La finalul lunii mai anul acesta, o știre privind uciderea unui om de afaceri din Arad, prin aruncarea în aer a mașinii în care se afla, a șocat o țară întreagă. Reglările de conturi dintre mafioți sau asasinatele politice comise la lumina zilei pentru a da lecții despre cine conduce un teritoriu sau o grupare erau realități departe de România, o țară recunoscută internațional pentru că te poți plimba în siguranță pe stradă, indiferent de oră și loc.
Am sperat că statul român își va mobiliza toate resursele interne și de cooperare externă pentru a aduce rapid în fața justiției pe cei responsabili de o crimă care pare să aibă ramificații transfrontaliere. Mi-am zis că politicienii care guvernează astăzi înțeleg foarte bine, ca oameni de stat, că nu ne putem permite sub nicio formă ca românii să creadă că statul a ajuns atât de slab încât nu le mai poate proteja viața și integritatea fizică.
În august, mi-a atras atenția apariția în presă a unei informații aproape la fel de ireale, de film sud-american: un avion cu țigări de contrabandă se plimbase nestingherit pe teritoriul României și fusese interceptat de un avion de război ucrainean la revenirea ilegală în țara unde era înmatriculat.
Ca și în cazul exploziei de la Arad, mi-a venit în minte un gând asemănător: statul român va mobiliza toate resursele pentru a clarifica acest incident pentru că nu își permite, de data asta nu doar în fața propriilor cetățeni, dar mai ales în fața partenerilor NATO și UE, ca frontiera celor mai puternice alianțe militare și economice să fie făcută șvaițer de oricine se poate urca la manșa unui avion vechi de zeci de ani.
Mă așteptam să aud din partea comandantului suprem ordinul “pe aici nu se trece” și să aflu că fruntariile țării sunt păzite din iarbă până în cloud, astfel încât și păsările să treacă doar prin locurile permise de autorități.
Apoi, nici nu se stinseseră bine ecourile comemorării tragediei din 11 septembrie 2001 că au aparut informații despre un alt avion care zburase peste teritoriul României din și către Republica Moldova, și nu într-un zbor frățesc, ci unul tot de contrabandă.
Cu alte cuvinte, două țări, Ucraina și Moldova, care visează la NATO și UE, ne umilesc pur si simplu: au reușit să depisteze două avioane, ÎN DECURS DE NUMAI O LUNĂ, trecând ilegal frontiera în a cărei pază s-au investit miliarde de euro în cele mai sofisticate sisteme de supraveghere.
Dincolo de orgoliul rănit, acest al doilea incident aviatic arată o imensă vulnerabilitate a țării noastre și poate zdruncina serios încrederea partenerilor strategici în capacitatea și voința guvernanților de a gestiona frontiera UE în beneficiul sutelor de milioane de europeni, cărora le-am spus răspicat că trebuie să fim membri ai spațiului Schengen pentru că suntem toți cetățeni europeni cu drepturi egale și putem apăra această frontieră.
Îmi aduc aminte o discuție pe care am avut-o în urmă cu mai bine de 10 ani cu un diplomat olandez, căruia i-am pus o întrebare care se află și astăzi pe buzele multor români: Voi ne blocați accesul în Schengen pentru că noi nu vrem să vă dăm portul Constanța, concurentul portului Rotterdam? Raspunsul a fost unul care, fără să excludă un interes economic din partea multora față de noi, ar putea să ajute la depășirea unor bariere: Uite, Robert, ce crezi că s-ar întâmpla dacă am trimite o televiziune olandeză care să filmeze cu o cameră ascunsă o încercare de a aduce în România țigări din Moldova sau Ucraina? Crezi că, dacă ar pune 50 de euro în pașaport, ar reuși să treacă? I-am spus că lucruri din trecut nu trebuie să umbrească eforturile noastre și că am depășit acele vremuri. Oare le-am depășit, însă?
Nu aș vrea sa fiu în pielea ministrului de externe sau a ministrului apărării, dar sper că publicarea acestor rânduri să nu îi găsească prin țară, ci prin capitalele europene unde să explice că acestea sunt incidente izolate, că au fost identificate vulnerabilitățile, că s-au luat măsuri împotriva celor vinovațiț și, mai ales, că asemenea incidente nu mai sunt posibile.
La întoarcerea acasă, ambii trebuie să se prezinte, împreună cu ministrul de interne, în Parlamentul României, pentru ca în fața comisiilor reunite de apărare și politică externă, să răspundă și opiniei publice la câteva întrebări legitime:
✓Are România o strategie de combatere a criminalității transfrontaliere, cu un plan de măsuri, termene și responsabili?
✓Cine și pe cine a informat despre riscurile trecerii frauduloase a frontierei?
✓Cine si pe cine a informat despre condițiile care au favorizat și permis incidentul din 11 august și ce măsuri s-au luat pentru sancționarea vinovaților și prevenirea altor treceri aeriene frauduloase?
✓Cum a fost posibil ca ROMATSA sau radarele militare să nu identifice aparatele de zbor?
✓Dacă în doar 30 de zile au fost descoperite două zboruri frauduloase, despre câte alte zboruri există informații că ar fi avut loc?
✓Există dovezi solide cu privire la natura încărcăturii celor doua zboruri – țigări, alte produse interzise sau cu circulație controlată?
Răspunsurile vor fi necesare milioanelor de români care revin în fiecare an acasă pentru a-și revedea familile și care se simt umiliți în orele de așteptare ca europeni de mâna a doua la frontierele Schengen, dar și firmelor românești care își văd produsele necompetitive din cauza costurilor suplimentare de livrare în spațiul european.
Autoritățile responsabile ale statului vor trebui să răspundă de îndată la aceste întrebari. Într-o primă fază va trebui să salvăm aparențe și să demonstrăm că nu suntem un stat complet eșuat. Apoi va trebui să luăm lucrurile în serios, să facem toate eforturile pentru a pune capăt acestor vulnerabilități. Pentru că numai așa putem să reconstruim încrederea cu cetățenii români și cu partenerii noștri euro-atlantici.
