Editorial Bugetul alternativ propus de PSD: +30% la Sănătate. Asigurăm populației acces universal la servicii medicale și medicamente

Data publicării:
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății
Alexandru Rafila este Ministrul Sănătății. Acesta a fost reprezentant al României în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății. Profesor universitar de Microbiologie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Alexandru Rafila este și medic primar în Microbiologie Medicală, Sănătate Publică și Management Sanitar.
alexandru rafila vorbind de la sediul psd
Alexandru Rafila. Foto: Agerpres Foto/ Silviu Matei

Modul neprofesionist și îndoielnic în care guvernarea de dreapta a gestionat și gestionează în Romania pandemia COVID-19 demonstrează că nu a înteles că sistemul de sănătate are nevoie de un buget corespunzător situației de urgență, iar gestionarea resurselor trebuie să aibă în centru asigurarea accesului oamenilor la servicii de sănătate de calitate, fără a-i împovăra financiar.

Acum se văd din plin efectele negative ale deciziei guvernului PNL de a tăia în 2020 Bugetul Sănătății cu 22%, respectiv cu aproape 3,5 miliarde de lei. Nu numai că românii nu au avut acces la serviciile oferite de alte state în lupta cu virusul SARS COV 2, dar decizia guvernului de a reduce finanțarea a dus la o limitare îngrijorătoare a accesului la tratamente pentru sute de mii de pacienți cronici. Totodată, medicii și personalul medical au fost lipsiți de ajutoarele promise pentru combaterea pandemiei, iar investițiile necesare pentru controlul pandemiei au rămas doar pe hârtie pentru zeci de unități medicale. Banii, și așa limitați, au fost pompați în achiziții dubioase, decise de la centru și anchetate de procuratură, pentru aparatură și materiale sanitare neconforme, care zac și acum în depozite. 

Alocarea discreționară a resurselor suprapusă peste lipsa de viziune în combaterea epidemiei de COVID 19 trebuie să înceteze pentru a nu provoca un adevărat colaps al sistemului sanitar cu consecințe dramatice asupra societății românești.  

PSD oferă soluții pentru revenirea bugetului Sănătății minim la nivelul din guvernarea social-democrată, când Sănătatea a primit cel mai mare buget din toate timpurile. Propunem un buget pentru oameni, nu pentru clientela de partid și firmele de casă, cum a arătat guvernarea dreptei din anul 2020. Un buget majorat cu 30%, care să asigure accesul pacienților la tratamente esențiale și, în același timp, să asigure personalului medical remunerarea corectă. Doar prin asigurarea  finanțării necesare a unităților medicale și a unui nivel corect de salarizare personalului medical putem oferi românilor acces la tratament si prevenție.

Evident prioritatea noastră rămâne și în acest an combaterea pandemiei și a crizei sanitare provocate de virusul SARS-COV2. Este nevoie de asigurarea rapidă a accesului la vaccinuri si vaccinare pentru o revenire la normalitate, de testare masivă, de creșterea capacității de răspuns a sistemului medical, atât curativ cât și de sănătate publică. În  bugetul alternativ propus de Partidul Social Democrat au fost alocate sume importante pentru acest obiectiv: 800 milioane de euro, din care 300 de milioane sunt fonduri europene.

Cu o gestionarea corectă a resurselor, pandemia poate fi învinsă, însă sistemul medical românesc are nevoie de o viziune a dezvoltării si de investiții durabile. În bugetul alternativ prezentat de Partidul Social Democrat, propunem ca o atenție deosebită să fie acordată  investițiilor într-o rețea națională de centre medicale comunitare, astfel încât toții românii să poată beneficia de asistență medicală primară în proximitatea comunităților din care fac parte, fără a mai fi nevoiți să străbată zeci sau sute de kilometri pentru diagnostic și tratament. Crearea a 800 de centre medicale comunitare reprezintă pasul important pentru reconstrucția întregului sistem de sănătate, alături de dezvoltarea rețelei de centre de diagnostic și tratament de specialitate și modernizarea infrastructurii spitalicești! Numai așa putem asigura acces mai facil, în mediul rural și în zonele defavorizate, la diagnostic și tratamente.  

Dezvoltarea unui pachet de servicii medicale preventive va duce pe termen mediu la îmbunătățirea stării de sănătate a populației și la asigurarea sustenabilității sistemului de sănătate din România.

Un alt punct esențial al bugetului alternativ propus de PSD îl reprezintă asigurarea resurselor financiare pentru compensarea medicamentelor și vaccinurilor la toate categoriile de vârstă, precum și asigurarea tratamentelor gratuite necesare pentru toți pacienții incluși în programele naționale.

Doar in acest mod se poate asigura accesul universal la servicii medicale și medicamente al populației, în acord cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”