În 2020, mai exact pe 21 iulie, Europa și-a învins demonii dezbinării și ai populismului, a înțeles că problemele comune au nevoie de soluții comune și a ales calea solidarității. Pentru România, a fost ziua care ne-a dat nu doar acces la tratamente și vaccinuri pentru a ne face bine pe termen scurt, dar și cea mai mare șansă la dezvoltare pe termen lung.
Mai exact: 84 de miliarde de euro bani europeni, o oportunitate cu care nu ne-am întâlnit în ultimele trei decenii și, probabil, nu ne vom mai întâlni prea curând. Astfel, în 2021 și în anii ce urmează suntem condamnați să alegem singura rețetă sigură de creștere economică: investiții, investiții, investiții.
Până mai ieri, am pierdut ani prețioși în cursa pentru dezvoltare. În timp ce în SUA se pregăteau 200 de miliarde de dolari pentru revitalizarea infrastructurii (2016), miniștrii PSD ai transporturilor spuneau public că nu doresc autostrăzi pentru că ar însemna că salariile vor crește și investitorii vor pleca în alte părți (iunie 2018).
În timp ce Polonia construia cel mai mare aeroport din Europa și Turcia cel mai mare din lume, PSD inaugura cu surle și trâmbițe cioturi de autostradă, apoi surpate, blocate sau pur și simplu ignorate (de ex., drumul expres Pitești-Craiova, autostrada Sibiu-Orăștie și multe altele).
Așa se face că în România anului 2020 unul din doi români avea toaleta în fundul curții, cinci români mureau zilnic pe șoselele patriei (dublul mediei UE), iar cel mai mare producător din România pierdea 68 de euro pentru fiecare mașină ieșită din uzină din cauza lipsei autostrăzii Pitești-Sibiu.
Din fericire, am primit (din nou) o mână salvatoare de la Europa. Banii pe care UE îi va acorda României în următorul exercițiu financiar reprezintă șansa unei transformări profunde a modelului economic românesc. Nu doar prin prisma fondurilor în sine, ci și prin reformele asumate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un mecanism de tipul „program for results”: vom avea acces la bani atunci când vom demonstra adoptarea reformelor asumate în cadrul PNRR.
Practic, suntem obligați să apăsăm pedala dezvoltării prin eficientizarea aparatului de stat și finanțarea proiectelor de infrastructură, în educație, sănătate, agricultură, energie, mediu. Exact acele domenii care generează salturi în dezvoltare și creștere economică sustenabilă, ceea ce ne va permite să recuperăm într-o generație distanța față de Vest. Acesta ar trebui să fie proiectul de țară.
Dezvoltarea, de la teorie la practică
Cum impulsionăm dezvoltarea României? Pe de o parte, avem modelul instituțiilor eficiente și puternice, descris în celebra carte „De ce eșuează națiunile”, care vorbește despre importanța vitală a unei largi participări a cetățeanului la procesul decizional şi o alocare echitabilă a resurselor. Teza principală a autorilor este că dezvoltarea economică și prosperitatea sunt caracteristice instituțiilor economice și politice incluzive.
România trebuie să-și consolideze democrația și să-și întărească statul de drept pentru a genera și susține creștere economică pe termen lung, iar cadrul PNRR poate garanta tocmai aceste premise.
Reformele dificile, îndelung amânate, dar de care avem nevoie ca de aer, pot fi accelerate tocmai sub presiunea fondurilor de dezvoltare puse la dispoziția României de la nivel european, pe modelul condiționalităților din cadrul procesului de aderare. Modelul bazat pe recompense și sancțiuni (carrots and sticks) a funcționat în România postdecembristă, iar presiunile exogene au fost factori cheie în consolidarea democrației și a economiei de piață. Despre asta am scris pe larg în prima mea carte, „Între speranță și deziluzie” (Curtea Veche, 2016).
Pe de altă parte, avem modelul unui mare economist, Indermit Gill, care arată clar că facilitarea accesului oamenilor la oportunități este condiția esențială pentru dezvoltare economică. Teoria lui, din raportul Băncii Mondiale World Development Report 2009, descrie trei factori cheie: densitatea economică (producția economică pe unitate de spațiu), distanța (mobilitatea oamenilor, bunurilor, capitalului și ideilor) și diviziunea (ușurința fluxurilor transfrontaliere de persoane, bunuri, servicii etc.).
Concluzia specialiștilor Băncii Mondiale, după studierea mai multor economii pornind de la teoria lui Gill, este că dezvoltarea economică necesită politici care sprijină urbanizarea, dezvoltarea teritorială și integrarea regională. Toate cele trei dimensiuni sunt strâns legate de sprijinirea infrastructurii prin investiții masive, care să permită tuturor cetățenilor un acces facil la servicii de bază și locuri de muncă bine plătite.
Nu este deloc întâmplător că aceste modele se întorc la infrastructură, fie că vorbim de cea clasică (autostrăzi, căi ferate, porturi etc.), fie că privim spre viitor la tehnologii verzi și digitalizare. Așa cum nu este întâmplător că marile proiecte de infrastructură vor fi finanțate cu banii programați de UE pentru restartarea economiilor post-pandemie.
Întrebarea cu un singur răspuns: cum dezvoltăm România?
Creșterea economică depinde doi factori: creșterea productivității și creșterea populației. România se trece printr-o criză demografică profundă, iar în acest plan soluțiile nu sunt simple și nici rapide. Dar putem face tot posibilul să asigurăm creșterea productivității individuale. Cum? Facilitând oamenilor un acces mai ușor la oportunități, fără pierdere de timp și energie pentru nevoile de bază. Așadar, trebuie să ajungă de acasă la locul de muncă într-un timp scurt, să aibă o calitate decentă a vieții, cu utilități, cu acces la servicii medicale și de educație. Adică trebuie să investim în infrastructură.
Dacă acceptăm aceste premise, în tot contextul generat de pandemie, este greu de înțeles gradul de iresponsabilitate al unor actori din arena publică, care se întrec în promisiuni populiste pentru creșterea pensiilor și salariilor bugetarilor. România este campioana Europei la procentul dedicat protecției sociale și salariilor pentru sectorul public din totalul veniturilor colectate prin taxe și impozite: peste 95%! Din 100 de lei colectați, mai rămân doar 5 pentru investiții și alte cheltuieli. Așa nu se poate dezvolta o țară!
Bugetul intră în parlament în aceste zile, iar dezbaterile cele mai aprinse vor fi, în mod predictibil, despre pensii, beneficii sociale și salariile bugetarilor. Deja suntem în acest film. Întrebările care ar trebui să ne preocupe pe noi toți sunt, însă, altele (dacă chiar vrem să generăm creșterea economică de care avem nevoie pentru a avea salarii și pensii mai mari – nu doar pe hârtie): Care sunt reformele necesare pentru un aparat public performant, transparent și aproape de contribuabili? Ce trebuie făcut acum pentru a ne asigura că vom absorbi banii europeni într-o fereastră de oportunitate îngustă (bugetare multianuală, reforma legii achizițiilor, continuarea descentralizării pe modelul Programului Operațional Regional 2021-2027 etc.)? Care sunt proiectele de infrastructură cu adevărat prioritare și care sunt criteriile de selecție și de finanțare? Iar lista poate continua.
Partea bună este că guvernul a prezentat un proiect de buget pentru dezvoltarea României, în acord cu principiile enunțate mai sus. Sunt alocate sume record pentru investiții: 61,4 miliarde de lei, 5,5% în PIB. Guvernul condus de PNL va investi astfel cu peste 9 miliarde de lei mai mult decât în 2020, un an greu pentru economie, în care oricum investițiile au fost mai mari cu 20% (9,5 miliarde lei) față de bugetul PSD din 2019.
Altfel spus, în cel mai dificil moment economic, paradigma liberală de construcție bugetară a asigurat țării cel mai mare nivel de investiții din ultimul deceniu. Iar anul acesta sumele pentru investiții cresc și mai mult, ținta fiind ca fiecare leu din fonduri de la buget să fie susținut de încă cel puțin un leu din fonduri europene.
Partea proastă este că avem un cor tot mai mare al populiștilor în politica românească. Unii sunt extremiști, alții sunt habarnişti. Unii sunt coronasceptici, alții știu doar să redistribuie sărăcia, fără a avea nici cea mai vagă idee despre cum se dezvoltă o economie de piață.
Tot acest zgomot se va amplifica în săptămânile și lunile ce vor veni, dar mai ales în preajma alegerilor din 2024. Deja narativul „austerității” și „tăierilor” este împins pe toate canalele de unii politicieni, cu toate că bugetul pe 2021 nu taie, practic, nimic. Din contră, asigură în continuare combustibilul necesar pentru relansarea economiei românești, cu un pachet de stimulare de peste 3,8% din PIB, la care se adaugă programe bazate pe garanții de stat de peste 2,5% din PIB.
România are nevoie de maturitate în abordarea proiectelor și viziune pentru viitor. Dincolo de partizanate politice, pentru că suntem la răscrucea dezbaterilor pe seama bugetului pe 2021, fac un apel către toți colegii de arenă publică: e timpul să alegem dezvoltarea și să uităm populismul. Pentru că țara are nevoie mai mult ca oricând de lideri care se gândesc la următoarele generații, nu de politicieni care se gândesc la următoarele alegeri.
