"Acest tip de adunări au un <<potențial politic>> latent? Da, fără doar și poate, sunt un amestec de pură nostalgie a comunismului, de nemulțumire în fața prezentului, antimodernism, banale teorii ale conspirației, sincretisme New Age, spaime milenariste etc.
Lipsește însă liderul charismatic capabil să fuzioneze sincretic toate aceste date, mai degrabă stări de spirit decât altceva; dacă acesta își va face apariția, forța fuzională a unor astfel de agregate umane va fi de nestăvilit și nu știu prea bine în ce direcție politică se va îndrepta (Mirel Bănică, Nevoia de miracol - fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Ed.Polirom, 2014).
Cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei, Mirel Bănică făcea aceste observații acum aproape un deceniu, spre sfârșitul lui decembrie 2010. Ajunsese atunci la Prislop, acolo unde se află mormântul lui Arsenie Boca.
Studiul pe care l-a publicat acum șase ani e o lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă în România profundă a prezentului și mai ales pentru oricine își închipuie că poate s-o schimbe în bine.
Nu ne-ar fi stricat deloc ca printre cititorii lui să se numere și vreun secretar de stat sau ministru dintre cei implicați în organizarea și administrarea pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași, de zilele acestea. Însă, cu rarissime excepții, figurile de autoritate ale României citesc puțin și înțeleg și mai puțin (e suficient să le-asculți exprimându-se - indiferent de situație, discursul public e o supă indigestă de clișee gimnazial-birocratice, cu unele note "dă biznis" de dată mai recentă).
Limbi diferite
Dacă verifici numai titlurile știrilor despre pelerinaj publicate în ultimele două săptămâni, prima senzație e cea de confuzie profundă - nu e clar care Comitet pentru Situații de Urgență, cel județean sau cel național, a instituit restricțiile sanitare necesare în plină epidemie și nici cine răspunde pentru aplicarea lor.
Nu e limpede nici cu care dintre capii Bisericii Ortodoxe s-a stat, dacă s-a stat, de vorbă: unul dintre ei a declamat că Sfânta Parascheva nu poate fi pusă în carantină, altul a denunțat - după ce a fost interzis și pelerinajul din București - ceea ce numește "aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral" ale oficialităților. Arhiepiscopia din Iași a anunțat că pelerinajul nu avea să se mai țină și că urma să fie redus la o Liturghie, Patriarhul Daniel însuși a adăugat după câteva zile că a-i opri pe unii dintre doritori să se închine la raclă ar fi o pățanie "nemaiîntâlnită în istorie" (cam hazardată afirmație, mai ales într-o țară în care s-au dărâmat biserici cu duiumul, iar clerul a colaborat vârtos cu autoritățile - inclusiv cu cele asumat atee).
De la pupitrul Cotrocenilor, Klaus Iohannis a dat de-nțeles că Biserica Ortodoxă ar fi procedat după cum a tăiat-o capul. La Palatul Victoria, secretarul de stat Raed Arafat habar n-avea cine a suspendat miercuri restricțiile sanitare și le-a permis accesul în curtea Catedralei Mitropolitane și pelerinilor fără buletin de Iași.
În condițiile în care fiecare vorbește pe limba lui și încearcă doar să țipe mai tare, se mai poate mira cineva când cei cu plămâni puternici și cu invective mai sonore au câștig de cauză? Ca mai toate discuțiile publice de la noi, și aceasta a eșuat în cacofonie, în "noi împotriva tuturor" sau în "moaște versus măști" - scheme simple, dacă nu de-a dreptul simpliste, care te scutesc de efortul de a gândi de-adevăratelea și care-ți oferă un dușman pe tavă, indiferent de tabăra în care te afli.
Drepturi și libertăți
Nu trebuie, dacă ești o persoană rațională și bine intenționată, să te uiți de trei ori în jur ca să constați că marile adunări publice sunt un pericol real la adresa sănătății celorlalți, în condițiile în care dobori record după record în privința numărului de contaminări.
În calitate de demnitar al unui stat european, însă, ești obligat să anticipezi riscurile și să faci tot posibilul să le atenuezi efectele.
Or, în cazul acesta, practica europeană și mai multe tratate internaționale la care România a aderat spun că restrângerea unor drepturi și libertăți - inclusiv a libertății religioase, deci - se face în baza unor legi aprobate de Parlament, doar în circumstanțe excepționale și doar dacă restricțiile sunt foarte clar definite și explicate celor vizați.
Din aceste motive (și nu din altele) a invalidat Curtea Constituțională o parte a măsurilor aplicate în perioada stării de urgență, de pildă.
Credința sau lipsa ei, presupusa habotnicie ori presupusul progresism, prudența sau iresponsabilitatea nu sunt temele discuției - discuția e despre condițiile în care un stat democratic stabilește că e cazul să îngrădească - temporar, justificat și respectând principiul proporționalității - un drept garantat constituțional. Oricare drept.
Speranța
Mai mult, după bâlbâielile de Paște, concretizate în protocolul prin care Ministerul de Interne devenea un soi de serviciu Glovo al BOR-ului, te-ai fi așteptat ca Guvernul să aibă cât de cât idee ce-l așteaptă și să se pregătească din vreme: inclusiv, dacă ar fi considerat că e cazul, cu un proiect de lege care să suspende pelerinajele din acest an.
Am petrecut lunile de vară tot numărând cazuri zilnice în plus și am tot primit asigurări că situația este totuși sub control și că alegerile locale puteau fi organizate în siguranță: e absolut normal ca unora să le sară acum muștarul, cum la fel de normal este ca diferiți poli de putere - inclusiv Biserica majoritară, dar nu numai ea - să încerce să profite de situație.
Profilul participanților la pelerinajele precum cel de la Iași e însă cu mult mai complex și mai interesant decât caricaturile vânturate în mod obișnuit - e de presupus că printre cei care-au ajuns zilele acestea în Moldova se numără nu puțini oameni rămași fără slujbe (sau prinși în locuri de muncă la limita bătăii de joc), cu rude silite să revină din străinătate (sau să accepte acolo condiții și mai grele) și ale căror griji, nu puține, sunt exacerbate de criza provocată de epidemia de coronavirus.
Această Românie, departe de centrele urbane, victimă perpetuă a ultimilor 30 de ani și, tare mă tem, majoritară, e România pe care o întâlnise Mirel Bănică în urmă cu zece ani, la Prislop.
Încă o observație acută a cercetătorului, de găsit tot în volumul amintit la început: "La urma urmei, nu se poate trece cu vederea faptul că este singurul loc din țară unde am văzut atâția oameni împreună, reprezentativi pentru toate regiunile istorice, veniți benevol, cu mari sacrificii financiare pentru unii dintre ei".
Oamenii aceștia nu caută până la urmă nimic altceva decât un pic speranță într-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei noastre postdecembriste. Lăsați în mod constant de izbeliște, au ales să meargă cu Dumnezeu înainte - să ne ferească fie Dumnezeul lor, fie energiile Universului, fie Mâna cea Nevăzută a Pieței Libere de momentul în care vor alege să meargă pe mâna unui lider charismatic. Știm, din istoria invocată de Patriarhul Daniel, cum au sfârșit toate celelalte încercări de acest fel.
