cadru legal, mai precis de ce nu se poate face mare brânză, cetățenii sunt practici: dacă nu e bună legea, schimbați legea!
La cum arată lucrurile pe Dâmbovița, singurul act normativ care ar garanta o CCR mai presus de bănuială ar fi una care ar legifera ținuta obligatorie: 7 ani de-acasă, multă carte, 0 la sută ticăloșie, dorința de a nu pulveriza România. Concepte subiective. Știe cineva unde e facultatea de îngeri?
Cetățenii sugerează atâtea soluții simple, curate, încât te întrebi de ce ideile lor nu se regăsesc printre planurile parlamentarilor, de vreme ce le-au delegat suveranitatea.
De pildă: să se dea concurs, iar comisia de examen să fie formată din cei mai buni și mai verticali profesori de drept constituțional, sau să se facă selecție printr-o firmă (eventual din străinătate, mai presus de bănuiala că s-ar fi dedulcit cu obiceiurile locului), sau judecătorii să fie aleși prin vot popular.
Pentru oricare dintre aceste variante (dar mai sunt și altele) trebuie schimbată Constituția, adevăr care reprezintă și cel mai frecvent răspuns pe care îl aud cetățenii de la partidele politice.
Până la o reformă profundă a ceea ce ar trebui să fie codul principiilor după care ne guvernăm, trebuie să privim ce instrumente există deja, dar le ignorăm cu voioșie.
Legea fundamentală nu interzice nici acum celor 9 garanți ai supremației Constituției să scoată ticăloșia din dicționarul instituției.
Dar ce te faci dacă, atunci când cineva îndrăznește să fluiere în biserică (au existat situații, ca niște rândunici), se trezește cu șicane? Ce te faci dacă majoritatea judecătorilor sunt emanați de interesele bolșevice, iar votul plenului este singurul instrument valid pentru decizie? Te enervezi, strigi, mai ieși în stradă, mai scrii pe net. Tu strigi, tu auzi.
Dacă în alte materii există dilema primatului oului sau al găinii, aici știm cum stăm: la început a fost cuvântul politicianului. Sursa tuturor porcăriilor care îi îmbolnăvesc pe români se află în pixul celor care timp de 30 de ani au uitat cine le plătește salariile. Un rău structural, care ne-a îmbolnăvit țara și riscă să ne reteze rădăcinile.
De asta, proiectul „România normală" trebuie analizat și dezbătut cu profunzime, chiar dacă alegerile prezidențiale au trecut. Ele au fost câștigate de o idee.
Poate cea mai generoasă, mai simplă, mai dureroasă și mai plină de speranță dintre ideile care ne-au traversat viața. Este un bec pe care l-a aprins un om și, dacă avem scaun la cap, ne așezăm și îl dezbrăcăm de etichete politice.
Trebuie să începem de undeva, iar pentru a fi siguri că nu greșim, eu propun un forum mondial al românilor liberi, pe care, dacă nu sunt nerozi, politicienii nu-l vor ignora.
Un forum al ideilor, al unor români eliberați de lesa statului parșiv, schizofrenic, complice al infractorilor, al unor români bucuroși să gândească fără teama că le năvălesc în bătătură toate organele de control.
Propun un pod între experiența românilor alungați de tarele unei societăți care gemea de stalinism văruit și cei care n-au avut puterea de a renunța la părinți.
Și, de ce nu, o structură publică, solidă, care să monitorizeze toate ideile, să le clasifice, să le trimită decidenților, cu drept de vot. Ca într-un consiliu de administrație.
Văd o instituție păstorită nu de cineva care vrea să clădească o carieră de carton, ci care dorește să normalizăm această țară. În plus, să fie un om care nu se teme de muncă.
Nu o persoană cu notorietate, ca să nu fie suspectată de nimeni că are încă o agendă, deși poate nu are, ci un anonim, un suflet curat, simplu și convins că poate muta munții din loc.
Sunt sute de mii de tineri de o inteligență sclipitoare care nu contează decât ca CNP, contabilicește. Dar Doamne, câte idei au, ce pură arhitectură sufletească, ce putere de a spune NU impostorilor!
...CCR trebuie să treacă printr-o reformă profundă, dar minunea nu se va întâmpla decât atunci când reforma va atinge toate cotloanele lumii în care trăim.
Nu ne place ideea că instituțiile sunt hârtia de turnesol a evoluției noastre democratice, dar acesta este adevărul.
Politicienii sunt aleși, nu sunt numiți. Majoritatea. Deci dacă vrem să nu ajungem să ne fie rușine că ne-am lăsat țara de izbeliște, fie că suntem la mii de kilometri sau în interiorul frontierelor, o altă clasă politică nu poate apărea decât dacă punem mâna pe carte. Serios, cu avânt, cu disperare.
Visez acel 10% pentru Educație cum așteaptă copiii să vadă ce le-a adus Moș Crăciun. Fără o investiție masivă, sinceră și constantă în conștiințe, mereu va apărea un politician care va demonstra că betonul se toană de jos în sus.
CCR este o etapă. Dar trebuie să începem de undeva. Cu instrumentele pe care le avem, schimbăm majoritatea și o populăm cu oameni onești. Cu conștiințe. Oameni dispuși să se îmbrace în zale pentru România Normală. Copiii noștri o merită.
Altfel, vom dispărea. Nu fizic, dar vom fi niște umbre ale visului că am fi putut clădi România Măreață.
