Culisele celui mai mare eșec electoral din istoria PSD
PSD este în stare de șoc, după eșecul referendumului! Iar singurul motiv pentru care scandalul nu răbufnește în spațiul public este că, după anunțarea cifrelor dezastruoase, Dragnea a decis că singurul mesaj ce trebuie transmis este că a fost o decizie deliberată ca partidul să nu se implice în campanie.
Mai mult chiar, pe canalele pe care le finanțează promovează explicația că, de fapt, chiar el ”a tras frâna” și a blocat atingerea pragului de prezență de 30%, ca să nu facă jocurile ”pocăiților” și pe ale rușilor, dar și că a făcut o concesie ”familiei europene.”
De aceea, nu va avea loc nicio ședință în care să se discute cauzele rezultatului dezastruos și contribuția fiecărui județ. Cum să tragi de urechi liderii care te-au trădat sau nu au performat când spui oficial că nici nu ai vrut ca partidul să se implice și lași să se înțeleagă că ți-ai dorit ca referendumul să eșueze?!
În realitate, Dragnea este singurul din PSD care și-a dorit acest referendum. Toți liderii cu greutate, inclusiv Dragnea, sau poate mai ales el, știu din nenumărate experiențe anterioare, începând cu 2003, cât de greu este să scoți oameni la referendum. Chiar și după ce pragul de participare pentru validare a fost coborât de la 50% la 30%. Și ce riscă, personal, dacă se ambalează prea tare.
Deasemenea, toți știu că voturile costă. Mult! Cât și în ce monedă, depinde de la un județ la altul. Dar gratis, pentru PSD, nu sunt. Și atunci, de ce să-și asume un asemenea cost și riscul că, deși îl vor plăti, tot nu vor atinge pragul de prezență pentru a fi validat?! Pe scurt, pentru ce să-l facă? Cui folosește?
Aceasta sunt întrebările cheie care foarte multă vreme nu și-au găsit un răspuns satisfăcător. De aceea, vreme de un an, PSD a tot amânat referendumul pe care, să nu uităm, se angajase să-l facă încă din toamna anului trecut. Din 3 septembrie 2017, când, în ședința de la Mamaia, Dragnea a anunțat că românii vor fi chemați la urne să modifice definiția familiei tradiționale, până foarte de curând, aproape toți liderii social-democrați au fost convinși că șeful lor nu va insista cu acest proiect.
Din motivele expuse de mai sus, dar și din altele. Cum ar fi că nu era clar în ce măsură vrea Biserica Ortodoxă să se implice în susținerea sa, pentru a lua de pe umerii PSD o parte din povara mobilizării. Dar și pentru că exista riscul ca pe valul creat prin exacerbarea sentimentelor tradiționaliste și religioase să se nască o forță politică serioasă, care să concureze PSD în mediul rural, acolo unde azi domnește fără rival. Au fost și unii care au înțeles că un astfel de demers servește de minune intereselor Rusiei, dar prea puțini și prea timizi. Cele mai importante contrargumente au fost riscul prezenței scăzute și costurile.
Până în această vară și pentru Dragnea riscurile au cântărit mai mult decât câștigurile potențiale. Până a devenit disperat. Până a înțeles că nici Tudorel Toader, nici Viorica Dăncilă nu o să dea ordonanțele de urgență care să-l scape de închisoare. Până a realizat că nu mai are nici majoritate în Parlament, după ce aproape a ratat votarea modificărilor Codului Penal. Atunci a scos din sertar ideea referendumului. De ce?
Pentru că avea nevoie de o demonstrație de forță. Trebuia să convingă că nu a pierdut controlul partidului și că prin el stăpânește, în continuare, procesul electoral. Dacă putea manipula opt milioane de oameni să-i facă jocul - cifra asta a fost ținta sa reală - era evident că merită și imunitate absolută și să fie împăratul României! Dovada?
După ce a supraviețuit ultimului CEx și a respins atacul contestatarilor săi, și-a reluat ofensiva asupra justiției și a făcut din remanierea Guvernului o prioritate. Însă, cu toate că i-a băgat aproape zilnic în ședințe pe Tăriceanu și pe Tudorel Toader, atât pentru ordonanțele pe justiție cât și pe Legea Off-shore, și-a amânat asaltul final pentru săptămâna aceasta. Era convins că după succesul referendumului, nimeni nu îi va mai putea refuza ordonanțele de urgență care să-l scape de pușcărie, nici votarea Legii offshore în forma dorită de el și nici înlocuirea miniștrilor care nu îi convin sau care îl împiedică să-și onoreze promisiunile față de cei care l-au sprijinit în ultimul CEx.
Convingerea că referendumul pentru familie este victoria de care are nevoie pentru a înlătura ultimele obstacole care îi stau în cale l-au făcut să ignore îngrijorările colegilor săi.
În ședința din 14 septembrie a partidului, s-au stabilit țintele de prezență la vot pentru fiecare județ. Au fost nerealist de mari: între 200 și 300 de mii, în funcție de numărul de locuitori, adică aceleași ca la alegerile din 2016. Când mai mulți lideri i-au spus lui Dragnea că referendumul nu se bucură de interes în țară, singura concesie pe care au obținut-o a fost ca scrutinul să se desfășoare ca în 2003, în decursul a două zile.
Tot în acea ședință, șefii de județ au mai primit o lovitură: toate cheltuielile de campanie trebuiau asigurate de către filialele locale. Cu alte cuvinte, trageți de rupeți și pe gratis! Urmarea a fost că nici nu începuse referendumul și liderii locali știau că va fi foarte greu să atingă pragul. La mijlocul săptămânii trecute, într-o nouă întâlnire a partidului, Lia Olguța Vasilescu i-a spus lui Dragnea că va fi o performanță și dacă vor reuși să scoată 50.000 de oameni, pe județ. Obedienți, însă, și-au înghițit reținerile și și-au urmat șeful spre cel mai mare eșec electoral din istoria PSD.
Pe ce s-a bazat, totuși, Dragnea când a ignorat aceste avertismente? Pe Biserica Ortodoxă. A fost convins că după ce preoții își vor îndemna enoriașii, la slujba de duminică, aceștia se vor îmbulzi să meargă la vot. Așa se explică de ce nu a intrat în panică în după-amiaza zilei de sâmbătă și nu a încercat să forțeze metodele clasice de mobilizare ale PSD până la nivelul din 2012. După începerea anchetei despre reprimarea protestului din 10 august, știe că nu își permite să mai riște nimic. S-a mulțumit ca, începând cu ziua de miercuri, să-și coordoneze clipă de clipă efectivele, dar fără să îndrăznească să le ceară ceva ce i-ar fi adus un nou dosar penal.
Așa se explică însă, în primul rând, de ce mulți din PSD spun că nu și-a mobilizat mai temeinic partidul. Nu a făcut-o ca în 2012! L-a mobilizat în limitele forțării legi - vezi numărul de voturi pe liste suplimentare și cu urnele mobile, dar nu dincolo de ele. Și a fost convins că Biserica Ortodoxă că va completa diferența. Că îi va aduce norodul la urne și îi va permite să se împăuneze cu reușita unui referendum care să-l scape de toate problemele penale și politice, fără ca el să riște mare lucru. De aceea și-a permis să spună că PSD nu face campanie pentru referendum și tot de aceea nici nu a băgat mâna în buzunar pentru a se asigura că vor fi cumpărate suficiente voturi.
Aceasta a fost, de fapt, printre cuvinte și concluzia Bisericii Ortodoxe, al cărei purtător de cuvânt a declarat că principalele cauze ale eșecului au fost ”politizarea evenimentului și asocierea referendumului cu Liviu Dragnea.” Ce nu spun, însă, reprezentanții Bisericii este că și ei au mizat pe oamenii pe care îi va scoate la urne PSD-ul.
Ghinion, însă! Asocierea cu șeful PSD le-a compromis demersul. Dar degeaba recunosc acum acest lucru, când faptele sunt consumate. Dacă l-ar fi anticipat, ceea ce nu era greu de loc, am fi fost scutiți de un demers care a făcut foarte mult rău. În paranteză fie spus, și celelalte partide care s-au lipit de referendum tot pe implicarea Bisericii Ortodoxe au mizat. Și ei, ca și Dragnea, au supraestimat puterea de mobilizare a BOR, și au subestimat integritatea busolei morale a multor români.
În final, scorurile obținute de fiecare județ demonstrează că atât a putut obține partidul cu o mobilizare de rutină, în condițiile în care nu s-au identificat nici cu cauza lui Liviu Dragnea și nici nu au fost motivați politic sau financiar. Ei tot nu au primit răspuns la întrebarea ”la ce ne folosește acest referendum”? Și s-au purtat în consecință.
În același timp, delăsarea lor spune mult despre cât de puțin mai controlează Dragnea partidul și cât de puțin mai este capabil să-și mobilizeze chiar și cei mai cei mai loiali aliați. Cifrele vorbesc de la sine.
În Vrancea lui Oprișan, marele susținător al lui Dragnea la ultimul CEx, prezența a fost de 22%. În Vaslui (Buzatu), 19%. În Vâlcea (Constantin Rădulescu, care tocmai a fost premiat pentru devotament cu șefia Romsilva), 17%. Și asta în condițiile în care județele ”puciștilor” au fost în topul prezenței. Olt – 27%, Dâmbovița – 29%, Caraș-Severin - 24%. Palmă grea pentru Dragnea! Au ajuns rivalii să-l ajute mai mult, fără să-și fi propus, decât aliații.
Comparația de mai sus demontează fără drept de apel teoria că referendumul a fost picat de ”puciști”. Nu, a fost ratat de Dragna. Nevoia disperată de a obține o victorie pe care să o încalece pentru a-și tranșa lupta cu statul de drept l-a orbit. L-a făcut să-și ignore până și propriile experiențe trecute, care arătau clar că este foarte greu să scoți românii la referendum. Dacă era ușor nu ar mai fi apelat, în 2012, pentru demiterea lui Băsescu, la tertipurile care i-au adus o condamnare!
Ca să înțelegem ce ar fi trebuit să facă Dragnea pentru a avea o șansă să-i iasă planul trebuie să ne uităm la ce s-a întâmplat la referendumul din 2003. Nu toate temele pentru care s-a cerut acordul cetățenilor, cum ar fi pregătirea Constituției pentru aderarea la NATO și la UE sau mărirea mandatului prezidențial de la patru la cinci ani, erau relativ neinteresante pentru publicul larg. A fost și un referendum pentru eliminarea stagiului militar obligatoriu, ceea ce pentru familiile cu băieți chiar era o miză! Iată ce a trebuit să pună la bătaie Adrian Năstase și ai săi pentru a atinge pragul de 50%, potrivit presei vremii.
Loteria Națională a oferit ca premii la extragerea 6 din 49 din ziua referendumului 300 de Dacii. Suma totală a premiilor a fost de 2 milioane de dolari. Regia Națională a Pădurilor a oferit gratuit comunelor cu cele mai mari procentaje de participare câte zece metri cubi de lemn de foc.
La Biserica Sfintul Dumitru, unde au fost aduse moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, a fost instalată o urnă de vot. Sătenii dintr-o comună din Mehedinți au luat cu asalt secția de votare pentru că li s-a spus că își vor primi subvențiile pentru grâu. Primăria din Piatra Neamț a premiat mai mulți alegători cu plata unei facturi la întreținere. Nicolae Mischie a declarat că nu va mai primi în audiență decât persoanele care pot demonstra că au mers la referendum.
În multe localități, primarii au amenințat sătenii că nu își vor primi pensia daca nu votează. Locuitorilor din Buzău care au mers la vot li s-a promis intrarea gratuită la spectacolele organizate de Teatrul “George Ciprian”, în perioada 20-25 octombrie. Primarul din Râșnov, Gheorghe Soiu, le-a spus oamenilor ca nu vor mai primi ajutoarele sociale dacă nu vor merge la vot, în condițiile în care peste 900 dintre alegători beneficiau de ajutoare sociale.
Vă mai amintiți? Asta era România ante-2005, ante-DNA, ante-justiție adevărată, ante-condamnările lui Năstase și Dragnea pentru fraude electorale. Voturi cumpărate în văzul tuturor, cu mici, bere, lopeți și găleți. Practic, nu a existat localitate în care alegătorii să nu fie momiți cu vreun concurs, tombolă sau vreo pomană. În plus, mii de urne mobile au fost plimbate prin magazine, piețe, gări și oriunde exista o șansă de a mai grebla un vot. A fost o desfășurare de forțe colosală pentru mituirea electoratului.
Cu toate acestea, duminică, 19 octombrie 2003, la ora 15, prezența la referendum a fost de doar 34%. Cu 16% sub pragul minim. Ce a urmat? În șase ore, cu japca, sau poate doar din calculator, au adăugat încă 21 de procente. Prezența a fost, în final, de 55%, dar toți oamenii care au urmărit atent acel scrutin au fost convinși că cifra participării a fost rezultatul unei fraude de proporții epice.
Dragnea știe bine istoria electorală a României. Este unul dintre eroii ei negativi. Și cu toate astea, s-a mințit singur că tema referendumului și Biserica vor scoate suficienți mulți români la vot, fără ca el să fie nevoit să apeleze cu grosolănie la metodele lui Cozmâncă, care i-au adus deja o condamnare.
Sau poate a crezut că Dumnezeu va face o minune în sprijinul celor care susțin familia tradițională și îl va scăpa și pe el, ca răsplată, de închisoare. Cert este că s-a aruncat orbește în această aventură și a târât o țară întreagă după el, dezbinând-o.
Faptul că Dragnea nu a ieșit duminică seara la declarații, după ce acum o lună spunea despre referendum că ”este o cumpănă pentru neamul românesc”, iar luni nu a dat ochii cu colegii de partid, arată că a încasat lovitura în plin.
Urmarea a fost că a renunțat, pe moment, la remanierea miniștrilor susținuți de Tăriceanu. A mai renunțat și să-i mai ceară lui Toader să dea, necondiționat, cele două ordonanțe de urgență pe justiție și s-a lăsat convins să sesize mai întâi Curtea Constituțională. Ultima sa speranță este Valer Dorneanu.
