Carioca şi ureea

Improbabilul migrează atât de des spre neplauzibil pe ecranele televizoarelor, încât simpla mirare devine insuficientă. Ochiul vede, creierul prelucrează şi intrăm cu toţii în zodia stuporii. Avem manelişti care cântă „Vrea ţiganca în showbiz” şi prinţi de Strehaia care împrăştie teancuri de euro în platou. Avem vampe cu „instalaţii în loc de guri”, vorba lui Andrei Pleşu, pe care le doare în fund la propriu, din cauza nu ştiu căror injectări imprudente. Avem nimfe semicauciucate, care au rătăcit drumul spre tractir şi se fălesc tehnologic că frământă cozonaci cu sânii. O avem, într-o spirală perversă a timpului, pe eterna şi nefascinanta Marina Almăşan, acum cu garnitură de glume răsuflate şi Mircea Radu. Avem politicieni români care jură pe Coran, adică pe acel text sfânt care invită explicit la uciderea creştinilor. În fine, avem moderatori care agasează mai departe, deşi sunt ei înşişi nemoderabili.

Din puzzle lipsesc două piese: reacţia CNA-ului şi contribuţia fotbalului. CNA fie picoteşte, fie sforăie insensibil la neregulile pe care ar trebui să le sancţioneze. În ce-l priveşte, fotbalul românesc de la televizor a oferit, cu puţine zile în urmă, unui public tot mai apatic şi cu exigenţa în picaj un episod care se poate intitula „Operaţiunea carioca şi ureea”.

Să cercetăm îndeaproape şi cronologic. Duminică, 18 decembrie, pe stadionul Tran-Sil din Târgu-Mureş,  a început să se joace meciul de campionat dintre ASA Târgu-Mureş şi Pandurii Târgu-Jiu.

Un joc căruia i-ar fi stat oricum mai bine ca parastas sau certificat de deces al unei competiţii şubrezite de insolvenţe, falimente, ticăloşii, mediocritate şi acte de corupţie. A fost un fotbal cam cu de-a (Tran-)sila, pe ceva care fusese cândva gazon, pentru ca acum să îmbine peisajul lunar cu un soi de păşune congelată.

În asemenea condiţii, un arbitru cu discernământ ar fi trimis echipele înapoi la vestiare. Cum nu poate fi bănuit de aşa ceva, Marius Avram a fluierat vesel lovitura de începere şi a constatat nu peste multă vreme, pe propria piele, cât de înţeleaptă i-a fost decizia.

La un moment dat, picioarele i s-au forfecat caraghios, tentativa de regăsire a poziţiei bipede a eşuat şi, după o zbatere teatrală a mâinilor, ca în Fălci II sau în Anaconda III, mărunţelul domn Avram a făcut „buf” pe gheaţă. În aceste condiţii, cu meciul întrerupt la pauză, fiindcă oaspeţii au refuzat să reapară pe teren, se poate spune că Digi Sport a plătit pentru un meci de fotbal şi s-a ales cu un produs de pe palierul grotesc al scheciurilor cu Benny Hill, cu singura diferenţă că aici umorul era involuntar. Şi trist.

Trei zile mai târziu, pe aceeaşi suprafaţă, s-a jucat semifinala de Cupa Ligii ASA-ACS Poli Timişoara. Cupa Ligii este o competiţie utilă ca nisipul în costumul de baie şi atrăgătoare ca o fisură anală. Iar aici, în inima acestei întreceri, se găsesc cele două elemente care întregesc tabloul şi explică titlul.

Dacă pe 18 decembrie un cetăţean a fost văzut împrăştiind sare pe patinoarul de iarbă (şi primind urgent porecla de „Presărătorul”), la meciul din 21 decembrie, cu niscai ore înainte de minutul 1 al meciului, şcoala ardeleană a organizării a hotărât să stropească terenul cu ulei şi uree. Să adie oare vreun zefir de gândire gregorianbivolară peste Târgu-Mureş? Mister.

Urmări au existat, ce-i drept. Terenul îngheţat bocnă a devenit mlăştinos – numai bun pentru organizarea unui turneu de lupte în noroi. Nu se ştie cum mirosea acolo, pe iarbă, dar, din motive care ţin de parfumeria DNA, lucrurile în general nu miros bine pe la primăria din oraş.

A doua picanterie îi aduce în prim-plan pe timişoreni. Gazdele, cu ospitalitatea de care facem atâta caz la chefuri şi în cenaclurile patriotice, le-au pus în vedere musafirilor că au un echipament care seamănă cromatic cu al lor şi că trebuie să ia măsuri.

Docili, timişorenii s-au supus. Au scos din valize nişte tricouri albe şi şi-au trecut numele pe ele cu carioca, apărând pe teren în această costumaţie improvizată.

Să rezumăm: Târgu-Mureş, patinoar, apoi orezărie, buşituri pe gheaţă, apoi tratament cu uree şi ulei, tricouri numerotate manual cu carioca. Se întâmplă în sportul profesionist din România, între două echipe (încă) din prima ligă. Nimic nu e exagerat, nimic nu e fals, nicio tuşă nu a fost îngroşată. Lucrurile arată caricatural fiindcă suntem – în fotbal şi nu numai – nişte caricaturi.

Într-un sport condus de oameni care îşi declară public inapetenţa pentru el, iar un fotbalist e scos de pe teren cu roaba în loc de targă, ar fi nepoliticos să nutrim alte speranţe.