Ce îl așteaptă pe Liviu Dragnea
Liderul PSD a trecut de primul hop. A reușit să obțină în Parlament, cu sprijinul determinant al reprezentanților minorităților, căderea propriului guvern. Dar asta nu înseamnă că a scăpat de tot de cel pe care l-a propus premier în decembrie.
Sorin Grindeanu rămâne în Palatul Victoria până la investirea unui succesor. Ceea ce s-ar putea să conteze enorm în perioada următoare. Și nu este singura provocare care i se arată la orizont. În total, Dragnea mai are nouă obstacole de trecut pentru a-și vedea visul cu ochii: puterea absolută.
Klaus Iohannis. Liviu Dragnea și-a asumat decizia nebunească de a-și doborî propriul guvern pentru că nu îi era suficient de loial. Grindeanu și câțiva miniștri nu l-au susținut total în lupta sa împotriva justiției și nici nu au fost dispuși să promoveze măsurile economice excesiv de populiste, nesustenabile, prevăzute în programul de guvernare.
Pentru ca sacrificiul de imagine și tensiunile din partid să fi meritat, dar și pentru a rămâne minimal consecvent în ochii celor care au ales să-l susțină în războiul fratricid pe care l-a declanșat, Dragnea este obligat să își ia revanșa. Trebuie să propună un premier care să livreze ceea ce Grindeanu nu a vrut. În interesul său, al baronilor și al tuturor celor care cred că se pot salva doar prin strategia ”aruncăm cu bani în popor și punem justiția cu botul pe labe”.
Un guvern cu o abordare neutră, echilibrată, față de justiție și economie nu le-ar fi de folos, așa cum nu le-au fost nici Sorin Grindeanu, Viorel Ștefan și Tudorel Toader. Au nevoie de un executant zelos, fără ezitări, al priorităților celor care îl propun în funcție. Și care să nu se teamă de ”linii roșii” pentru a le satisface dorințele.
Un nou ministru al Justiției pe sufletul lui Dragnea, Bădălău, Stănescu, Neacșu, Ciolacu și al restului comandoului de la vârful PSD va trebui să fie după chipul și asemănarea lui Iordache – ”altă întrebare.” Obsedat să accelereze toate proiectele anti-justițiare amânate de Toader – Legea grațierii, modificarea Codurilor, scormonirea în arhiva SIPA, în primul rând.
Noul ministru de Finanțe va trebui să se angajeze că va fi un executant docil al planurilor elaborate de Darius Vâlcov. Doar ”creierul” cunoaște rețeta creșterilor de venituri miraculoase, fără corespondent în creșterea productivității. Ca urmare, tot ce i se va cere succesorului lui Viorel Ștefan este să pună în operă gândirea celui care pe nedrept este cunoscut doar pentru că a luat mită în cimitir.
Pentru că nu își mai permite niciun eșec, pentru că nu îi va mai accepta nimeni alte scuze pentru că a numit un om nepotrivit, Dragnea nu are multă marjă de manevră. Este obligat să-i propună președinteului varianta ideală de premier. Ideală în raport cu nevoile și așteptările personale și ale celor ce l-au susținut în lupta cu Ponta – Grindeanu.
Din păcate pentru liderul PSD, cam tot ceea vrea de la viitorul premier intră în contradicție cu ceea ce așteaptă Klaus Iohannis de la noul cabinet. Ceea ce îi ridică o imensă problemă. Pentru că ultimul lucru pe care și-l dorește Dragnea acum este un conflict și cu președintele.
Toate obstacolele pe care le enumăr în acest text reprezintă tot atâtea vulnerabilități care îi impun să evite cu orice preț o coliziune cu Klaus Iohannis. Spre deosebire de astă iarnă, când Dragnea era pe val, după victoria categorică în alegeri, acum Iohannis este cel puternic. Succesul vizitelor externe dar și faptul că a reușit să traverseze neatins criza care l-a șifonat rău pe liderul PSD, îl pune pe președinte într-o situație mult mai avantajoasă. Dragnea sângerează, Iohannis are o armură mai solidă ca niciodată.
Ideal pentru șeful PSD ar fi ca numirea și învestirea noului guvern să decurgă cât mai lin, astfel încât să câștige timp pentru a mai calma tensiunile din partid, pentru a racola parlamentari și a-și reface majoritatea pierdută, dar mai ales pentru a se înșuruba din nou la robinetul resurselor guvernamentale. Fără acestea din urmă, în special, Dragnea nu are cu adevărat putere. Din tot ce i-a făcut Grindeanu, demiterea lui Sevil Shhaideh din fruntea Ministerului Dezvoltării îl afectează cel mai tare.
Pe scurt, liderul PSD și-a prins singur mâinile într-o menghină nemiloasă. Pe de o parte, îl apasă presiunea numirii unui premier care să îndrăznească să facă mult mai mult decât a făcut Grindeanu pentru el și tribul său, pe de cealaltă nu poate ignora limitele drastice pe care i le va impune un președinte care va fi mult mai exigent cu propunerile de premier, pentru că știe că în acest moment are un ascendent major față de Dragnea și de PSD.
Dacă nu a cedat în decembrie, când Dragnea i-a propus-o pe Shhaideh, când era într-o poziție cu adevărat dificilă, cu atât mai puțin o va face acum, în fața unor propuneri similare. Nu ar fi doar o înșelare a așteptărilor celor care au ieșit în stradă alături de el, dar mai ales o greșeală de calcul politic. Cu greu ar putea spera la un moment mai prielnic pentru a tranșa în favoarea lui, definitiv, lupta cu cel puțin unul dintre cei ce visează să se instaleze în locul lui, la Cotroceni.
Așa se explică de ce fața lui Dragnea, după anunțarea reușitei moțiunii de cenzură, nu exprima deloc bucuria învingătorului. De aceea, de câteva zile vorbește despre președinte cu o deferență pe care nu i-a mai arătat-o de pe vremea când stătea la coadă pe scările DNA.
De aceea, când a indicat forțele din spatele lui Sorin Grindeanu nu a mai scos nicio vorbă despre servicii, SISTEM și celelalte marote ale sale și a dat vina pe ”politicieni şi oameni de afaceri care au vrut să împiedice PSD-ALDE să guverneze.” De aceea, la conferința de presă arată ca și cum ar fi fost învins.
Suspendarea președintelui. În iarnă, Dragnea, Tăriceanu și trupele lor au trecut la atac mizând pe varianta că dacă Iohannis le va sta în cale îl vor suspenda. Nu au făcut un secret din intențiile lor și s-au și apucat să strângă dovezi pentru a le prezenta în Parlament. I-au oprit sutele de mii de oameni ieșiți în stradă.
Astăzi, însă, până și cei mai nesăbuiți lideri din coaliția de la putere știu că poziția președintelui este mai puternică decât oricând. Încercarea de a-i forța mâna pentru a accepta nominalizări din zona sulfuroasă, de servanți umili, sub amenințarea suspendării, ar eșua rapid și lamentabil. Cu atât mai puțin pot miza pe faptul că președintele ar închide ochii la nominalizări dubioase de teama unei demiteri.
Guvernul. Faptul că în perioada de interimat executivul nu este în mâinile lui Dragnea și a lui Tăriceanu îi lipsește de câteva instrumente importante care i-ar fi ajutat să negocieze de pe poziții de forță cu Klaus Iohannis. Nu doar că jocul cu suspendarea devine aproape irealizabil, dar mută presiunea timpului pe umerii liderilor PSD și ALDE. Ei vor fi mai interesați decât oricine să își readucă oamenii fideli la Palatul Victoria. Ceea ce îi oferă președintelui un nou avantaj. ”Vă grăbiți? Propuneți oameni integri!”
Societatea civilă. Mulți dintre cei ce au ieșit în stradă acum șase luni au privit conflictul din PSD fără implicare emoțională. Nu aveau cum să țină cu Grindeanu, după OUG 13. Și cu atât mai puțin nu o puteau face după ce în dreapta lui a apărut Ponta. Verdictul lor a fost clar: luptă între clanuri pesediste.
Cu toate acestea, au reținut din tot acest conflict că resursele de cinism, agresivitate și iresponsabilitate ale liderilor PSD și ALDE sunt chiar mai mari decât și-au imaginat vreodată. Nu este exclus ca victoria lor să-i fi trezit. De uitat, nu au uitat niciodată cine s-a aflat în spatele porcăriilor din ianuarie. Forțarea unei propuneri scandaloase de premier și cu atât mai mult începerea unui nou conflict cu președintele, va avea cu siguranță ecou în stradă. Cât de mare? Depinde de cât de mult vor întinde coarda Dragnea și Tăriceanu.
Pierderea majorității parlamentare. Chiar dacă PSD și ALDE nu vor să admită public, schimbarea la care am asistat miercuri în Parlament reprezintă un adevărat cutremur. Dacă scădem din 241, numărul de voturi cu care a trecut moțiunea, pe cele ale minorităților reiese că puterea mai poate conta doar pe 228 de parlamentari. Așadar, coaliția de guvernământ nu mai are 50% plus unu din voturi și nu mai poate adopta legi organice decât cu sprijin de la alte grupuri parlamentare.
Și nu este singura consecință. Pro România, proiectul la care lucrează Daniel Constantin și Victor Ponta, poate conta deja pe aproximativ 18 parlamentari. Cinci care au plecat cu Daniel Constantin din ALDE și 13 din PSD, care nu s-au prezentat la moțiune sau au votat împotriva ei. Dacă Liviu Dragnea nu reușește să-i aducă înapoi pe unii dintre ei sau chiar li se mai adaugă și alții, ar putea avea probleme chiar și la învestirea noului guvern.
Relația cu UDMR. Practic, pentru orice fel de proiect legislativ au, fie că este vorba de măsuri economice sau despre justiție, PSD și ALDE vor trebui să negocieze cu alte partide pentru susținere. Este greu de crezut că vor reuși să subvenționeze non-stop tipul de loialitate pe care și l-au asigurat la moțiune din partea reprezentanților minorităților.
Ceea ce înseamnă că libertatea de acțiune parlamentară li se va restrânge semnificativ, iar programul de guvernare al PSD va trebui amendat în acord cu condițiile pe care le vor pune partidele de la care cer susținere. O alianță cu UDMR le-ar fi rezolvat o mare parte din problemă. Eșecul negocierilor disperate de marți face ca această soluție să le fie aproape inaccesibilă. Concesiile pe care le cere UDMR au devenit o temă atât de sensibilă în PSD încât este greu de crezut că Dragnea va mai îndrăzni să negocieze prea curând susținerea maghiarilor.
Tensiunile din PSD. Dragnea a mai primit un vot de încredere, dar asta nu înseamnă că rănile deschise în partid s-au închis. Chiar dacă mulți parlamentari din Ardeal și din Moldova l-au susținut, pentru a nu rupe partidul, asta nu înseamnă că au uitat de nemulțumirile față de modul în care șeful a împărțit puterea în favoarea celor din Sud.
În perioada următoare, Dragnea va trebui să se achite de promisiunile pe care le-a făcut în ultimele zile. Atât în ceea ce privește redistribuirea puterii în partid, cât și în alocarea funcțiilor guvernamentale în noul executiv. Greu de crezut că îi va fi ușor să îi mulțumească pe toți cei care i-au mai dat o șansă și l-au susținut la moțiune. Noutatea este că de azi încolo toți cei nemulțumiți de Dragnea și de grupul sudist au o alternativă de fugă, în Parlament: grupul lui Constantin și al lui Ponta. Brusc, pentru Dragnea riscurile managementului autoritar au crescut la un alt nivel.
Dosarele. La prima vedere, Liviu Dragnea poate răsufla ușurat. Următorul termen în procesul în care este judecat împreună cu fosta soție a fost stabilit în septembrie. Corect. Dar mai periculoase decât procesul pentru el sunt cele două dosare pe care DNA le are în lucru și despre care am scris în detaliu săptămâna trecută. După ani în care mai degrabă s-au făcut că lucrează la ele, procurorii au început recent să dea semne că le consideră din nou importante.
Partenerii strategici. Înlăturarea lui Sorin Grindeanu nu va face decât să îi scadă cota lui Dragnea în ochii europenilor și americanilor. Pentru mulți dintre partenerii României premierul devenise interlocutorul preferat pentru simplul motiv că era frecventabil. Vor fi la fel de intransigenți ca președintele cu propunerile de premier și de miniștri pe care le va face coaliția de guvernământ.
Până la instalarea în Palatul Victoria a unui alt prim-ministru cu care să nu le fie rușine să interacționeze, relația cu președintele va deveni și mai puternică. Și îl vor susține cu și mai multă forță, pentru că vor vedea în el unicul garant al stabilității și al parcursului pro-occidental al țării.
Inutil să mai amintim cât de vehementă va fi reacția în cazul în care Dragnea și Tăriceanu vor încerca să-I forțeze mâna pentru a accepta un cabinet după chipul și asemănarea lor. Pentru cine nu a înțeles deja, vizitele în Statele Unite și Germania au avut și rolul de a reconfirma susținerea totală pentru Klaus Iohannis.
Toate obstacolele enumerate mai sus, care stau între Dragnea și himera sa, ar trebui să fie suficiente pentru ca liderul PSD să nu mai încerce să repete ce a făcut în decembrie și în ianuarie. Cu toate acestea, știm din experiențe trecute că nici măcar instinctul de supraviețuire nu îi poate împiedica pe unii să se ia la trântă cu implacabilul.
Caz în care nimeni nu îi va putea împiedica nici pe Klaus Iohannis și pe cei ce au ieșit în stradă acum șase luni să apere, din nou, viitorul României.
