Trei ofițeri ai organelor represive din aparatul comunist sunt astăzi exonerați de justiția din România. Securiștii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost recent achitați definitiv de Curtea Supremă, în vreme ce torționarul și asasinul Tudor Stănică, fostul șef al Direcției Cercetări Penale a Miliției din anii 80, este iertat de 20 de ani de Justiție printr-o amnistie mascată: acesta invocă motive medicale pentru a nu ispăși o pedeapsă de 10 ani pentru omor!
La cald, mi-am exprimat deja frustrarea, dezgustul și stupoarea cu privire la decizia luată de cei trei judecători de la Înalta Curte prin achitarea definitivă a celor doi (foști) securiști (Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș) care l-au „anchetat” până la moarte pe inginerul Gheorghe Ursu. Vorbim despre un om aflat în custodia statului comunist român pentru că a în jurnalul propriu a scris lucruri considerate „dușmănoase” de către ofițerii Securității.
Achitarea securiștilor responsabili de moartea lui Ursu este o sentință dezonorantă pentru orice român, o decizie care ne aruncă printr-un hău temporal în urmă cu 30-40 de ani pentru că judecătorii marionetă ai statului comunist ar fi luat aceeași decizie. Gheorghe Ursu a fost ucis în 1985 de Securitate, iar în 2023 Justiția Română l-a ucis a doua oară. O barbarie absolută care produce o undă de șoc în cancelariile occidentale, prin mesajul că Securitatea și moștenitorii ei au încă forța de a păstra intactă banalitatea răului.
La rece, după lectura celor 28 de pagini cu expunerea de motive care a urmat sentinței de achitare, constat că șocul rămâne cel puțin la fel de mare pentru că aici avem oglinda modului în care au gândit cei trei magistrați. Documentele juridice îmi sunt familiare, pot să spun fără ocolișuri că sunt cele mai rușinoase pagini judiciare din ultimele trei decenii în materie de condamnare a comunismului și de prezervare a memoriei victimelor. Justificarea sentinței celor trei magistrați trădează o îngustime mintală care șochează. Așa gândesc magistrații Justiției Române, cu sferturi de măsuri, fără o încadrare minimală în context, cu aprecieri de ordin istoric de toată jena și în contrasens cu toate teoriile juridice actuale?
Este o sentință dată cu rea-credință, care dezonorează victima și aduce grave prejudicii imaginii Justiției. Este halucinant, oameni plătiți cu 4-5.000 de euro pe lună să aducă dreptatea și să caute adevărul, magistrați pe pozițiile cele mai înalte ale sistemului și care în curând se vor pensiona, au concluzionat negru pe alb că doi membri ai aparatului represiv de securitate, în anchetă, cu torturi fizice și psihice, care în final produc moartea unui disident, sunt absolut nevinovați. În sarcina lor nu s-a reținut nicio vină! De ce cred magistrații asta? Pentru că, justifică ei, în cazul uciderii lui Gheorghe Ursu nu se poate vorbi despre crimă, ci de „tratamente neomenoase”! Apoi, pentru cei trei magistrați care l-au umilit post-mortem pe Gheorghe Ursu, acesta din urmă nu ar fi fost un opozant al regimului comunist, deci nu se poate pretinde că împotriva lui s-ar fi luat măsuri represive intenționate. În fine, magistrații mai consideră că aparatul represiv securist ar fi avut o cu totul altă atitudine față de opozanții regimului față de perioada anilor `50! Vă dați seama? Aceasta motivare spune clar că regimul comunist se împarte în două, până în 1965 și după, când nu mai există represiune sistematică și un regim de exterminare. Anchetele Securității apar niște anchete formale, comparate cu cele de astăzi!
Judecătorii neagă calitatea de disident și victimă a lui Gheorghe Ursu, neagă represiunea comunistă asupra românilor, totul este narațiune mincinoasă în care un caz mondial de asasinat comunist devine „un conflict limitat la câteva persoane”! Motivația de 28 de pagini este halucinantă. Rar am văzut atâta mediocritate și minciună, atâta zel împotriva victimelor. Reia toate tezele Securității, citind motivarea și văzând cum s-a desfășurat procesul, cum s-a respins de către complet aducerea martorilor cheie, îți dai seama că decizia este ticluită. Nu cred că este doar o eroare a Justiției, presa a scris ca magistrații din complet au în spate multe decizii discutabile. Toate justificările securiștilor transpar din motivarea sentinței celor trei judecători.
Este rarisimă atâta lipsă de empatie și racordare la fapte și consecințe. Este năucitoare lipsa de cultură istorică și raportare la evenimente din alte vremuri, este șocantă absența legăturilor directe de cauzalitate juridică ce ar fi trebuit, teoretic, să „betoneze” sentința magistraților. În schimb, cele 28 de pagini de motivare par a fi o însăilare jenantă a unui student care nu a dat deloc pe la cursuri și vrea să treacă prin facultate ca gâsca prin apă. Magistrații care au luat această decizie și au justificat-o în asemenea hal au produs un mare prejudiciu pentru Justiția română. Ei sunt educați într-un profund spirit comunist, de solidaritate cu un regim care a comis crime și abuzuri inimaginabile. Și este deprimant să constați că aceștia sunt magistrați la cea mai înaltă instanță din România, care se presupune că sunt cei mai bine pregătiți, care decid cele mai complicate cauze penale. Știu oare acești judecători care a numărul victimelor regimului comunist? Știu acești judecători ce a însemnat suferința, teroarea, crimele, torturile, strivirea atâtor și atâtor destine, nimicirea sistematică a oricăror tipuri de elite?
Cunosc în detaliu dosarul, rechizitoriu, volumele cu probe, am urmărit îndeaproape tot parcursul acestuia, am fost în legătură și cu Andrei Ursu, care s-a zbătut ca nimeni altul să facă lumină și să aducă în fața justiției pe criminalii tatălui său, acest om care a emigrat în SUA este o victimă a statului român, iar acum acest stat îi transmite „nu îți facem dreptate, criminalii tatălui tău sunt mai puternici”. Nu există nicio îndoială că această decizie a Justiției are efecte catastrofale asupra memoriei victimelor comunismului, asupra viitoarelor procese ale celor care produs crime și abuzuri în numele regimului.
Decizia ICCJ este o rușine pentru un stat european. Europa are o jurisprudența unică în lume în condamnarea regimurilor totalitare care au produs crime, genocide. A refuza probele, a cauționa foști torționari care declară în fața instanței că nu au făcut decât să pună în aplicare ordinele primite, genul acesta primitiv de a privi dreptatea ar echivala cu imaginea unui Nüremberg în care nu am fi avut condamnări.
În SUA probabil că această decizie ar fi născut o mișcare de revoltă, proteste masive și instituții blocate. O sentință referitoare la achitarea de criminali ai STASI împotriva unui disident devenit cunoscut la nivel european și mondial, ar fi dus probabil la plecare acelor judecători din sistem a doua zi. La noi e liniște. L-ați văzut pe primul ministru având vreo reacție? Ați văzut pe cineva din PSD sau AUR protestând, i-ați auzit revoltați? Eu, nu.
În aceste zile, am adus în atenție un alt caz. O situaţie gravă şi revoltătoare care afectează profund încrederea cetăţenilor în justiţia din ţara noastră. Colonelul Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei comuniste şi unul dintre principalii vinovaţi pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu, beneficiază de o întrerupere a pedepsei de 10 ani de închisoare pentru a 20-a oară consecutiv. Această situaţie, care durează de 20 de ani, ridică semne de întrebare serioase cu privire la funcţionarea sistemului nostru judiciar. Se pare că Parchetul General nu a contestat niciodată această decizie, vreme de două decenii!
Poziția mea este fără echivoc. În cazul celor doi asasini, cer ca Ministerul Public, Parchetul ICCJ, procurorii care au instrumentat cazul să emită o cale extraordinară de atac – recurs în casație, iar Consiliul Superior al Magistraturii să discute această situație și modul în care s-a ajuns la această decizie și la o astfel de motivare. Este fără precedent după 33 de ani de reforme și de generații schimbate, o rușine pe care o vom resimți multă vreme de aici înainte.
În cazul lui Tudor Stănică, am formulat o solicitare oficială către Procurorul General al României, să conteste imediat decizia de întrerupere a pedepsei din 16 ianuarie 2023, dată de Curtea de Apel Bucureşti. Este inadmisibil ca un individ condamnat pentru crime atât de grave să fie, practic, amnistiat de la justiţie, invocând afecţiuni medicale fictive, în timp ce victimele şi familiile acestora suferă. Această situaţie este la fel de revoltătoare ca şi cazul recent al ofiţerilor de Securitate, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, achitaţi definitiv, şi reflectă o problemă sistemică în justiţia românească. În numele dreptăţii şi al respectului faţă de memoria victimelor regimului comunist, fac apel la toate instituţiile responsabile să acţioneze cu fermitate şi transparenţă în acest caz.
Justiţia trebuie să fie egală pentru toţi, indiferent de rang sau poziţie, iar cei vinovaţi de crime împotriva umanităţii trebuie să răspundă pentru faptele lor. Nu putem permite ca astfel de cazuri să rămână nerezolvate şi să submineze încrederea în statul de drept. Îmi exprim solidaritatea cu familia disidentului Gheorghe Ursu şi cu toţi cei care au suferit din cauza regimului comunist.
