Motto: Filmele trebuie să servească ridicării nivelului ideologic, educației oamenilor în procesul construcției socialiste. Nu servesc, nu le facem! - Nicolae Ceauşescu, în şedința Secretariatului CC al PCR, 19 aprilie 1969
Timp de aproape jumătate de secol, până în decembrie 1989, o maşinărie infernală de propagandă i-a bombardat pe români cu ideile unui regim totalitar, iar filmele – artistice, documentare sau „reportaje” – au avut un rol major în acest sens. Poate că ar fi fost mai bine dacă ele ar fi rămas acolo unde le e locul, în istorie. Dar, nu, filmele istoriei noastre recente sunt în continuare prezente pe micile ecrane, fiind difuzate în mod curent de televiziuni. Unii-și retrăiesc anii tinereții, alții își aduc aminte de „progamele de revelion”, iar alții se uită la ele curioși să descopere cum trăiau bunicii și părinții lor.
„Realismul socialist” de acum 45-50 de ani s-a transformat în „nostalgia după socialism”, un ping-pong continuu între realitate și ficțiune fără nicio avertizare că pe vremea aceea nu se prea făcea artă pentru artă, ci artă cu tendință... iar tendința era dictată (da, dictată!) de secția de propagandă a Partidului Comunist Român.
Revenind în prezent, în timp ce oamenii sunt avertizați când sunt difuzate la televizor producții ce conțin violență, nuditate, limbaj licențios sau scene macabre, nu există nicio avertizare că ceea ce ei cred că e film, operă de artă, ar fi putut fi și o mică piesă din complexul angrenaj de propagandă al regimului comunist.
Soluția pe care am propus-o este ca posturile TV să-și anunțe publicul la începutul difuzării oricărui film sau oricărei emisiuni din perioada comunistă că: „Această producţie a fost realizată în condiţii social-politice care nu permiteau libertatea de creaţie şi de exprimare”.
De asemenea, am propus ca pe întreaga durată a difuzării la televizor / cinematograf a respectivei producții, pe ecran să fie afişat un simbol care să susțină mesajul de mai sus. Poate să fie litera C încercuită sau literele SC (supus cenzurii) ori alt însemn, care să-i transmită telespectatorului că filmul sau emisiunea s-a realizat în condiții de cenzură.
Propunerea legislativă a declanșat o dezbatere publică surprinzător de aprinsă, dezbatere din care, la final, sunt sigur că o să găsim o soluție de a-i avertiza pe telespectatori că produsul cultural respectiv trebuie circumscris unei perioade în care actul de cultură era privit cu foarte mare suspiciune de către autorități.
Cum sunt sigur că discuțiile o să fie extinse și nu de puține ori încărcate de emoții, o să încerc în primă instanță să răspund pozițiilor „instituționale” și o să încep cu cea a Consiliului Național al Audiovizualului.
CNA este de părere că „semnalizarea doar pe baza criteriului realizării lor în perioade de regim totalitar ar fi discriminatorie şi restrictivă de drepturi”.
Eu spun că nu este nici discriminatorie și nici restrictivă în drepturi, căci și la acest moment filmele sunt însoțite de simbolurile AP, 12, 15 sau 18, care îi semnalează telespectatorului că poate fi expus la mesaje inadecvate. Dacă semnalizăm că respectivele producții au fost realizate pe timpul în care se practica cenzura, acest lucru nu este o judecată de valoare. Nimeni nu restrânge nici dreptul de difuzare și nici libertatea telespectatorului de a se uita sau nu la acel film. Ele vor putea fi difuzate la orice oră din noapte și din zi la fel ca până acum, funcție de clasificarea AP, 12, 15 sau 18. Iar în locul lui C poate fi folosit orice alt simbol care să permită o minimă asociere cu lipsa libertății de creație şi de exprimare de atunci.
CNA mai spune că „o astfel de clasificare ar pune în discuţiile caracterul acelor producţii, întrucât se asimilează conţinutului respectiv ideea de cenzură”.
Eu spun că nu facem decât să atragem atenția că, în vremea totalitarismului comunist din România sau din alte țări comuniste (difuzate în România), lipsa libertății de creație şi de exprimare a fost permanentă. Din faptul că simbolul apare în emisiuni sau în filme care au fost duse la bun sfârşit fără compromisuri etice - mă gândesc acum la creaţiile lui Lucian Pintilie sau ale lui Mircea Daneliuc, dar nu sunt singurele -, spectatorul va înțelege că au fost oameni care au reuşit să-şi folosească talentul artistic cu curaj: „Uite ce film remarcabil au reuşit unii pe vremea cenzurii”. (În paranteză fie spus, la acest punct, Mircea Toma, membru al CNA, îmi dă dreptate: avertizarea existenței cenzurii nu şubrezeşte cu nimic valoarea unui produs artistic.)
Un pic mai târziu în dezbatere, CNA a considerat oportun ca televiziunile fie să organizeze o dezbatere înaintea filmului, cu invitați care să cunoască producțiile cinematografie respective, fie să afişeze pe ecran la începutul difuzării unul dintre următoarele două mesaje: „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” sau „Film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat”, sau pot să nu facă nimic din toate acestea.
Eu spun că o dezbatere înaintea ORICĂRUI film, pe cât de binevenită ar fi, pe atât de nepractică e din lipsă de resurse materiale și – evident – din cauză că aceasta poate fi deturnată, funcție de invitați, într-o apologie a regimului comunist.
Pe de altă parte, mesajul „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” este și el manipulator, căci riscă să falsifice realitatea, pentru că nu ştim dacă și respectivul material video a avut nevoie de viză din partea organelor de cenzură.
Mesajul „Film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat” se apropie foarte mult de intenția pe care am avut-o prin proiectul de lege. Pentru că, da, în perioada comunistă funcționa cenzura. Consider, totuşi, că mesajul propus de mine, care spune că în acea perioadă lipsea libertatea de creație şi de exprimare, este mai potrivit pentru că include şi autocenzura, pe care şi-au impus-o vrând-nevrând mulți creatori.
Și uite cum am ajuns la un numitor comun cu CNA... De ce or fi spus inițial că simbolul C este discriminatoriu pentru producțiile din comunism?
În fine, există și varianta ca televiziunile să nu facă nimic. Or, dacă există opțiunea ca televiziunile să nu facă nimic, sunt şanse bune ca nimeni să nu facă nimic.
În final, o chestiune: putem pune mesajele propagandei comuniste alături de cele publicitare sau cu producțiile de Hollywood? Mă îndoiesc. Propaganda comunistă nu te prea lăsa să alegi. Reclamele și materialele publicitare vor să te convingă, dar nu te bagă nimeni la închisoare din cauza lor.
Văzute azi, producțiile realizate atunci fie le pot transmite oamenilor că viața în comunism nu era tocmai rea, fie contribuie la preluarea unei istorii contrafăcute, extrem de păguboase.
Trebuie să avem permanent în vedere că în țara noastră cel puțin 45% din populație n-a trăit în regimul comunist sau cei de acum nu erau, pe atunci, la o vârstă la care să fie pe deplin conştienți de toate crimele comise în numele idealului comunist. În primul rând, pentru acest segment de populaţie am gândit această lege.
Şi ştim foarte bine că cele mai multe comportamente pe care copiii le adoptă sunt preluate din spațiul public, din presă, din alte interacțiuni sociale. Educația, în zilele noastre, nu se face doar prin şcoală, ci și prin mass media. Aceasta este o realitate atât de evidentă!
Să fim, așadar, conștienți de puterea mass mediei, încurajând efectele ei pozitive asupra educației.
