Nu suntem numere
64 de morți și 147 de supraviețuitori mutilați ar fi trebuit să schimbe dacă nu o lume, măcar o țară. Destinele frânte ale atâtor familii ar fi trebuit să aibă un preț înmiit în viața noastră publică.
Este săptămâna comemorărilor tragediei care, în urmă cu un an, a oprit lehamitea acestei nații pentru câteva zile, a făcut-o să vibreze de mânie și durere colectivă, a protestat și a cerut un alt temei. Înainte de parastas, se cuvine o privire peste ce am făcut în ultimul an. Cu alte cuvinte, pe cine a schimbat tragedia de la Colectiv?
Palpabil, viața noastră publică s-a schimbat prin îndepărtarea din actualitate a lui Gabriel Oprea și a lui Piedone, demisia din fruntea guvernului PSD a lui Victor Ponta și instalarea unui guvern apolitic. Oprea și Piedone au cariera politică masacrată iar viitorul le depinde de deciziile judecătorilor, chiar dacă fostul vicepremier nu are o implicare directă în acest caz. El și-a pierdut cariera prin ricoșeul revoltei.
De partea cealaltă, 64 de familii și-au plătit prețul. Definitiv. Iar 147 de alte familii se luptă în fiecare zi cu ce a mai rămas din viața lor. Sunt arșii care au supraviețuit spitalelor românești, unde au stat prizonieri vreme de o săptămână, pentru că Guvernul acelor zile nu a activat mecanismul de protecție civilă al UE. Probabil că au înțeles mult mai târziu că declarațiile publice ale oficialilor (inclusiv medici-purtători de cuvânt, medici-directori sau medici-vedete), prin care erau asigurați că ''în spitalele românești avem de toate'', nu se confirmă.
Vreme de un an, nu a existat niciun program al statului român care să fie prezentat ca atare, din care să rezulte că fiecare supraviețuitor al iadului de la Colectiv, învingător al spitalelor românești, are asigurate condițiile și finanțele pentru recuperare. S-a anunțat crearea unui fond al statului, însă banii de care dispune și cheltuielile care s-au făcut rămân secrete. Întrebările adresate Ministerului Sănătății despre cheltuielile tratamentelor pentru arșii din Colectiv s-au întors, de fiecare dată, cu răspunsul ''nu avem o sumă totală, încă''.
Tratamentul unui ars este cel mai scump dintre toate specialităţile medicale. În primul an este nevoie de 100.000 de euro pentru îngrijirea septică a rănilor, pentru operaţii multiple şi pentru recuperare. Apoi, iar asta poate dura ani, este nevoie de terapie specială şi costisitoare, pentru a reînvăţa mişcările, căci muşchii riscă să rămână atrofiaţi, iar pielea transplantată îşi poate pierde elasticitatea. Ești ca paralizat. Oamenii povestesc că au primit bani de la stat, însă recuperarea este anevoioasă. Urmăriţi documentarul de la Digi24 despre răniţii de la Colectiv după un an şi drama acestor oameni va fi explicită.
Un raport al Ministerului Sănătăţii despre aceşti oameni şi nevoile lor nu avem. Şi nu avem niciun raport despre ce s-a întâmplat cu instituțiile care au gestionat criza arșilor din Colectiv.
Într-un an, secția de 39 de milioane de lei de la Spitalul Floreasca a rămas închisă până-n vară. Abia în luna august am primit informația că s-au internat acolo cinci persoane, care au suportat 16 operații, însă oficialii au anunțat că secția nu este pe deplin funcțională. La Spitalul Floreasca a fost schimbat din funcție un manager.
Spitalul de Arși, cel care a pierdut cele mai multe victime de la Colectiv, funcționează și are și aceeași conducere, ba chiar și același purtător de cuvânt. De neclintit. În vară, spitalul a fost din nou vedetă. După infecțiile nosocomiale, am văzut cu toții viermii care colcăiau în rănile pacienților sau transfuzii cu grupe de sânge greșit.
Ambulanța București-Ilfov este și ea neschimbată. Figurează într-un raport al Corpului de control al premierului ca fiind una dintre instituțiile care au acționat greșit - a ajuns târziu la dezastru. Are aceeași conducere și același stil. Recent, aceeași ambulanță i-a dat un somnifer lui Gyuri Pascu și l-a diagnosticat cu un atac de panică, iar după mai puțin de două ore i-a scris raportul de deces. Intrase între timp și în comă și era cianotic. A fost aplicată doar scăderea cu 10 procente a unui salariu pe două luni, din trei posibile.
ISU, instituția care se presupune că ar trebui să ne salveze în situațiile tragice, figurează și ea în raportul de control al premierului ca fiind responsabilă cu lipsa de coordonare la Colectiv și cu absența declanșării codului roșu care ar fi trebuit să alerteze pe toată lumea. La două zile după Colectiv, ISU și Raed Arafat s-au schimbat. Au primit în ultima ședință a Guvernului Ponta mai multă putere și mai mulți bani. Puterea de a închide localuri și instituții publice care nu respectă normele împotriva incendiilor, de a da amenzi imense. Și puterea de a sta pe loc. Doar trei șefi ISU București-Ilfov au fost suspendați.
Cluburile și localurile din București, teatre și alte instituții au stins lumina pentru o lună-două. Au fost patroni care și-au închis localurile anunțând reconfigurarea întru securitate a cluburilor. Pentru scurtă vreme. Acum, la un an, toată lumea are porțile deschise, în aceleași locuri, au mai apărut doar câteva extinctoare, dar multe dintre ele profită de prelungirea termenului până la care pot funcționa fără introducerea normelor de securitate împotriva incendiilor. O lege care a intrat în funcțiune după Colectiv permite funcționarea lor pe răspunderea patronilor și fără avizele ISU.
La un an, presupuși vinovați au ajuns, după investigații ale procurorilor, în trei procese – patronii localului (Alin George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea) și artificierii, Piedone și câțiva angajați ai primăriei sectorului IV, precum și cei doi angajați ISU care se pare că își luaseră tainul pentru a trece cu vederea faptul că discoteca din comunista fabrică Pionierul se putea face scrum în câteva minute.
Din sistemul medical nu este nimeni deranjat. Nici infecțiile nosocomiale nu au adus din sistemul de sănătate pe nimeni în fața unei anchete. Parchetul general investighează firma HexiPharma, acuzată că furniza dezinfectanți diluați sau pe cine a mai rămas să răspundă acolo după moartea ciudată a patronului.
La un an de la Colectiv, clasa politică mai pică un test. A avut un an la dispoziție să se reformeze, să înțeleagă mesajul transmis din stradă „Corupția ucide''! În acest răstimp, clasa noastră politică a votat legi cu privilegii pentru ea însăși și pentru clienții politici și defilează la alegerile parlamentare cu aceiași și aceiași creatori ai sistemului. Politicienii noștri și-au mai creat încă un adversar imaginar – pe guvernul tehnocrat, pe care îl delegitimează cu fiecare ocazie.
La rândul său, în chestiunea Colectiv, guvernul, altminteri popular în rândurile populației, riscă să fie doar o hologramă a sistemului. Un raport al Corpului său de Control a rămas prăfuit în rafturi. Guvernul curajos în alte subiecte, cum ar fi transparența, debirocratizarea, integritatea, în problema Colectiv nu a produs schimbări în spitale și nu a prezentat niciun program din care să reiasă că recuperarea celor care s-au întors din iad este un obiectiv.
Pentru cei 147, mesajul trupei Goodbye to Gravity din ultima seară în care a mai cântat, are un anume înțeles - „Nu suntem doar numere, suntem liberi/ Plesnim de viață/ Altminteri, ziua în care renunțăm/ Este ziua în care murim”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pentru toți ceilalți, rămâne gustul acru al unei mari speranțe, pe cale să ajungă o nouă dezamăgire din cauza lehamitei și a nepăsării. Din cauza obișnuinței cu iluzia că viața se poate trăi cu demnitate. Lecția pe care, însă, am învățat-o cu toții, iar asta pare să fie schimbarea reală, este că dincolo de sloganul "corupţia ucide'', pentru toate mizeriile trebuie să existe un sfârșit. Atitudinea civică pe care au trezit-o durerea și revolta despărțirii de 64 de oameni tineri este, poate, semnul că ne schimbăm.
