Cu cine se războiește, de fapt, PNL?
Moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă ar putea fi depusă pe 10-12 decembrie. Și, pe cale de consecință, ar putea fi votată cu puțin înainte ca parlamentarii să plece în vacanța de Sărbători. Mult prea târziu, spun unele voci, pentru că opoziția a ratat momentul prielnic. Iar evenimentele recente, culminând cu demisia lui Paul Stănescu din Guvern, par să confirme acesată analiză. Cum s-a ajuns ca moțiunea de cenzură să eșueze înainte chiar de a fi depusă? Poate ar trebui să ofere câteva explicații liberalii, că tot se laudă ei că PNL este cel mai mare și mai important partid din opoziție. Asta dacă nu sunt prea ocupați să se războiască, prin studiourile tv, cu fostul premier Dacian Cioloș.
Președintele PNL, Ludovic Orban, ne-a spus, luni seară, că depunerea moțiunii de cenzură are „ca termen limită 10-12 decembrie”. Tot el ne-a spus că, „sigur”, liberalii continuă discuțiile cu ceilalți parlamentari pentru a-i convinge să susțină demersul.
„Ca să treacă moţiunea de cenzură, şi este bine să ştie oamenii, trebuie să avem 67 de voturi din zona majorităţii guvernamentale, peste voturile parlamentarilor din Opoziţie. (...) Noi nu avem nicio pârghie de a-i putea determina pe parlamentarii din zona guvernamentală, care sunt tentaţi cu o mulţime de avantaje personale şi care mişcă în front este imediat ameninţat sau i se oferă un «morcovel» sau un «oscior mic» şi este foarte complicat efortul ăsta de a convinge un număr atât de mare de parlamentari din majoritate ca să voteze”, ne-a mai explicat Orban.
Dincolo de faptul că declarațiile liderului liberal par să pregătească terenul pentru eșecul moțiunii, să remarcăm că ele seamănă izbitor de mult cu cele susținute acum trei luni, acum cinci luni și acum un an, adică la precedentele încercări de debarcare a guvernelor PSD-ALDE. Or, față de momentele februarie 2017, noiembrie 2017 și chiar și iunie 2018, acum erau mult mai promițătoare premisele. Dățile trecute, opoziția avea de partea sa nemulțumirea unei părți a populației față de încercările repetate ale PSD, la comanda lui Liviu Dragnea, de a destructura sistemul de Justiție, de a bloca anchetele penale și a dezincrimina unele fapte de corupție. Acum, pe lângă aceasta, opoziția avea și nemulțumirea unei părți din PSD. O parte consistentă dacă ne uităm că pe scrisoarea prin care se cerea demisia lui Liviu Dragnea - lansată în septembrie - erau semnăturile unor lideri locali importanți din PSD. Paul Stănescu, Marian Neacșu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu deschideau lista cu 24 de semnături, reprezentând tot atâtea filiale social-democrate.
În timpul lăsat la dispoziție, din septembrie până acum, Dragnea a reușit să înăbușe revolta. Doi din cei patru deschizători de listă au fost dați afară din partid (Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu), al treilea (Gabriela Firea) a rămas fără nicio funcție în PSD, iar al patrulea (Paul Stănescu) a capitulat luni, când a anunțat că își prezintă demisia din Guvern, deși inițial refuzase să satisfacă dorința liderului suprem. Ceilalți semnatari, mai în josul listei, s-au orientat fiecare după putință. Cel mai bine s-a descurcat Niculae Bădălău, care a primit în schimbul răzgândirii o funcție de ministru.
În plus, tot din septembrie până acum, Călin Popescu Tăriceanu s-a lovit de cei 800.000 de dolari pe care DNA susține că i-ar fi primit ca mită de la o firmă austriacă, iar începerea urmării penale împotriva sa stă la mâna PSD, ceea ce i-a cam tăiat din verticalitatea pe care începuse să o afișeze tot mai frecvent în coaliție.
Așadar, cu puciștii scoși din joc, cu Paul Stănescu demisionar din Guvern, astfel încât Lia Olguța Vasilescu are cale liberă la șefia Ministerului Dezvoltării și cu Tăriceanu în corzi, Dragnea este, iar, stăpân pe situație. Atât de stăpân pe situație încât nici măcar nu se mai ascunde în a admite, chiar și informal, că i-a dat un ultimatum ministrului Tudorel Toader ca să găsească soluția juridică pentru amnistie și grațiere, lucrurile la care șeful PSD visează din februarie anul trecut.
Ca și cum nu ar fi avut pe agendă depunerea unei moțiuni de cenzură încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare, opoziția nu s-a grăbit să formalizeze demersul. Nici în septembrie, după ce a apărut scrisoarea puciștilor, nici în noiembrie, după ce au fost excluși Țuțuianu și Neacșu, iar filialele Dâmbovița și Ialomița anunțau că se solidarizează cu aceștia.
Iar, când vorbim de opoziție, PNL poartă cea mai mare parte din răspundere, așa cum ar culege și laurii, dacă ar fi cazul. Pe cifre, liberalii au 93 de parlamentari, USR - 41, iar PMP a mai rămas cu 17, după ce PSD a racolat masiv din rândurile sale. Și ar mai fi Pro România a lui Victor Ponta, cu 12 parlamentari, dar rămâne de discutat în ce măsură această formațiune poate fi consideră cu adevărat în opoziție. Oricum, un lucru este clar: fără semnăturile și implicarea PNL este imposibilă depunerea unei moțiuni de cenzură.
PMP a cerut ca moțiunea să fie depusă la sfârșitul lunii septembrie, iar în prima parte a lunii noiembrie a venit și cu un text de moțiune. „Haideţi să depunem odată moţiunea de cenzură! Dacă nu acum, atunci când şi pentru ce?”, spunea liderul PMP, pe 10 noiembrie, după ce se consuma și episodul demisiei lui Victor Negrescu și se ascuțeau acuzațiile potrivit cărora România nu ar fi pregătită, sub guvernarea Dăncilă, să preia președinția Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. După ce au venit și „loviturile” de la Bruxelles, prin Rezoluția Parlamentului European și raportul MCV, liderul USR, Dan Barna, spunea și el că moțiunea a devenit obligatorie și că „în zilele următoare” trebuie discutat cu „toată opoziția”.
Răspunsul de partea cealaltă? Pe 6 noiembrie, Ponta spune că moțiunea „se grăbește de către domnul Băsescu, care vrea să-l ajute pe domnul Dragnea”, iar două zile mai târziu, Alina Gorghiu arată că moțiunea „se va depune atunci când mizăm pe un număr suficient de voturi” pentru a fi un succes.
Și s-au tot ocupat de calcule. Pe la mijlocul lunii noiembrie, Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, ne spunea că între 30 și 42 de parlamentari de la putere se opun conducerii PSD și „ar putea fi convinși” să voteze moțiunea de cenzură. Pe 23 noiembrie, deputatul PNL Ioan Cupșa spunea că mai e nevoie de „vreo 50 de voturi care mai trebuie atrase”. Deci, e clar, da?
Bine că, în paralel cu negocierile asidue pentru moțiune, liberalii au timp de răfuieli. Cum cu cine? Nu cu PSD și Dragnea, căci ei fac, după cum îi laudă social-democrații, „opoziție constructivă”, ci cu fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș. După ce acesta a avut „îndrăzneala” să spună că PNL „refuză cu obstinație să se reformeze” și că liberalii „așteaptă să cadă PSD natural și ei să le ia locul”, liberalii își aduc aminte, constant, să îi mai dea un brânci public.
„El nu contează în ecuaţia asta (în contextul moţiunii de cenzură - n.r.). Eu nu înţeleg ce interese politice are, că nici măcar nu şi-a înregistrat partidul până acum. Este într-adevăr ciudat faptul că de o bună bucată de vreme a atacat PNL şi USR. A atacat şi USR, a zis că e partid de nişă. El nu are partid... Îmi place, face aprecieri... E mai greu să intri în teren să joci fotbal 90 de minute, să faci performanţă... Aşa, să stai la televizor şi mănânci popcorn, e mai uşor să îţi dai cu părerea, să dai sfaturi. Dar nu e relevant. În momentul de faţă nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte bătălia politică, decât că din când în când mai face câte o postare”, ne-a spus Orban, luni seară.
Tot liderul PNL a ținut să precizeze apăsat că nu a mai comunicat cu Dacian Cioloș în ultima perioadă.
„Îmi pun serioase semne de întrebare în ce măsură înţelege că totuşi adversarul nostru este actuala coaliţie guvernamentală, mai ales încrengătura de relaţii nepotrivite, la limita legii, care există în interiorul acestei structuri care domină în mod nelegitim puterea de astăzi în România”, a spus tot Orban.
Ca și cum „performanță” se poate numi prestația PNL în perioadele care au precedat ultimele alegeri locale și parlamentare, prestație care a făcut ca PSD să zburde în 2016 și să obțină cel mai bun scor din istoria partidului.
Ca și cum ceea ce face PNL în Parlament din ianuarie 2017 încoace nu seamănă, de multe ori, cu statul în fața televizorului, cu popcornul în față, uitându-se cum USR încearcă, prin toate mijloacele, inclusiv de gherilă, să încurce majoritatea PSD-ALDE.
Și, mai ales, ca și cum PNL, după ce se va „împrospăta” în fața electoratului cu Crin Antonescu, Vasile Blaga, Cristian Bușoi, Alina Gorghiu și Gheorghe Falcă, cu toții înscriși pentru a prinde un loc de europarlamentar, va crește atât de mult în intenția de vot a românilor încât vor putea guverna singur, fără USR, fără RO+, fără Cioloș, fără Barna, fără Tomac, fără nimeni.
Cum era? Îmi pun serioase semne de întrebare în ce măsură înţelege că totuşi adversarul este actuala coaliţie guvernamentală...
