De teamă să nu ne crească solzi de pește pe piele din cauza vaccinului mai bine înfruntăm boala și chiar moartea?
Oare să fie vorba despre ignoranță, despre iresponsabilitate sau despre intenție directă, calificată prin scop?
Deși pare ușor de combătut o astfel de enormitate, cine are urechi să audă și creier să proceseze în mod rațional aberațiile cuprinse în predica anti-vaccin a unui preot de la o mănăstire din eterna și fascinanta Românie?
Este extrem de simplu să constatăm că sunt milioane de români vaccinați cărora nu le-au crescut solzi pe corp în urma vaccinării, nici celor care nu s-au mai îmbolnăvit ca urmare a vaccinării și nici celor care au făcut o formă ușoară a bolii, vaccinați fiind.
Exemplul cel mai notoriu este al actorului Alexandru Arșinel care era vaccinat când s-a infectat cu Covid 19 și se pare că a făcut o formă ușoară a bolii. Nu cred că a auzit cineva ca actorului să îi fi apărut solzi de pește pe corp.
Este surprinzător totuși faptul că preotul nu îi mai amenință pe enoriași cu sancțiuni pe lumea cealaltă, cum ar fi arderea pe veci în flăcările iadului, ci cu veritabile efecte secundare ale vaccinului care ar consta în mutații genetice, care ar contraveni cumva teoriei creaționiste și ar susține oarecum teoria evoluționismului sau poate a ”involuționismului”.
La noi educația celor mici se face, în cele mai multe cazuri, prin cultivarea fricii.
Scopul declarat este acela al protecției copilului în fața unor pericole pe care adultul le poate anticipa, pe când copilul nu are experiența și capacitatea de a le prevedea și nici abilitatea de a le evita și atunci păstrarea distanței față de pericol ca urmare a activării fricii este de natură să salveze viața sau integritatea corporală a copilului.
Frica poate fi cultivată prin asocierea rezultatului posibil cu un rezultat asemănător sau frica poate fi activată prin amenințarea cu bătaia sau cu anumite privațiuni pe care copilul deja le-a experimentat și cunoaște durerea sau frustrarea, reprezentând efectele bătăii sau ale privațiunii.
În multe cazuri efectul pe termen scurt poate fi unul pozitiv, dar evoluția omenirii s-a putut realiza numai prin învingerea temerilor, prin depășirea condiției umane primare de animal înfricoșat de tot ceea ce îl înconjoară.
Dacă un copil își va depăși condiția va putea constata că multe dintre temerile sale de adult sunt bazate pe frica inoculată în copilărie de către părinți, bunici, frați mai mari, educatori etc.
Conduita omului care reacționează la frică poate crea aparența unei conformări conștiente la normele sociale, însă, la o analiză mai atentă se poate lesne observa un comportament simulat, similar cu al unei maimuțe care repetă anumite gesturi sau cu al unui papagal care repetă fără să înțeleagă, cuvinte sau fraze.
Școala românească nu are decât capacitatea generală de a dresa copiii, de a recompensa repetarea unor fraze, a unor formule (sacramentale) fără a urmări ca înțelegerea să primeze în procesul de învățare.
Dar oare învățătorii/profesorii nu au fost la rândul lor tot dresați și nu au capacitatea de a transmite informația adaptată nivelului de înțelegere a copiilor, ci doar de a transmite o informație brută, care trebuie reținută și redată ca atare?
Mulțimea a fost ținută în lesă de către cei mai inteligenți, ce către conducători tot prin cultivarea fricii de autoritate, de pedeapsă, prin bigotism, prin exagerări și prin manipulare.
Biserica a avut un rol central de-a lungul vremurilor în inocularea și întreținerea fricii de ceva abstract, de răzbunarea lui Dumnezeu care se manifestă brutal în cazul încălcării poruncilor divine, deși tot aceleași sancțiuni sau poate chiar mai grave și mai palpabile erau previzibile pentru încălcarea poruncilor mai marilor vremii.
Comunismul a dus pe cele mai înalte culmi frica de sancțiunile care puteau fi aplicate pentru delictul de opinie cu privire la noua ordine politică și socială, delațiunea și colaboraționismul ajungând la cote inimaginabile inclusiv în rândul preoților.
Teroarea ne-a bântuit zeci de ani, frica de sancțiuni pentru orice vină reală sau imaginară, teama față de monitorizarea permanentă ne-a limitat orice aspirație și orice dorință spre libertate.
Limbajul de lemn și repetarea lozincilor comunismului, ca o formă de dresaj, ne-au rămas adânc întipărite în memoria colectivă, în codul genetic național.
Revoluția a scos la iveală speranța îngemănată cu teama de teroriștii și de securiștii care nu puteau fi înfrânți decât de bravul comunist cu ”limbă de lemn” fin șlefuit, transformat, la fel ca Făt Frumos din poveste într-un ”conducător luminat” după ce s-a dat de trei ori peste cap.
Acest conducător ”providențial” a semănat teroarea într-o formă foarte subtilă împotriva oponenților politici, a cultivat frica față de capitalism, și-a impus prin forță propriile valori și oamenii regimului comunist care a fost numai formal blamat și schimbat cu un regim democratic.
În tot acest demers a lipsit buna-credința, a lipsit legătura organică dintre conducători și popor, conducătorii poziționându-se deasupra poporului pe care l-a tratat cu dispreț suveran.
În toată această construcție social-politică biserica și preoții colaboraționiști au jucat și joacă un rol important.
Naționalismul, comunismul și populismul au fost de aceeași parte a baricadei, exploatând inocența, prostia, oportunismul, credința cu unicul scop de a conduce o turmă docilă de animale, orice mijloace fiind considerate legitime și corecte dacă rezultatul a fost cel scontat, doar istoria este scrisă de către învingători.
Ne mirăm acum că un preot, considerat a avea har de către mulțimea credincioșilor ne îndrugă tot felul de bazaconii, ne amenință cu Bau-Bau, scopul fiind acela de a nu ne vaccina.
Preotul afirmă că vaccinul ar genera efecte adverse certe, ceea ce demonstrează că preotul dă dovadă de orice, numai de bună-credință, nu.
Ceea ce surprinde cel mai mult este faptul că astfel de oameni mai pot avea credit în rândul credincioșilor de vreme de profețiile acestora nu se adeveresc, iar contrariul este relativ ușor de demonstrat.
Oare de câte ori trebuie să întoarcem obrazul?
