Brexit ar putea avea un efect pozitiv neaşteptat
Rezultatele referendumului pentru ieşirea Marii Britanii din UE a creat, după cum era de aşteptat, un val de veşti proaste.
Indicii bursieri se prăbuşesc, sentimentul de panică devine notă dominantă în lumea investitorilor (şi nu doar în City), cele două mari partide din Marea Britanie s-au trezit peste noapte în turbulenţe mai mari decât cunoscuseră până acum, societatea britanică a ajuns imaginea perfectă a polarizării, iar aproape două milioane de cetăţeni ai Regatului Unit regretă, conform sondajelor, că au votat aşa cum au votat (peste 1,13 milioane dintre cei care au optat pentru Brexit, aproape 700.000 dintre cei care i s-au opus).
La toate acestea se adaugă o interesantă, dacă nu surprinzătoare, stare de confuzie printre politicienii care au condus campania pro-Brexit.
Lasă impresia că nu se pot bucura, la vedere, de reuşita uluitoare înregistrată joi 23 iunie, ba unii au şi început, cu un cinism de zile mari, să îşi obişnuiască electoratul cu gândul că va fi relativ imposibil să pună în operă principalele promisiuni cu care i-au ademenit pe oameni.
Pentru toţi - şi cei dintr-o tabără, şi cei din alta, şi pentru Marea Britanie, ca şi pentru Uniunea Europeană în ansamblu - principala problema în clipă de faţă ţine de faptul că un asemenea proces nu a mai fost pilotat până acum. S-au făcut anterior scenarii, s-au încercat în prealabil unele simulări, dar nimeni nu poate şti cu adevărat cum se va comporta nava în condiţii reale. Nu există nici măcar o bază de date cu erori din care să fi avut posibilitatea să înveţi câte ceva.
Este, în mare, o ceaţă densă şi va mai fi mult timp aşa.
Şi totuşi, pe acest fond - unul când doar tragic, când concomitent şi tragic, şi paradoxal - n-ar fi exclusă apariţia unei timide raze de lumină.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Atenţie! Avansăm acum pe tărâmul speculaţiei, însă asta nu face scenariul cu pricina mai puţin frecventabil doar dintr-un asemenea motiv.
Cum spuneam, dincolo de diversele calcule geopolitice şi de numeroasele analize factuale care încearcă să ofere publicului câteva chei pentru a desluşi ceva ce greu ar putea fi totuşi înţeles, rămâne pe fond marea problemă: implementarea Brexitului, pilotarea acestui proces lipsit de precedent.
Tocmai din acest unghi s-ar putea ivi surpriza.
Dacă, în condiţiile date, ar mai merita dusă o luptă pentru a salva ceva, aceasta ar fi anihilarea forţei de precedent a Brexitului.
La prima vedere, rezultatul referendumului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are toate datele pentru a exercita o fascinaţie morbidă asupra tuturor tipurilor de manifestare a euroscepticismului la nivelul statelor membre UE. Teoretic, din acest Brexit s-ar putea hrăni bine şi pe termen lung toate soiurile de radicalism european, iar asta era una din principalele temeri ale minţilor lucide atunci când s-au trezit cu premierul Cameron anunţând organizarea referendumului.
Practic, însă, toată teoria ar putea fi dată peste cap dacă procesul de implementare a Brexitului va părea, în cele din urmă, opera unor amatori, dacă, în acelaşi timp, va deveni limpede că între ceea ce tabăra Leave le-a promis oamenilor şi ceea ce efectiv le va putea livra vor apărea discrepanţe serioase.
Din punctul meu de vedere - bazându-mă, cum spuneam, pe faptul că acest Brexit este în primul rând o întâlnire cu Necunoscutul, ca şi pe faptul că promisiunile unora ca Boris Johnson şi Nigel Farage au fost din start lipsite de acoperire - nu ar fi imposibil ca acele condiţii de posibilitate pentru un Brexit "inspiraţional" să nu fie îndeplinite.
Cu cât procesul se va întinde mai mult (şi constat cu satisfacţie că Londra, Washington şi Merkel însăşi presează într-o atare direcţie), cu atât cresc şansele ca ieşirea Marii Britanii să nu mai transmită eficient semnale de tipul alb şi negru.
Cel mai probabil, simplul fapt al intrării în "prelungiri" va spori neîncrederea unei părţi a europenilor în cei care, asemenea pliticienilor britanici pro-Brexit, le spun oamenilor că ieşirea din UE e deopotrivă o chestiune rapidă şi o rezolvare universală pentru toate problemele pe care le au sau pe care cred ei că le au.
Apoi, intrarea în "prelungiri" va oferi timp preţios pentru a le explica, în detaliu şi cu răbdare de fier, celor mai eurosceptici dintre cei mai eurosceptici diferenţa între a fi în UE şi a fi în afara ei.
Până acum, acest timp preţios pentru un act pedagogic, iată, fundamental nu a existat.
În condiţiile în care, din Austria până în Franţa, din Italia până în Spania şi în Germania chiar, curentele radical-eurosceptice câştigă teren pe baza unui amestec de frustrări cu oarece fundamente şi poveşti vânătoreşti, o diluare a euforiei de tip Brexit ar fi cel mai bun lucru care s-ar putea întampla în perioada care urmează.
Dacă Brexitul va fi emasculat de dimensiunea sa cu adevărat periculoasă (potenţialul de forţă a precedentului), atunci acest mare eşec al proiectului european va fi reţinut de istorie şi ca un punct de inflexiune.
Unul care a tratat Europa de un lanţ întreg de boli ce îi puneau în pericol nu doar stabilitatea, ci poate de-a dreptul pacea.
Ne aflăm, am mai zis-o şi mai sus, pe tărâmul speculaţiei, dar este speculaţia de acest tip fundamental străină de cultură europeană?
Din câte ştiu eu, nu.
De exemplu, rezultatul alegerilor parlamentare care au avut loc duminică în Spania nu a confirmat aşteptările Podemos, spaniolii au votând establishmentul politic tradiţional.
E drept că Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoi, nu a obţinut suficiente mandate în Legislativ pentru a forma o majoritate, dar nici Podemos nu a reuşit să devină a două forţă politică a Spaniei (această temere a existat, alimentată fiind şi de exit-poll-uri).
În final, însă, rezultatul a fost clar: PP a luat 137 de mandate (chiar mai multe decât la scrutinul din decembrie), PSOE (socialiştii) a câştigat 85, iar Podemos a terminat pe locul trei, cu 71 de locuri în Parlament, un plus de două faţă decembrie, dar practic cu o rată de creştere inferioară celei a PP.
Văzând rezultatele aventurii din Anglia, mulţi, tot mai mulţi europeni s-ar putea speria de ceea ce pot face propriii lor excentrici.
Iar ceea ce am văzut în Spania ar putea fi un semnal discret în acest sens.
