Pandemia ne-a arătat multe lucruri despre lume, despre țară, despre noi. Dar ne-a și ascuns foarte multe lucruri. Pandemia s-a suprapus unei realități care nu era prea roză. Ne-a adus într-o stare de excepție care ne-a focalizat atenția spre pericol și frica ne-a încețoșat de multe ori privirea.
Multe lucruri disfuncționale au ”primit” altă cauză, coronavirusul fiind cea mai simplă de atribuit. Campania electorală a fost folosită tot ca o modalitate de atribuire a cauzelor eșecului nostru de țară adversarului politic.
Președintele și PNL au atribuit toate dezastrele și celor 30 de ani în care PSD a deținut puterea în România (în realitate, mai puțin de jumătate); de asemenea PSD le-a pus pe seama incompetenței echipei guvernamentale sau aroganței și tendințelor autoritare ale guvernului Orban.
În realitate, fie că adevărul era uneori la mijloc sau, alteori, într-o parte sau alta, criza noastră de astăzi are fundamente adânci, iar pandemia este un bun țap ispășitor pentru ca să ne mai prefacem încă o dată că nu înțelegem sau că urgia venită pe neașteptate a bulversat mersul nostru spre modernitate.
O serie de realități s-au camuflat, se ascund după acest dezastru și poate că ne vom preface că acestea nu există nici după ce pandemia va fi trecut. Vom pune, poate, totul pe seama pandemiei de coronavirus care va deveni, chiar și după eradicare, un perfect țap ispășitor. Nu e rău să aducem aminte câteva dintre acestea, tocmai pentru neuitare.
Miopia strategică și inexistența unei strategii de modernizare a sistemului de sănătate.
Au existat de trei decenii programe electorale cu liste de achiziții sau de cumpărături, dar nu am avut și nu avem o strategie care să treacă dincolo de construcția de spitale sau de dotarea cu aparatură; una care să lege resursa umană de nevoile pe termen lung, formarea de nevoi, echiparea de nevoia reală.
Nu avem un studiu serios privind infrastructura existentă cuplată realist de nevoile sistemului. Dincolo de faptul că nu suntem în stare să facem spitale regionale, facem programe de desființare a spitalelor existente pe care nu le ducem la capăt sau le stabilim în funcție de influența politică a unor primari sau președinți de consilii județene.
Unii politicieni au venit cu ideea demagogică potrivit căreia dezorganizarea sau corupția au dus sănătatea în această stare, dar nu este deloc așa. În multe situații, medicii sunt adevărați eroi și acum s-a văzut cel mai bine.
Cea mai mare problemă a sistemului sanitar este finanțarea. Să luăm un indicator simplu care arată de ce în Germania cei mai mulți bolnavi internați la ATI se vindecă, în timp ce la noi nu: este simplu, la noi cheltuim pe bolnav sub 500 de euro anual, în timp ce în Germania în jur de 5.000 de euro. Dacă însă mâine am cheltui, printr-o minune, 5.000 de euro, nu am avea efecte prea mari pentru că nu avem o analiză a situației și nu avem o strategie pentru asta.
A fost o perioadă când s-au făcut achiziții masive de aparatură, dar majoritatea echipamentelor au rămas pe holuri, nedespachetate timp de luni sau ani întregi, pentru că nu aveam oameni școliți să le folosească, nu aveam reactanții necesari sau nu exista spațiu pentru montarea acestora.
Într-o situație similară este și învățământul.
Acum ne plângem că școlile sunt închise și, cu adevărat, acesta este un dezastru pentru că acest sector important se bazează doar pe personalitatea dascălului, iar când aceasta nu mai este, nimic nu este.
Nici aici nu am avansat cu dezvoltarea capacităților digitale ale școlilor, nu am gândit forme alternative, am schimbat mereu legea învățământului fără să avem în vedere adaptarea la mintea generațiilor digitale, fără să încurajăm profesorii să învețe ei înșiși cum să lucreze mai bine pentru a construi variante de lecții, atât în varianta clasică, dar și în variante online sau prin metode diferite de învățare, de consolidare a cunoștințelor sau pentru niveluri diferite de performanță școlară.
Vorbim despre platforme de e-learning cel puțin de la ministeriatul lui Mircea Miclea încoace, dar nimeni nu a luat în serios aceste propuneri chiar dacă numai din bani europeni și împrumuturi de la Banca Mondială s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru tot felul de proiecte, mai mult sau mai puțin folositoare, dar în orice caz, proiecte care nu au pregătit școala pentru viitor, ca să nu mai vorbim de un viitor pandemic.
Nu COVID - 19 este cel care distruge școala prin situația de acum, ci un șir lung de neglijențe, alături de lipsa de gândire strategică prin care școala a fost folosită electoral sau condusă după ureche.
Pandemia de coronavirus a ascuns dorința politicienilor de a conduce autoritarist, netransparent și, de multe ori, în interesul unei clientele politice.
Nu a ascuns-o total, ci i-a dat o acoperire de legitimitate pentru că a transformat totul în conducere de necesitate, de urgență, atunci când este nevoie de comandă unică, nu de democrație. Sănătatea este mai importantă decât democrația, s-a spus chiar explicit în această perioadă.
Interesul public confundat aici cu unica cerință de interes național a fost redus la acesta ca act de voință al politicienilor zilei. S-a dat și o ordonanță fără precedent față de care nu a protestat niciunul dintre juriștii atât de deontologi când este vorba de drepturile lor, chiar dacă sunt salarii sau pensii speciale, ordonanța care exonerează de responsabilitate firme care au adus echipament în timpul pandemiei.
Cum se poate interpreta altfel lipsa de reacție a guvernului când constată o agenție a statului că 90% dintre măștile din comerț sunt neconforme, dar nu le retrage nimeni, iar cei care le-au adus în țară și le-au pus în vânzare nu sunt sancționați?
Relația cu mass-media nu a fost înțeleasă corect, preferându-se cumpărarea mass-media cu ”ajutoare” de zeci de milioane de dolari, justificate prin niște mesaje redundate privind purtarea măștii.
Criteriile după care s-au dat banii au arătat de la început că era o acțiune de a închide gura presei cu bani. Astfel, cei mai mulți bani i-a luat presa centrală care are mari audiențe naționale și care, în goana după senzațional și perfomanță financiară, a propagat cel mai vârtos, și înainte și după ce au încasat banii, teoriile conspirației și pe exponenții mesajelor anti-vacciniste.
Presa locală, cu resurse puține, audiențe obiectiv limitate dar si nemăsurate încă în Romania, dar cu multă încredere în comunități locale, nu a primit decât sume minore, penibile.
Publicul a taxat acest comportament al guvernului , în sondaje crescând continuu procentul celor care spun că nu au încredere în guvern pentru că, în viziunea lor, acesta a ascuns, pe perioada pandemiei, informație publicului, inclusiv prin cumpărarea mass-media.
Dacă s-ar fi făcut concursuri de proiecte, cu siguranță, prin creativitatea jurnaliștilor și cunoașterea publicului lor, eficiența campaniilor de comunicare pentru mesajele oficiale ar fi fost mult mai mare și încrederea publicului ar fi fost mai mare în activitatea si legile guvernului.
Mulți dintre noi am spus sau am simțit că această pandemie ne face pe toți egali în fața pericolului, că viața ne-a dat o lecție de egalitate.
Nimic mai fals, pandemia ne-a arătat, și ne arată și pe mai departe, că în fața pericolului inegalitățile cresc. Putem spune chiar că pandemia este un motor al inegalității și crește diferențele.
Copiii săraci nu aveau nici internet acasă, iar părinții lor nu aveau posibilități pentru a cumpăra tablete sau telefoane smart cu prea multe funcții pentru a face școala online.
Cei care muncesc în serviciile publice nu au putut să se ascundă de virus la fel ca și cei din clasa de mijloc sau bogații, șoferii, polițiștii, cei de la salubritate, cei din domeniul sănătății, vânzătoarele din magazine, taximetriștii și mulți alții au fost obligați să muncească în pofida pericolului și în ciuda salariilor mici.
Când moare o personalitate se emoționează o întreagă țară, dar dacă mor 1000 de oameni, bătrâni, săraci sau cu comorbidități, apar doar cifre și o îngrijorare abstractă.
Pandemia de coronavirus are, în scurt timp (26 februarie), un an vechime în România, dar este evident că instituțiile statului necesită o modernizare rapidă, din toate punctele de vedere: misiune, organizare, resurse necesare și proceduri, dar acest lucru nu se vede in programul de guvernare sau în programele politice.
Poate ne-am obișnuit cu eșecurile, dar guvernul sau Parlamentul nu au făcut nimic pentru schimba ceva în managementul instituțiilor publice cu toate că s-a văzut clar că este nevoie de o altă abordare, că a pune manageri militari la spitale este doar o chestiune de intimidare sau de imagine.
A rămas totul la nivelul populării administrației cu clientela politică, dincolo de competența celor puși în funcții sau măcar de a da mai multă autonomie decizională puterilor locale și instituțiilor respective.
Lupta în coaliție pentru posturi din administrație va continua și anul acesta, mai ales că în anul pandemiei PNL a ocupat deja cele mai importante poziții.
Nici cetățenii, adică noi înșine, nu am învățat mare lucru în ceea ce privește schimbarea necesară chiar dacă în sondaje sau în postările de pe rețele de socializare toți spunem că am învățat că puține lucruri sunt necesare când ajungem la o analiză atentă, că ne-am gândit la sensul vieții mai mult decât altă dată, că am decis să schimbăm lucruri importante privind viața noastră.
Poate că în singurătatea lockdown-ului sau în alte momente am simțit aceste lucruri. Dar nu cred că în fața acestui pericol, în acest an, s-a schimbat ceva fundamental din mentalitatea noastră.
Cei care au incitat la polarizare politică maximă, la soluții nedemocratice au avut un relativ succes în alegerile locale și generale, chiar dacă Președintele nu a avut mare succes când s-a implicat exagerat de partea unui partid.
Am căzut pradă teoriilor complotiste, unii am fost fascinați de personalitățile accentuate care și-au găsit un public pentru că făceau propaganda irațională împotriva respectării regulilor comune menite să limiteze dezvoltarea pandemiei. Chiar dacă cei mai mulți dintre români au respectat regulile în izolare sau în alertă, mulți au fost fericiți să aplaude tot felul de smintiți sau căutători de celebritate ieftină care perorau la televizor sau în mediul online împotriva regulilor.
Pandemia ascunde pentru o vreme marile noastre neputințe, dar, în același timp, le scoate la iveală, fie că vrem să le vedem, fie că ne vom ascunde după competiții politice false, după scandaluri și căutarea de vinovați sau proiecte fanteziste.
